Cuprinzător, deosebit de interesant, echilibrat și bine structurat în alegerea temelor abordate, numărul 3(47) din 2015 din „Pro memoria" (1940-1945), revistă a românilor persecutați, refugiați, expulzați sau deportați, din motive etnice, pe timpul Diktatului de la Viena, din 30 august 1940, prin care nordul Ardealului a fost cedat, prin puterile garante Germania și Italia, Ungariei fasciste a lui Horthy Miklos, amiralul de baltă, dar și revistă a românilor din județele Harghita și Covasna, alungați în decembrie 1989. În sediul Muzeului Național al Refugiaților din cadrul Complexului Muzeal „Andrei Bojor" din Mureșenii de Câmpie, localitate în care, la ordinul criminalului de război, Wass Albert, în septembrie 1940, au fost uciși români, acei oameni nevinovați, s-au desfășurat, la 29 august a.c., lucrările sesiunii anuale de comunicări pe tema „Istoria și sociologia refugiului românesc". Prilej cu care au fost cuprinse, în programul acțiunilor, teme deosebit de interesante, comunicări urmărite cu un viu interes privind anul 1940 al diktatelor, an dramelor românești și al destrămării României Mari, făurită la 1 Decembrie 1918, care, sfărâmată, pierdea, prin lăcomia Ungariei, a URSS și a Bulgariei, prin diktat și pactul Ribbentrop-Molotov, nordul Ardealului, Basarabia, nordul Bucovinei, Ținutul Herței, Durustorul și Cadrilaterul.
De un deosebit interes s-au bucurat comunicările privind: atitudinea, poziția lui Liviu Rebreanu față de Diktatul de la Viena, un apărător al cauzei naționale; viața preotului Simion Man, care a refuzat să se refugieze, în 1940; mișcarea refugiaților din Gilău; jurnalul preotului ortodox George Suciu, din Cojocna; consecințele pactului sovieto-nazist, între Stalin și Hitler, din 23 august 1939, urmările lui nefaste; „torțele vii" de la Câmpia Turzii; zbaterile himerice maghiare; presa de limba maghiară din județele Harghita și Covasna, referitoare la diktat.
Nu pot fi omise din șirul interesantelor comunicări, cele privind: dimensiunile refugiului românesc, ardelean, în toamna anului 1940; Armata Română- ocrotitoare a refugiaților; martiriul lui Andrei Bojor, din Mureșenii de Câmpie, familia căruia a fost, în întregime, ucisă la ordinul lui Wass Albert, în septembrie 1940; caracteristici ale regimului de ocupație horthystă, manifestate în orașul Dej; poeții români care cântă Ardealul; cinstirea eroilor neamului românesc și a eroului național Avram Iancu, comandant de oaste, la 24 de ani, în cetatea de cremene a Apusenilor.
Cu acest prilej, președintelui României, Parlamentului și Guvernului, participanții la simpozion au trimis, în numele românilor persecutați, refugiați, expulzați sau deportați etnic din nordul Transilvaniei și a celor alungați, în decembrie 1989, din județele Harghita și Covasna, un Apel-Protest prin care este condamnată „escaladarea ofenselor aduse poporului român de către oficiali ai Ungariei și reprezentanți ai etniei maghiare din România, care susțin, în mod deschis și tot mai vehement, pretențiile de autonomie teritorială, pe criterii etnice, la așa-zisul «Ținut Secuiesc». Ei cer respectarea Constituției României, a legilor actuale și a normelor internaționale." După experiența tragică în urma Diktatului de la Viena (atrocități, crime individuale și colective, expulzări masive ale românilor, purificarea etnică a zonei, printr-o ură dezlănțuită), românii văd „în autonomiile, pretinse de extremiștii și iredentiștii din Ungaria și din România, o situație amenințătoare pentru securitatea și libertatea lor." „Profund indignați de escaladarea ofensatoarei pretenții, din partea oficialilor maghiari, din zona Harghita-Covasna și Mureș (primari, președinți de consilii județene, subprefecți), de prezența unor simboluri ungare pe instituții ale Statului Român", ei solicită organelor competente românești „să asigure respectarea Constituției și a legalității în zonăși să stopeze jignirea sentimentului național al celor 40% români din totalul celor trei județe", să pună capăt învrăjbirii și discriminării românilor