Concertul de jazz şi cursul de nutriţie vegetariană, cele mai atractive întâlniri din week-end!

Distribuie pe:

Fiecare întâlnire din cadrul Concertelor oraşului este, datorită gazdei ospitaliere Ioan Chiorean, un prilej foarte bun de „socializare", chiar dacă nu toţi cei prezenţi se dau în vânt după jazz ca iniţiatoarele Ana Maria Galea şi Dana Ardelean. Concertele sunt o iniţiativă foarte bună a celor de la Radio, sala Centrului de Tineret „Mihai Eminescu". Recitalul lui Nicolas Simion, „Magic drops", de sâmbătă seara a fost cel mai atractiv de până acum.

Duminică după-amiaza am descoperit un nou spaţiu cu adevărat de lux din oraş, clinica New Life, director Daniel Seniuc, pe strada Horea nr. 29, unde se desfăşoară bilunar cursuri de nutriţie după reţetele vegetariene ale Centrului de sănătate Herghelia. Duminică, inedit a fost cursul de neurogeneză, ramură a neurologiei, curs despre cum afectează alimentaţia greşită, nu doar trupul, ci şi creierul nostru. Specialiştii în nutriţie recomandă evitarea cărnii şi consumarea preponderentă a cerealelor, seminţelor, legumelor şi fructelor. De asemenea, restaurantul de pe aceeaşi stradă, cu acelaşi nume, este singurul cu zero colesterol. Reţetele acestea par „ciudate" pentru unii, dar pentru cei care se pricep la o alimentaţie sănătoasă, „ciudăţeniile" sunt produsele Mc'Donalds şi alte „reziduuri" din comerţ, care „otrăvesc" organismul.

Lasă un comentariu