„Nefericirea unor oameni vine din uşurinţa cu care se lasă păcăliţi" (Tudor Arghezi)
- Alo?
- Tuşă, sunt Romeo, plec azi din Anglia şi am urgent nevoie de o cartelă de telefon. Îţi dau banii când mă întorc. Mă suni când o iei, să îmi dai codul.
- Da' ce-i cu vocea ta?
- Am răcit, plouă într-una pe aici.
- Da, şi pe aici!
- Bine, ce vrei să îţi aduc când vin acasă?
- Păi, nişte cafea, mă copile!
- O să vezi, avionul va ateriza pe păşunea pe care aterizează de obicei elicopterele lui Arafat.
De îndată ce Romeo închise telefonul, Tuşa îşi strânse vesta de lână pe trup şi se repezi la magazin.
- Tuşă, mai sunt doi băieţi cu mine care se întorc în ţară, mai ia două cartele, că îţi dăm banii imediat cum ajungem, o rugă Romeo când Tuşa reuşi să îi citească codul de pe cartela cumpărată în timp record.
Magazinul nu era departe. Vânzătoarea îl cunoştea pe Romeo şi se bucură împreună cu Tuşa că băiatul se întorcea în sat.
- Tuşă, nu te supăra, uite au mai auzit câţiva românaşi de cartele, te rog mai cumpără patru, că mâine îţi şi dau banii înapoi, cu dobândă chiar.
Tuşa tocmai luase pensia. Ce noroc! O catelă costa 55 de lei. Dacă tot era la magazin, luă nişte drojdie, zahăr, ulei, ca să-i facă băiatului gogoşile lui preferate. Le-o fi dus dorul în Anglia.
- Tuşă, încă trei cartele şi gata, le-am spus băieţilor că eşti în vârstă şi nu se face să te tot plimbăm la magazin. Ţi-am luat cafea, mai ai nevoie de ceva?
Nu avea nevoie de nimic, doar să vină băiatul mai repede acasă. Aluatul crescuse frumos, pufos, iar Tuşa îl tăie cu buza paharului de vin, în cercuri perfecte. Rumeni gogoşile, le scurse bine şi le ninse din belşug cu zahăr pudră, zâmbind în colţul buzelor la gândul că Romeo se va arunca asupra lor aşa cum o făcea în copilărie.
- Alo? Lavinia, când te întorci acasă? Uite, mâine vine şi Romeo din Anglia, ar fi frumos să fiţi amândoi aici!
- Romeo? Dar e venit de săptămâna trecută!
- Nu, nu, nu ştii tu bine! Avionul lui va ateriza pe păşunea pe care aterizează elicopterele lui Arafat.
- Tuşă, m-am întâlnit eu ieri cu el, doar nu sunt copil! De ce spui că nu ştiu eu bine? Ce s-a întâmplat?
Îi povesti Laviniei despre telefoane şi despre cartele.
- I-ai dat codul ?!
- Cum să nu i-l dau lui Romeo?
- Nu era Romeo, Tuşă! Fratele meu s-a întors în ţară de o săptămână!
- N-am ştiut. Tuşei i se tăie respiraţia şi un val de căldură o cuprinse din creştet până în vârful degetelor de la picioare. Câteva momente nu fu în stare să mai scoată nici un cuvânt, privind ca hipnotizată castronul uriaş în care străluceau gogoşile înecate în zahăr. Am făcut gogoşi, murmură într-un târziu, să veniţi să le mâncaţi…
(Din volumul „Oglinzile pământului", volum în lucru)