acolo marginalizați. Din păcate, toate guvernele, care, din 1990 încoace, s-au succedat la conducerea României, „au permis acele privatizări, reîmproprietăriri și retrocedări frauduloase, adevărate jafuri și surse de nedreptate". Iar toate acestea s-au petrecut și se petrec, dupăce, în urma „procesului optanților", Statul Român i-a despăgubit", pe înaintașii acestor lacomi, le-a dat totul, în valută- aur. De ce nu se aplică, apoi, „acele confiscări pe seama criminalilor de război, condamnați de justiție? Trebuie, în acest context, „să fie restabilit rolul statului, garantarea respectării Constituției, a legislației românești, pentru a nu mai fi permisă escaladarea, în județele Harghita, Covasna și Mureș, a extremismului pe motive etnice, iar cei responsabili de astfel de acte să fie trași la răspundere. Iar dacă se va realiza viitoarea regionalizare, „ea să nu fie făcută pe criterii etnice, pentru a evita reînființarea unei noi Regiuni Autonome Maghiare." Este mare nevoie ca guvernul, ministerele și justiția „să apere interesele naționale, să nu mai dea mână liberă jefuirii și distrugerii unui patrimoniu național uriaș (păduri, zăcăminte ale subsolului, terenuri agricole, valori arheologice neprețuite ale istoriei noastre). Iar în cazul unor astfel de situații, să existe legi aspre și ferme pentru răufăcători!
Autoritățile românești „trebuie să ia măsuri ferme pentru prevenirea manifestărilor antiromânești și răspândirea propagandei șovine istorico-revanșarde, de comemorare a foștilor criminali de război," așa cum, la Cluj-Napoca s-au petrecut lucrurile, recent, când, printr-un academician budapestan, au fost aduse elogii lui Horthy Miklos. Idealurile naționale românești nu pot fi susținute decât prin implicare totalăși atitudine patriotică fermă! Asta o dorim noi, românii ardeleni!
Din noianul interesantelor, documentatelor comunicări, de la simpozionul amintit, ne vom opri asupra celei a domnului avocat Gheorghe Petrescu, intitulată: „Zbaterile himerice maghiare". Mânați de porniri cuceritoare, de ambiții nemăsurate și de lăcomie, de-a lungul vremurilor pe aceste meleaguri mirifice s-au așezat diferite etnii. Unii au plecat, alții au rămas. Au rămas, dar, „în loc să se încadreze în normele generale de bună conviețuire cu populația autohtonă, majoritară, au susținut și susțin, în continuare, teze, idei nerealizabile, iluzioniste, ireale, fără temei și fără nicio logică". După eșuarea totală a unor teze iredentiste, revizioniste, s-a trecut la proslăvirea unor reprezentanți ai maghiarimii, cu un comportament reprobabil, în timp, față de populația majoritară, românească. Dovezi de necontestat, în acest sens, sunt statuile și busturile non-grata, închinate, la Cluj-Napoca, lui Marton Aron, un antiromân declarat, locotenent de husari în „Divizia Secuiască", cunoscută pentru atrocitățile comise împotriva românilor, adept al stăpânirii Ungariei asupra Transilvaniei, ale lui Wass Albert, la Odorheiu Secuiesc, la Reghin și Vălenii de Mureș, în incinta bisericilor reformatăși romano-catolică, precum și ale lui Vasvari Pal, la Izvorul Crișului, cel care, împreună cu Petõfi, a luptat, cu arma în mână, „împotriva celor care se opuneau înglobării Transilvaniei în Ungaria. Numit „Kossuth cel Mic", Vasvari Pál, este inițiatorul batalionelor sângeroase ungare de represiune, purtând, alături de Kossuth, răspunderea pentru uciderea celor 40.000 de români aedeleni, arderea celor 300 de sate, biserici și mănăstiri românești la 1848-1849. Trebuie să precizăm că s-a încercat, prin avocatul Frunda Gyõrgy, reabilitarea, în instanță, fără succes, a criminalului de război Wass Albert. S-a încercat, prin Harghita, Covasna și Mureș, un deșănțat cult al personalității criminalului, din ordinul căruia au fost uciși românii de la Mureșenii de Câmpie și Sucutard, cult întreținut prin seri de lecturăși poezie, proslăvindu-i aura de scriitor maghiar, în timp ce presa de limba maghiară „criminal" îl face pe eroul nostru național - Avram Iancu, nu pe cel real, Wass Albert.
