Că tot ne-a promis… Care o fi - cu Iohannis la Cotroceni - „noua etapă a democraţiei româneşti"?

La una din întâlnirile pe care preşedintele României, Klaus Iohannis, le-a avut cu liderii principalelor partide, acesta declarase - citat de Agerpres - că „va face primii paşi în proiectul de reformă a instituţiilor democratice", aceasta fiind una din priorităţile mandatului său. În accepţia lui Iohannis, noua etapă a democraţiei româneşti ar trebui să însemne - din punctul său de vedere - „o resetare a sistemului şi o creştere a încrederii cetăţenilor în instituţiile democratice." Bun, aşa să fie…

… Numai că, după circa 10 luni de mandat prezidenţial, ce constată omul de pe stradă? Că, până să facă preşedintele Iohannis primii paşi pentru „resetarea" clasei politice şi o creştere a încrederii cetăţenilor în instituţiile democratice, primii paşi i-a făcut, nu Cotroceniul, ci sistemul judiciar, care execută (desigur, cu unele amendamente!) o curăţenie fără precedent, în urma căreia am putea rămâne cu o scenă politică total diferită de ceea ce există acum. Întrebarea pe care şi-o pun analiştii politici este cine va ocupa spaţiul lăsat gol?

Fapt este că, înaintea planului lui Iohannis (bun în teorie), au intrat „în priză" procurorii DNA. Marile dosare de corupţie, în care vedem nume grele (încă, nu toate!) de la majoritatea partidelor cum se duc după gratii, reformează deja clasa politică într-o manieră infinit mai eficientă decât „consultările" plictisitoare. Cum însă toate partidele importante au lideri cu probleme penale serioase, întrebarea este, repetăm: cine va ocupa scena politică după ce DNA termină curăţenia generală? În nici un caz, nu există „oameni de neînlocuit." Mai ales atunci când (ca şi acum) cei ce urmează să fie (unii au şi fost) înlocuiţi sunt, în ultima perioadă, înalţi demnitari reuniţi în spatele gratiilor după ce au fost condamnaţi la închisoare. Judecătorii au dat pedepse cu închisoare, între trei ani cu suspendare şi şapte, cu executare, în cazul foştilor miniştri. Un adevărat „Guvern al condamnaţilor" - cum, inspirat, l-a numit şi întocmit cotidianul „Evenimentul zilei", printre numele grele aflându-se, la un moment dat, Adrian Năstase (prim-ministru), George Copos (vicepremier), Sorin Pantiş (Telecomunicaţii), Victor Babiuc (Apărare), Tudor Chiuariu (Justiţie), Miron Mitrea (Lucrări publice), Relu Fenechiu (Transporturi), Traian Remeş (Finanţe), Avram Mureşan (Agricultură), Monica Ridzi (Tineret) etc., etc.

Cine urmează? Vom trăi şi vom vedea!

Cât despre Iohannis - cel cu „resetarea clasei politice" - ce-ar fi, deocamdată, de spus? Cetăţenii simpli i-au sesizat, ca impresie generală, neputinţa. La început de mandat a chemat partidele politice la Cotroceni şi ne-a anunţat că s-a înţeles cu ele în chestiunea imunităţilor, în chestiunea legislaţiei politice şi în cea a legislaţiei electorale. După câteva luni de la acea întâlnire avem o singură concluzie privitoare la comportamentul politic al partidelor: le doare-n cot! Chestiune discutabilă, desigur.

Ce au mai reţinut mulţi din cei care l-au ales? Apetenţa acestuia la fast, la creşterea profilului public al soţiei preşedintelui până acolo încât, imitând America, s-a impus ideea că „Prima Doamnă" este o instituţie de protocol. Mă rog, de gustibus… Dar, poate, nici nu-i rău!

Lui Iohannis i se aduc, însă, şi laude, câtă vreme, timp de vreo 10 luni s-a ţinut cu străşnicie de Noua Politică prezidenţială, definită prin refuzul de a coborî în mocirla politicii interne din România. Care, până la un moment dat, i-a şi adus scorul uriaş în sondaje. De ce „până la un moment dat"? Întrucât, pe lângă impresia de neputinţă - de care aminteam mai sus - au apărut, treptat, şi bâlbâielile în acţiunile de luare a unor decizii. Ne amintim, bunăoară, că fără să reproşeze ceva la modul punctual Codului Fiscal, Iohannis şi-a formulat obiecţiile în cel mai general-abstract mod cu putinţă. „În materie fiscală - spunea Iohannis - legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată şi raţională, de natură a nu genera disfuncţionalităţi care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ. În acest sens, în elaborarea unui nou Cod Fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalităţi excesive, dar nici relaxări accentuate." Ce să înţelegem din această poziţie ridicolă? Că „ar fi bine să fie bine, ca să nu fie rău", dar fără să precizeze cum ar trebui să fie, ca să fie bine!

Sigur, noi toţi cei care l-am votat (sau nu!) pe Klaus Iohannis, nu aşteptăm de la preşedinte (de la politicieni, în general) planuri măreţe, de schimbare din temelii a ţării - inclusiv în cea privind „noua etapă a democraţiei româneşti" - nu fapte care să înalţe România pe noi culmi de civilizaţie şi progres, ci o politică prin care - vorba cuiva -lifturile să meargă, apa să curgă la robinet, gropile să dispară, autostrăzile, în sfârşit să… apară, iar noi, românii de rând, să nu mai fim umiliţi în propria ţară.

Din păcate - cum remarcam într-un comentariu precedent - deşi cu prerogative reduse (dar cu influenţă mare, totuşi), în cele peste zece luni de la instalarea lui Iohannis la Cotroceni, aceste preocupări „omeneşti" lipsesc de pe agenda preşedintelui. Dar, cine ştie… Până la urmă, poate, nu vom regreta că l-am votat!

 

Lasă un comentariu