No comment …Of, viaţa mea!

Halul de sărăcie şi deznădejde în care îşi duc viaţa dregătorii naţiei (miniştri, senatori, deputaţi, secretari de stat şi de tăiat frunze la câini) nu mai e, de multă vreme, un secret: disconfort, privaţiuni, renunţări de tot felul - ei se zbat pentru a supravieţui, pradă celor mai crunte lipsuri materiale.

De-a lungul legislaturilor, parlamentarii, de exemplu, se văicăreau ba că n-au bani de miel, ba că nu-şi permit să-şi cumpere brad de Crăciun, că umblă cu încălţările scâlciate, cu haine de la second-hand şi n-au din ce-şi plăti întreţinerea la bloc. Cât despre averi, vai şi amar: vreun jaf de „Dacie", de-ţi rămâne volanul în mână şi-ţi ies picioarele prin duşumeaua găurită, achiziţionată, şi aceea, înainte de 1989; un apartament cu pereţii scorojiţi, încât dl Boc, dacă vă aduceţi aminte, a fost nevoit să-şi vândă maşina ca să-şi poată zugrăvi odăile; o palmă de pământ lăsată pârloagă din lipsă de bani pentru utilaje agricole şi îngrăşăminte; o coşmelie, pe undeva, pe la ţară, moştenită de la o mătuşă fostă membră CAP, o haină de blană roasă de molii, rămasă de la străbunica, în rest - vorba unui deputat - „nimic, nimic, nimic". Vreo căscioară de vacanţă, vreun BMW prizărit printre datorii, vreun vaporaş de agrement pentru ieşirile în largul Mediteranei sunt agoniseli… colaterale, achiziţionate numai şi numai din economii. Un deputat, fost preşedinte al Automobil Clubului Român, nici măcar maşină nu avea, iar pe dl Crin Antonescu l-am fost auzit cu urechile noastre când a declarat că n-are mai multe ouă decât dl Năstase.

Nici cu mâncarea n-au dus-o prea bine oamenii aceştia: acum câţiva ani, la un jurnal tv, i-am văzut gătind de zor pe reşoul din camera de hotel. Ei nu găteau cine ştie ce gâscă cu castane, iepure împănat ori raţă cu portocale, ci confecţionau varză călită cu nimic, supă de găină fără găină şi cartofi fierţi în coaja lor. Uleiul sfârâia melodios în tigaie, în oală fierbeau doi morcovi şi o gaură de macaroane, iar dânşii mărunţeau varza şi tăiau ceapa, explicând poporului îmbuibat că se poate trăi din 4 lei pe zi, ba, dacă ştii să te chiverniseşti, îţi mai rămâne şi ceva mărunţiş de dat la moaşte. Un deputat a zis că, la o adică, lu' dânsu îi ajunge o coajă de pâine unsă cu untul care tocmai s-a terminat, şi o brânzoaică fără brânză.

În ciuda grijilor şi nevoilor de tot felul, de-a lungul zbuciumatei lor istorii postdecembriste, aleşii au fost mereu alături de cei mulţi, gata să se jertfească pentru popor, să se debranşeze de la agentul termic şi să se deplaseze în teritoriu cu trotineta, dacă interesele naţiei o cer.

…Însă uite că le-a ajuns cuţitul la os: „flămânzi şi goi", ca să ne exprimăm poetic şi metaforic, ei aşteaptă cu înfrigurare luna decembrie când, odată cu adoptarea Legii salarizării unitare, indemnizaţia lor va ajunge la circa 9.000 de lei şi ceva, plus suma forfetară de 10.000 de lei, mărirea impunându-se „pentru a le asigura banii necesari unor ţinute adecvate când vin la muncă". O rochie „adecvată" fiind una care, potrivit doamnei senator Vasilica (pe care o ajută părinţii cu bani pentru coafor), ar costa 2,5 milioane de lei (vechi), iar „un pantof elegant" „nu trece" de 500 de lei, după cum ne explica, deunăzi, un deputat de Buzău. Când tre' să te întâlneşti cu tot felul de delegaţii străine, nu te poţi prezenta în trening şi-n şlapi. Doar reprezinţi ţara, poporul, a hotărnicit domnul Tararache de la Cameră.

Aşa că, pentru câţiva firfirei, acolo, să nu-i invidiem pe aceşti amărăşteni rupţi în coate de cât legiferează, abia târându-şi zilele de la o lună la alta… Mai ales că, potrivit „statisticilor proprii", ei trăiesc cu şapte ani mai puţin decât restul populaţiei, principalele cauze ale mortalităţii parlamentare fiind stresul, grijile, oboseala, călătoriile lungi şi extenuante pentru promovarea intereselor ţării, butonatul telefonului şi cititul ziarelor în comisii şi în plen - toate acestea îi macină încet şi sigur, trimiţându-i pe lumea cealaltă înainte de termen.

Încât stai şi te întrebi: de ce se înghesuie oamenii aceştia pe liste, din patru în patru ani, dacă ştiu ce-i aşteaptă?

Of, of, viaţa mea! Oare cât costă o tichie de mărgăritar?

Lasă un comentariu