Rugăciunea lui Iacob

- Caut un tânăr, care să îngrijească de animalele mele, zise ţăranul Vasile vecinului său, pe care tocmai îl întâlnise pe uliţa satului. Ştii cumva un tânăr harnic pentru aşa ceva?

- Da, ştiu. Îl vezi pe tânărul acela care tocmai acum a ieşit de la vecinul? Chiar acum caută un loc de muncă.

După un timp, cei doi s-au întâlnit din nou şi vecinul l-a întrebat:

- L-ai angajat pe tânărul de care am vorbit?

- Nu, răspunse Vasile. Tânărul pare a fi un om harnic, dar a pus o condiţie: vrea să aibă liber în fiecare duminică dimineaţa şi după-amiaza câteva ore, pentru a merge la Biserică. I-am spus că, dacă religia este mai presus de animale, nu am nevoie de el.

- Ai făcut o mare greşeală, i-a zis vecinul. Permite-i mersul la Biserică şi vei avea un om de nădejde!

Cu toată împotrivirea sa lăuntrică, ţăranul Vasile s-a lăsat înduplecat. El nu putea înţelege cum ar putea cineva aşeza credinţa mai presus de ocupaţiile zilnice. Şi el era creştin şi vizita Biserica, la Paşte, la Crăciun, şi la câte o înmormântare, la care se vedea „obligat" să participe. Dar să laşi animalele singure şi să mergi la Biserică nu înţelegea.

După patru luni de la angajarea tânărului Iacob, au venit la ţăran cumpărători de animale. Măcelarul Nicolae a fost foarte plăcut surprins de cele văzute.

- Aşa o situaţie bună la animale n-am mai văzut la nimeni. Ce-ai făcut?

- Pentru animalele mele, zise Vasile, am un tânăr îngrijitor, care se roagă pentru ele.

- Se roagă?

- Da, ai auzit bine! Am un îngrijitor care se roagă în fiecare dimineaţă pentru animale, şi nu numai pentru ele, se roagă şi pentru mine, şi pentru cei ai casei mele. Dacă mâine dimineaţă vei fi aici, poţi să auzi tu însuţi rugăciunea.

În dimineaţa următoare, cei doi s-au ascuns în podul de deasupra grajdului. Curând sosi şi Iacob, fluierând o melodie. Animalele păreau că-l salută prin mugetul lor.

- Un semn bun, şopti măcelarul.

- Da, animalele îl îndrăgesc.

Cu veselie, Iacob a umplut ieslea cu trifoi proaspăt pe care tocmai l-a cosit. A făcut curăţenie peste tot. În tot acest timp, fredona o melodie numai de el ştiută, şi poate de animale. După ce şi-a terminat lucrul, Iacob a îngenuncheat pe o grămadă de paie şi s-a rugat cu voce tare: „Doamne Iisuse, Îţi mulţumesc că Tu ai murit pentru păcatele mele şi m-ai salvat! Îţi mulţumesc că m-ai trezit sănătos şi vrei să-mi dai putere de muncă şi pentru astăzi! Dăruieşte-mi, te rog, succes, ca stăpânul să fie mulţumit! Păzeşte animalele de orice nenorocire şi ajută-mă să le pot îngriji bine! Eu te rog să te înduri de stăpân, împreună cu familia lui. Ai milă şi de măcelar, şi salvează-i sufletul! Amin".

Rugăciunea lui Iacob a fost rostită cu un deosebit respect şi cei doi aveau impresia că a fost îndreptată către cineva care era în apropiere. Ochii măcelarului s-au umplut de lacrimi, iar vocea îi tremura. Se uita neliniştit în jur.

- Este, oare, Dumnezeu aici?

- Iacob aşa spune, zise ţăranul.

Rugăciunea aceea sinceră a lui Iacob a fost ascultată de Dumnezeu. Inimile împotrivitoare ale celor doi au fost adânc mişcate. Curând după această întâmplare, cei doi au început a merge regulat la Biserică, şi nu mai mergeau de formă, şi numai în anumite zile, ci în fiecare Duminică şi sărbătoare.

Lasă un comentariu