La toate acestea se adaugăși interviul sfidător, din 10 august 2015, al ambasadorului Ungariei la București, și el adept al autonomiei teritoriale pe criterii etnice, amestec nepermis, grosolan, în treburile interne ale României, țară membră a Uniunii Europene și a NATO. Să ne mai mirăm, oare, că românii din Harghita și Covasna trăiesc acolo un sentiment al îngrijorării și nesiguranței permanente, că unii și-au luat lumea în cap, au părăsit, alții o fac acum, acele pământuri românești din inimă de țară, în „absența rolului protector al statului?"
Cu ocazia „Zilei Culturii Maghiare", la Cluj-Napoca, a avut loc ceva incredibil în anul 2015, din secolul 21 și mileniul trei: acea manifestare, despre care aminteam, „sponsorizatăși cu banii contribuabililor români, prelegerea despre Horthy Miklos, susținută de Romsics Ignác, membru al Academiei Ungare de Științe, în ciuda faptului că există o lege referitoare la interzicerea ideologiei și a simbolurilor fasciste.
Unuia dintre conducătorii Revoluției Ungare, Jozsika Miklos, la Turda i s-a dezvelit o placă memorială, iar la Timișoara, pe zidul casei în care s-a născut generalul Klapka Gyõrgy, unul dintre conducătorii armatei ungare, la 1848-1849, ucigaș de români, a fost montată o placă omagială.
Un alt monument, Ungaria Milenară, ridicat în memoria celor 13 generali unguri, executați de austrieci, în anul 1849, demolat de liberali, în 1925, simbol al intoleranței și al urii, a fost reamplasat, la Arad, în anul 2006, de Guvernul Năstase.
Multe sunt și alte monumente de glorificare maghiară, prin ridicarea de monumente, prin amplasarea unor plăci comemorative unor criminali maghiari care au activat pe pământ românesc în anii celui de-Al Doilea Război Mondial. Dovezi sunt monumentele și plăcile comemorative de la Ojdula (Covasna), Ionești (Brașov), Sânzieni (Covasna), Ciuhoi (Bihor), Vlăhița (Harghita). Printre criminalii eternizați în marmură sau bronz, vinovați pentru acele momente tragice, esteși preotul șovin Szász Kalman, din Valea lui Mihai (Bihor), care, pe timpul Diktatului de la Viena, făcea parte din „Kongyos Garda" („Garda Zdrențăroșilor"), organizație revizionistă ungară. Condamnat pentru spionaj în favoarea Ungariei, care a condus, după 1944, o organizație maghiară de rezistență împotriva Statului Român, pe biserica din localitate, răspopitul Tõkés László i-a amplasat o placă comemorativă, iar în comuna bihoreană Tarcea pastorului-spion i s-a ridicat un monument.
N-a lipsit mult ca și lui Dücsö Csaba (Daday Lorand), instigatorului la urăși crimă, dornic de „o nouă ocupare de țară", în vine, cum zicea, „cu sângele lui Attila, al lui Arpad și al lui Gingis-han", promițând, conform jurământului leventului din „Nincs kegyelem!" („Fără milă!"), opera sa, să suprime orice valah, la Dej, să i se dezvelească o placă memorială.
