Oana Pellea - „Jurnal"

Prestația Oanei Pellea de la Teatrul Ariel a fost de excepție. Dar cronicarii o apreciază și pentru calitatea ei de... scriitor. Cartea „Jurnal", care-i poartă semnătura, este pe măsura calităților ei de actriță. Citez extrase din mai multe părți ale cărții: „Și așa am tot timpul senzația că Doamne-Doamne are un plan cu mine... și tare i-aș face pe plac și l-aș îndeplini cât mai repede dacă aș ști, simplu și clar, care e. Și am senzația clară că nu sunt din această lume, dar și certitudinea că nu-i aparțin. Și mi-e așa de dor de acolo... și mi-e așa greu pe lume. Nu vreau să te superi, Bătrâne, e foarte frumos, dar mi-e tare greu. Cum bine știi, m-ai făcut din pământ și uite că pământul doare, pământul e greu, din ce în ce mai greu, și aripile, parcă, din ce în ce mai obosite. Hai, ajută-mă încă o dată și fă-mi aripile puternice, să pot din nou să mă ridic... Sigur că vorbesc cu Dumnezeu... Dar cu cine să vorbesc, dacă nu cu El? Prima mea certitudine e că există Dumnezeu. A doua, că o iubesc pe mama. Dar ce dor îmi e de simplitate. 78% din populația României nu a intrat niciodată într-o sală de teatru. Mi-e foarte dor, foarte dor de frumos și de bun. E un dor care doare, chiar și fizic, doare până la lacrimi. De sus, o casă luminată e ca un cuib de păsări, îi simți căldura și îți dă un sentiment de siguranță, un sentiment de acasă. Avem cu toții complexul sărăciei. Să nu-ți vinzi niciodată sufletul. Mozart, iubirea mea. Viena. Joc Ioana D 'Arc, în regia lui Măniuțiu, în franceză. Casa lui Mozart. Soare. Emoții. La capătul unui mic corridor, apartamentul lui. Treptele scării sunt tocite, de atunci. Am lacrimi care-mi curg penibil pe obraz, lumea se uită puțin ciudat. O biserică mare, goală. Sfinții și Iisus și Maica Domnului sunt singuri printre lumânări și flori. Pe lada din camera mea, am un Iisus din lemn așezat, cu obrazul sprijinit în mâna dreaptă. Un Iisus așezat. A obosit așteptând. Sau știe că așteptarea va fi foarte lungă. Și El e răbdător. E cu coroana de spini pe frunte. E trist. Sunt întrebată de lume ce mai fac, că nu au mai citit despre mine în ziare. Deci, fără lamentări, mă întorc pe platourile de filmare după opt ani, după „Stare de fapt", trei premii internaționale și patru naționale. Mi-am cumpărat pentru a treia oară o bicicletă de cameră. Ultimele două le-am vândut, căci nu le-am folosit. Poate numărul trei o să fie cu noroc. Stau într-o cămăruță mică plină de flori, cu balconul deschis și pedalez. Catedrala din Reims. Bat clopotele și cheamă oamenii la rugăciune. Clopotele urăsc singurătatea, bat așa cum bat inimile noastre, în același ritm cu cordul nostru. De fapt, e amplificarea bătăilor inimii noastre. Un clopot e inima bisericii care bate tare, tare. M-am întrerupt din scris ca să fac un mujdei de usturoi. Audrey Hepburn - dacă ai nevoie de o mână de ajutor, o vei găsi la capetele brațelor tale. Cu timpul vei înțelege că ai două mâini. Una pentru tine, alta, ca să-I ajuți pe ceilalți. Ajungem să semănăm cu realitatea înspre care ne îndreptăm spiritul".

 

Lasă un comentariu