În ce privește zona care ne-ar interesa pe noi, vorbitorii din Transilvania, în isoglosele graiurilor din Dialectologia română, lucrare colectivă (printre autori, fiind și profesorul nostru de la Universitatea din Cluj, Romulus Todoran), nu apare o delimitare a graiului transilvănean (ardelean). Partea nord-estică a Transilvaniei (inclusiv jumătatea estică a județului Cluj și jumătatea nordică a județului Mureș) sunt incluse în subdialectul moldovean. Zona vestică a județului Cluj este inclusă în subdialectul crișean (Bihor, Sălaj, Satu Mare, Alba, nordul Hunedoarei).
Isoglosă, isoglose, s.f. linie care marchează pe o hartă lingvistică limitele răspândirii unui fenomen fonetic, lexical sau morfologic (din fr. isoglosse). Isoglosele nu coincid granițelor teritoriale ale provinciilor românești.
Câteva particularități fonetice ale zonei sunt amintite în lucrarea citată:
- monoftongarea diftongului ea în a: găsască (pentru găsească); sară (pentru seară).
- prezența unui u final după consoane simple sau grupuri de consoane: „…se cunoaște după mersu, c-are mersu' legănatu'".
În partea centrală și estică a Transilvaniei se înregistrează monoftongarea lui ea final în e: (casa) me (pentru mea); ave mult grâu (avea), precum și substituția diftongului ia în ie (s-a tăiet - tăiat - la deget).
Referindu-se la consoane, Emil Petrovici observă trecerea lui v inițial în h (hulpe pentru vulpe). Este cunoscut modul de învățare a alfabetului: V mare de tipar, v mic de tipar; V mare de mână, v mic de mână: hulpe. (ne amintim de această „glumă" lingvistică veche, ca și noi de veche).
Isoglosa graiului moldovean (care include și o parte a Transilvaniei) prezintă și unele particularități morfologice: formarea cazurilor genitiv-dativ (căsii pentru casei; Anisii pentru Anisiei); articolul genitival se folosește cu o singură formă, a, indiferent de numărul și genul obiectelor posedate (copiii sunt a fratelui). Acest articol, în formă invariabilă, se întâlnește și în graiurile crișean, bănățean și maramureșean. Variante multiple întâlnim și la pronumele demonstrativ de apropiere: ista, aista, ăsta („Aista-i Badea, Aista-i Spirea; Ai tăi sunt Doamne"). Forma asta, folosită în graiul muntean, tinde să le înlocuiască pe cele amintite ca fiind folosite în Moldova și în nordul Transilvaniei. Perfectul simplu (formă a trecutului apropiat, atât de prezentă în sudul țării) nu este înregistrat în graiul moldovean. Ca o caracteristică a auxiliarului perfectului compus este folosirea aceleiași forme la persoana a III-a singular și plural, forma o (el o venit; ei o venit), iar în Transilvania, pentru diferențierea numărului, întâlnim la plural, la persoana a III-a: ei or venit.
Este absolut normal să ne întrebăm, stimași cititori, dacă aspectele acestea dialectale ar trebui să ne mai intereseze. Scopul tabletelor de limbă este să prezentăm limba literară, adică aspectul cel mai îngrijit al limbii române. Fenomenul limbii îmbracă atâtea forme, literatura studiată în școli e raportată la spații și epoci diferite, încât nu puteam să nu extrag din cele 300 de paginii de dialectologie, aceste două tablete, despre „cel moldovean" și „cel muntean", dar și despre graiul împrejmuit între munți precum zidul împrejmuiește o cetate.
