„Religie și... Cuno... Știință"

Distribuie pe:

„DOAMNE, dacă Tu crezi că mai poți face ceva cu mine și dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuință pentru Biserica mea, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă lași în viață și nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuiri, nici de gloanțele oamenilor și nici de dinții lupilor. Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic și nu-Ți mai trebuiesc Ție, o să mă chemi la Tine și voi vedea ce vei face cu mine. Dar, dacă Tu socotești că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viață, pentru că eu știu că religia creștină este eminamente pragmatică (importantă, necesară)". (Rugăciune rostită de părintele Bartolomeu Anania atunci când viața i-a fost în pericol de mai multe ori).

***

„De la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învățat credința în Dumnezeu, teama și iubirea de El, respectul față de propria mea demnitate, munca și respectul față de demnitatea altora. Dacă m-ar întreba cineva: «Ce-ai învățat de la mama dumitale?», i-aș răspunde: «Asta am învățat: SĂ MĂ UIT LA SOARE». Și dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină și dincolo de mormânt, voi fi întradevăr fericit".

***

„Când te găsești pe fundul prăpastiei să nu disperi, iar dacă ai ajuns în vârful muntelui să nu amețești. Și să știți că aceasta a doua primejdie este o primejdie mai mare decât cea dintâi. Pentru că, în fundul prăpastiei apelezi la RUGĂCIUNE CA IZVOR DE PUTERE, când ai ajuns în vârful muntelui, uiți de ea".

Bartolomeu Anania (1921-2011) a fost scriitor, poet, dramaturg și cleric ortodox român. Din 1993 și până la moarte a fost arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. În anul 2007 a candidat la funcția de Patriarh al României. A urmat Seminarul Teologic Central din București, liceele „Dimitrie Cantemir" și „Mihai Viteazul " din Capitală.

Susține cu tărie că în timpul Seminarului Teologic nu a învățat decât lucruri bune: iubirea de Dumnezeu, de neam și de patrie, corectitudine, disciplină în muncă, cultivaraea adevărului, respectul pentru avutul public, spirit de sacrificiu, și nicidecum nu se făcea politică sau antisemitism. A fost arestat în câteva rânduri, eliberat, iar în 1942 s-a călugărit la Mănăstirea Antim din București. A fost condamnat de către Tribunalul Militar Ploiești la 25 de ani de muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale". În 1944 s-a înscris la Facultatea de Medicină și la Conservatorul de Muzică din Cluj. În calitate de președinte al studenților din Centrul Studențesc „Petru Maior", a organizat și condus greva studențească cu caracter anticomunist și apoi împotriva revizioniștilor horthyști. Este exmatriculat în anul 1947, și pleacă la Mănăstirea Toplița din județul Mureș, unde devine starețul Mănăstirii. Ulterior și-a continuat studiile la „Facultatea de Teologie " din București și la „Academia Andreeană " din Sibiu. În anul 1966 pleacă, pentru șase ani, în SUA, îndeplinind mai multe funcții responsabile pentru Patriarhia Română. În anul 1982 se retrage la Mănăstirea Văratec pentru a se dedica scrisului, care a culminat cu cea mai prețoasă lucrare: „Diortosirea și adnotarea Sfintei Scripturi după Septuaginta", la care a lucrat 11 ani. În anul 2006, Sfântul Sinod BOR l-a ridicat la rangul de Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului. Ca scriitor a publicat în: „Vremea", „Dacia Rediviva", „Gazeta literară", „Luceafărul", „Magazin istoric", „Ateneu", „Glasul Bisericii", „Mitropolia Olteniei", „Credința" din Detroit, „Renașterea" din Cluj și multe altele. Ca dramaturg a scris: „Miorița", „Meșterul Manole", „Păhărelul cu nectar",, „Steaua Zimbrului", „Poeme cu măști" ș.a. În anul 1978 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în 1982 primește Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România. A fost desemnat Doctor Honorisc Causa al mai multor universități din țară și Cetățean de Onoare a mai multor localități, în frunte cu orașul Cluj-Napoca.

În anul 2010 este ales Membru de Onoare al Academiei Române.

Autor de citate:

„Orice plecare seamănă cu o moarte. Orice moarte seamănă cu o despărțire. Orice despărțire este însoțită de tristețe. Cu atât mai mult cu cât plecarea este pentru totdeauna".

„HRĂNIȚI SPERANȚA CU FAPTE BUNE".

„Copiii de astăzi nu mai sunt învățați de mamele lor să spună la sfârșitul mesei, sărut mâna, mamă!".

„Urcușul către MÂNTUIRE, încet, dar sigur, este să fi azi mai bun decât ieri, și mâine mai bun ca azi".

„1001 CUGETĂRI"

Lasă un comentariu