Mă tem că…

Când pleca dimineaţa la treabă, un bărbat voinic şi tânăr, în loc de altă vorbă, zicea: „Mă tem că nu vom izbuti…" Când începea să mănânce, îşi arăta îndoiala: „Mă tem că mâncarea aceasta are să-mi facă rău…" Dacă un cerşetor întindea spre el mâna, omul nostru nu-i dădea nimic, ci numai şoptea: „Mă tem că mă înşeală..." Iar când cineva îi vorbea despre mântuirea sufletului, el, de asemenea, îi răspundea: „Mă tem că-i o înşelare..."

Până într-o zi, când preotul, stând cu el de vorbă, îi zise:

-Dumneata spui aceste vorbe: „Mă tem că..." tocmai unde nu trebuie, şi nu le spui unde trebuie.

-Cum adică, părinte?

-Foarte simplu. Când tragi din ţigară, când treci pe la crâşmă, când înjuri, când minţi şi în alte împrejurări ca acestea, nu zici: „Mă tem că…", cu toate că tocmai atunci ar trebui să le spui...

Şi, din clipa aceea, mă tem că... omul nostru a rămas pe gânduri.

Din volumul „dumnezeu AUDE TĂCERILE NOASTRE", apărut la Editura „Vatra Veche" din Târgu-Mureş

 

Lasă un comentariu