Dialog cu UDMR? Da, însă cu art. 1 din Constituţie… pe masă!

Încă de la constituirea USL (de care acum vorbim la timpul trecut, ca şi de fostul lider al PSD!), Victor Ponta - proaspăt nominalizat, atunci, ca premier (funcţie pe care, iată, o mai deţine şi azi!) - declara că „este necesar un dialog cu UDMR, ca reprezentant al maghiarilor, în probleme privind modificarea Constituţiei, descentralizarea ţării, dezvoltarea regională ş.a. Dialog, de altfel, necesar cu toate partidele, dar şi cu societatea civilă, şi, desigur, în primul rând, cu UDMR, care, cum bine ştim, încă de la înfiinţare militează (acţionează) în direcţii precum: autonomia teritorială pe criterii etnice, schimbarea art. 1 din Constituţia României, pentru noi regiuni de dezvoltare, care, în final, să creioneze pe harta ţării o defunctă Regiune Autonomă Maghiară cu titlul nou - „Ţinutul Secuiesc".

Or, din toate aceste considerente, cu UDMR trebuie dialogat.

Dar, cum? Cu prevederile articolului 1 din Constituţia României (nenegociabil)… pe masă! De altfel, ce ar putea negocia Victor Ponta, PSD-ul (dar şi alţi lideri şi alte partide) cu UDMR, câtă vreme, liderul actual, Kelemen Hunor, consideră că „autonomia trebuie înscrisă în Legea fundamentală a ţării, Constituţia; că limba maghiară să fie recunoscută în Constituţie sau când afirmă: „Vom insista şi în ce priveşte drepturile minorităţilor, drepturi lingvistice şi nu numai drepturi colective, ci, ca în zonele unde trăiesc maghiari într-o proporţie substanţială, maghiara să devină limbă recunoscută în Legea fundamentală".

Apoi, ce ar mai fi de dialogat cu UDMR (care, iată, recent, a votat în Parlament pentru destituirea Guvernului Ponta!), atât timp cât, atât Marko Bela, cât şi Kelemen Hunor (precum toţi liderii Uniunii) „contestă ideea statului naţional unitar şi supralicitează rolul comunităţilor etnice (al celei maghiare, în România) în contextul Europei, pe care Uniunea o concepe, în viitor, contrar cursului istoriei, ca o „Europă a regiunilor" (ca în Evul Mediu!) nu a „Statelor naţionale"? Sau când - aceeaşi lideri - spun că „fiecare stat (deci şi România) trebuie să renunţe la o parte din competenţele sale şi că este foarte important ce competenţe ajung la Bruxelles"? Or, în problemele menţionate, celor care angajează „dialoguri" cu UDMR, le-a venit în sprijin chiar fostul preşedinte al Comisiei Europene, care - cel puţin în problema regiunilor de dezvoltare - a fost franc: „Reorganizarea regiunilor este - spunea el - o problemă internă care priveşte doar cetăţenii României şi sistemul administrativ românesc." Aşa cum şi Csutak Istvan, expert în politici regionale, recunoştea că: „Schimbarea clasificării NUTS este condiţionată doar de existenţa unui consens de politică internă." Ceea ce denotă că şi unii maghiari, între care, evident, Csutak, judecă lucrurile la rece, cu capul pe umeri, nu în altă parte…

Realitate-i alta: boala din fire, n-are lecuire… când s-a pus problema cooptării UDMR la guvernare, la vremea existenţei, încă, a USL, cunoscutul jurnalist-analist, Cristian Tudor Popescu, compara UDMR cu un partid de tip comunist. Argumentele sale? 1) De 23 de ani (spunea el atunci n.n.), liderii UDMR sunt aceleaşi persoane, strâns unite în jurul lui Marko Bela (acum şi a lui Kelemen Hunor n.n.): 2) Niciodată UDMR nu a plătit, politic, pentru greşelile făcute, în perioada guvernărilor la care a participat (aproape neîntrerupt, în perioada post revoluţionară n.n.), aşa cum nu plătesc nici partidele comuniste; 3) Până şi maghiarii s-au cam săturat de liderii „nemuritori" ai UDMR, ca dovadă că, după ultimele alegeri, erau la un pas de a nu atinge pragul de 5%!

Dincolo însă de aceste comentarii, am constatat că, în întreaga sa istorie, UDMR a stat (ca şi acum) cu faţa către opoziţie, dar cu un ochi priveşte către Putere, unde-i şi… borcanul cu miere. Cam asta-i tot ce a contat pentru UDMR.

Lasă un comentariu