„Dintre cei buni, cei mai buni"

Distribuie pe:

Am asistat, ca de altfel în fiecare an, alături de o mulţime de producători agricoli veniţi din mai multe judeţe, la recoltarea porumbului de pe un lot experimental al societăţii comerciale „Agroferm SRL" al domnului Teodor Aflat - socotită una dintre cele mai bine cotate ferme agricole din Ardeal, lucrând în jur de 8000 ha. În astfel de întâlniri s-a început cu prezentarea hibrizilor semănaţi, cu o densitate de 87.000 de plante la ha, erbicidul folosit cât şi îngrăşămintele administrate încă din toamna anului trecut prin împrăştierea de îngrăşământ natural constituit din dejecţii provenite de la un complex de păsări, iar la semănat folosirea a 250 kg de complex, urmat pe vegetaţie a încă 280 kg uree. Pentru un mai concludent rezultat la recoltarea mecanizată a porumbului, au fost efectuate calcule de umiditate la cantitatea de porumb obţinută pe un lot demonstrativ situat între Daneş şi Sighişoara, unde pe circa patru hectare au fost semănaţi experimental 24 de hibrizi din soiul DuPont Pioneer - companie cunoscută ca una dintre cele mai mari în domeniul producerii seminţelor de porumb de pe întreg mapamondul, deschişi în desfacerea seminţelor oricărui client. Pe această temă am stat de vorbă cu domnul Dorin Burciu, director vânzări în cadrul companiei DuPont Pioneer pentru zona 9 Ardeal, unul dintre cei 11 directori de pe teritoriul întregii ţări detaliindu-ne câteva obiective esenţiale odată cu rezultatele obţinute, afişate la recoltare la nivelul lotului reprezentativ, ştiind că hibrizii de porumb Pioneer deţin un loc fruntaş în ceea ce priveşte sămânţa agreată de tot mai mulţi agricultori români axaţi pe această cultură. Compania Pionieer deţine locul unu în lume atât în Europa, cât şi în România, majoritatea hibrizilor de porumb Pioneer au asigurată o toleranţă mare la secetă. Pe un astfel de lot experimental format din 24 hibrizi porumb, încă de la semănat a necesitat o serie de ajustări începând cu pregătirea terenului, îngrăşămintele necesare cât şi pregătirea maşinii de semănat pentru fiecare sortiment de hibrid în parte, ştiind rolul jucat al utilajelor performante care contribuie esenţial la o astfel de complexă lucrare. Văzând interesul manifestat, prezenţa la marginea tarlalei a peste 100 de fermieri, lesne ne putem da seama de importanţa care i se dă alegerii seminţei, funcţie de productivitatea înregistrată după strânsul actualei recolte. Cert este că după recoltare şi cântărire, fermierii îşi vor putea arăta opţiunea pentru anul viitor în procurarea de sămânţă, funcţie de cantităţile de porumb obţinute la hectar, adecvat zonei noastre pedoclimatice. La unii hibrizi s-a obţinut peste 17.000 kg porumb boabe/ha după scăderea procentului de umiditate, ceea ce arată rolul jucat la alegerea seminţei folosite în astfel de culturi.

Lasă un comentariu