Rapsodii de toamnă, în dulceaţa şi parfumul strugurilor

Într-o zi senină şi însorită de toamnă târzie, când pe terasele dealurilor înroşite de brumele reci ale dimineţilor, căpâlnencele strângeau, în coşuri de răchită şi în ciubere din doage cu miros tămâios de răşină, strugurii aurii ai viilor Jidveiului Târnavei Mici, jos, în şesuri, era numai cer, albastru cer. Într-o clipă doar, ca din senin, din înaltul cerului, au prins a răzbate, până la noi, ţipetele cocorilor aşezaţi în lungi şi argintii stoluri. Parcă plângeau de atâta tristeţe şi de atâta dor, ducându-se către ţări mai calde, însă nu într-atât de frumoase ca a noastră şi a lor. (Parcă ar fi ştiut că de acolo, de sus, din înaltul cerului albastru, vor fi nevoite să privească, în josul Pământului, flacăra războaielor şi disperarea popoarelor migratoare).

Ca să le asculte glasul lor subţire şi strident, se opriră din cântecul lor doinit şi fetele „Purtatei fetelor de la Căpâlna". Curioase să revadă păsările călă-toare, „Frumoasele Târnavelor" îşi coborâră de pe cap cochetele lor pălării din paie şi betele, până deasupra ochilor, urmărind cu privirea şi cu mintea măestrul şi ordonatul lor zbor, gândind, poate, că în primăvară, la dezgropatul viilor din pământul mustit al zăpezilor, le vor revedea reîntorcându-se, bucuroase şi în pace, pe la cuiburile lor. Fi-vor, atunci, Floriile ramurilor sălciilor înverzite, urmate de Sfintele Sărbători de Paşti.

Lasă un comentariu