La Aita Seacă, la 4 septembrie 1944, secuii au asasinat, după trecerea frontului, ostași români răniți, rămași în urma unităților lor. Înarmați cu topoare, sape, lopeți, localnicii au ucis douăzeci de militari români, prin acțiunile barbare, criminale, greu de imaginat. Unui locotenent, tată al celor patru copii, criminalii Nagy Alexandru și Nagy Andrei i-au tăiat picioarele și mâinile, i-au zdrobit capul, cu toporul. De necrezut, celor 13 criminali, la Aita Seacă li s-a ridicat un monument. Gest de neadmis pe pământ românesc!
Astfel continuate lucrurile acestea anapoda din România de azi, ne-am putea trezi, ca, în viitor, să fie ridicată statuie, să fie dezvelite plăci comemorative în memoria ucigașilor lui Aurel Agache, la Târgu-Secuiesc, ai celorlalți români uciși, în decembrie 1989, în județele Harghita și Covasna.
În timp ce despre mareșalul Ion Antonescu, despre Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Constantin Noica, Petre Țuțea, Nichifor Crainic, Emil Cioran, Mircea Eliade, Grigore Gafencu, despre alți mari intelectuali interbelici, de acum înainte n-ai voie să mai vorbești în public, vine, la Cluj-Napoca, acest Romsics și vorbește, fără minima jenă, fără elementara rușine, despre Horthy Miklos, amiralul de Balaton, dușman înfocat al României, adept al destructurării ei, după Unirea de la 1 Decembrie 1918. Pânăși pe automatele pentru eliberarea biletelor de transport clujene, a fost inscripționatăși denumirea Kolozsvár, iar de pe soclul statuii lui Baba Novac, de lângă Turnul Croitorilor, a fost înlăturată precizarea aferentă a celor care l-au ucis! Să nu mai vorbim despre obrăznicia de lângă „Muzeul Omului" din Paris, unde, doar la câțiva pași de Ambasada României, este expusă o poartă maramureșeană, însoțită de următorul text: „Din Transilvania-Ungaria". Îi pasă, oare, cuiva? Cui i-a păsat vreun pic măcar de cele întâmplate, atunci când, în arhive, au fost găsite cele consemnate de „Gazeta de la Turda", din 21 decembrie 1944, privind sălbăticia săvârșită cu sânge rece, de armata maghiară, la podul Hărcana (Câmpia Turzii), la 24 septembrie 1944, unde au fost asasinați 17 români, iar copilul acela, de doar două luni, a fost spintecat cu baioneta, chestiune sesizată, la 19 mai 1995, organelor de drept. Pe oficialii români nu i-a interesat crima comisă, probabil, pentru ei, un „amănunt", și nu-i interesează barbaria acestui cutremurător act criminal?
Iată că, așa cum precizează avocatul Gheorghe Petrescu, obrăznicia și tupeul nu cunosc limite, iar puternicii zilei, investiți cu atribuții, nu se implică, în niciun fel, dând, astfel, apă la moara hungarismului și a hungaroautonomiei. Invazia statuilor unor personalități maghiare, pentru glorificarea celor care au asasinat români, la 1848-1849, pe timpul Diktatului de la Viena și al celui de-Al Doilea Război Mondial, în decembrie 1989, întreține cultul unor criminali notorii, stârnind sentimente antiromânești. Toate întrețin aspirația revizionistă din Transilvania, speranța de refacere a Ungariei Mari, în dauna unității teritoriale a României. „Ridicarea, pe pământ românesc, a unor monumente în memoria unor falși martiri maghiari, care, în realitate, au fost niște criminali - spune istoricul Petre Țurlea -, reprezintă o impietate la adresa românilor asasinați de cei cărora li se ridică astfel de monumente de marmură în Transilvania. Ea trebuie oprită, cu fermitate!". Tăcerea, neimplicarea, indiferența guvernanților, în materie de retrocedări frauduloase, adevărate abuzuri și falsuri, despăgubirile substanțiale, ilegale, ridicarea unor monumente de neadmis pe pământul românesc, cultul personalității unor criminali unguri, toate fac posibile aceste obrăznicii de neiertat, de netolerat într-un stat de drept!
