Cancelist și patriot român

Aici, pe aceste meleaguri transilvănene, leagăn al naşterii noastre, acolo, în sanctuarul dacic de la Sarmizegetusa Regia, aici, unde ni s-a plămădit neamul, au scris prime pagini de cronicăşi de istorie naţională înaintemergătorii dăruiţi unei înalte idei. Printre ei, în acele începuturi modeste, dar necesare, de cronică, situându-se Ştibor al Transilvaniei, Mihail al comitelui Solomon de Nadeş, Nicolae de Luduş, încă prin secolul al 15-lea, apoi Emeric de Bogata, chiar Vlad Dracul (pe locuri sighişorene), Iancu de Hunedoara, voievod, guvernator al Ungariei, Petru şi Nicolae Ghereb din Reghin, toţi cu strânse legături cu domnii moldoveni şi munteni - Petru Rareş, Vasile Lupu, Mircea Ciobanu, Mihai Viteazul şi alţii.

Aici, unde Petru Maior, Gheorghe Şincai, Avram Iancu, Constantin Romanu-Vivu, înaintaşi care au băut din izvoarele neamului, care şi-au lăsat urmele sfinţite pe acest pământ al Vechii Dacii, „obârşii cu acel adevăr strălucitor", cu acea voinţă călită a unităţii naţionale, au îmbrăţişat acel ideal al „întregirii generaţiei paşoptiste", pentru înfăptuirea unităţii naţionale, ca obiectiv prioritar, s-a aflat şi Alexandru Papiu Ilarian, alături de Avram Iancu, Ioan Oros, Iacob Bologa, practicant la „Tabla Regească" din Târgu-Mureş. Cancelistul, viitorul istoric, „cel mai demn şi mai sincer urmaş al Şcolii Ardelene", aşa cum avea să-l caracterizeze George Bariţiu, alături de tovarăşii lui de luptă, Alexandru Papiu Ilarian a militat pentru acea „grăbire a sorocului". El şi cu alţi tineri „îşi câştigară meritele prin faptele patriotice şi naţionale, iar alţii prin martiriul lor drept la conservarea numelui lor pentru posteritate".

Aici, pe Mureş, se afla şi Alexandru Papiu Ilarian, născut la Bezded, cu un bunic de la Râciu, care a urmat Gimnaziul Greco-Catolic din Târgu-Mureş, liceul la Blaj, avându-l profesor şi discipol pe Simion Bărnuţiu. Învaţă, apoi, la Liceul Piarist din Cluj, unde urmeazăşi studiile juridice. Împreună cu N. Popeea scot revista „Diorile" („Zorile pentru minte şi inimă"), urmărind cultivarea dragostei pentru limbăşi cultura naţională. Ajunge, în anul 1847, la „Tabla Regească" din Târgu-Mureş, avocat stagiar, pentru practica juridică.

Aici, canceliştii de la „Tabla Regească" au scris o pagină luminoasă, a mândriei naţionale, însoţiţi de idealurile bărnuţiene ale dascălului, mentorului lor Simion Bărnuţiu. Însufleţit patriot, Alexandru Papiu Ilarian, credincios exclamaţiei lui Avram Iancu: „Nu cu argumente filosofice şi umanitare vei putea convinge pe acei tirani, ci cu lancea lui Horea!", de aici, de la Târgu-Mureş, unde locuia, împreună cu Crăişorul Munţilor, pe strada Olarilor (azi Avram Iancu), îndemna românii să meargă „drept pe calea cea adevărat naţională". Ca adversar înverşunat al alipirii Transilvaniei la Ungaria, împotriva nemeşimii, Papiu s-a aflat printre cei care au pregătit, pentru 3-15 mai 1848, Adunarea de la Blaj, „cea dintâi mare manifestare a Revoluţiei Române, cu participarea celor 40.000 de români, în prezenţa lui Avram Iancu şi a lui Ion Buteanu, veniţi acolo cu moţii coborâţi din cremenea Apusenilor. La acel numit „loc al scăpării", Iancu, Papiu, Buteanu erau acei „tribuni ai maselor". Idei continuate la 30 aprilie 1848, tot la Blaj, unde „a bătut ora mântuirii (…) „Un spirit ceresc, spiritul libertăţii universale - spunea Alexandru Papiu Ilarian - a deşteptat pe toate seminţiile Europei, acelaşi a ajuns şi la noi şi ne strigă să ne deşteptăm din somnul cel de moarte, să aruncăm veşmântul sclaviei, să sfârşim cu catenele servituţii, să nu dăm de ruşine pe străbunii noştri cei mari… Noi ne-am adunat toţi românii, ca să dăm de ştire celorlalte naţiuni (…) căşerbi mai mult nu vrem să fim, ci vrem să fim liberi. Noi nu vrem să dominăm pe alţii…"

Iar atunci când libertatea şi dreptatea nu mai puteau fi obţinute, decât cu „lancea lui Horea", „cei dintâi apostoli ai ridicării poporului român din Transilvania fură junii studenţi în drepturi de la Mureş- Vásárhely - cum scria „Junimea română" din Paris, în mai 1851 -, Papiu, Iancu, Buteanu etc."

Aici, ei, canceliştii români, adică tinerimea română de la „Tabla Regească", printre ei situându-se Alexandru Papiu Ilarian, juristul şi revoluţionarul, cel care, alături de Avram Iancu, prin acea binecuvântată întâlnire în „epopeea măreaţă a neamului nostru", a fost „sufletul canceliştilor români din Târgu-Mureş, cu rol remarcabil în pregătirea, declanşarea şi desfăşurarea Revoluţiei Române de la 1848, în Transilvania".

Având un rol esenţial în răspândirea proclamaţiei lui Aron Pumnul, în acel cutremur al vijeliei, cu energie şi credinţă, „cel mai tănâr dintre conducători", cu un „clocotitor naţionalism", colaborator al lui Iancu, Buteanu şi Florian Micaş este urmărit de autorităţi. La 1 mai 1848, Guberniul dispune arestarea lui Papiu, ca „instigator", alături de Simion Bărnuţiu. Pleacă la Sibiu, ducând o febrilă activitate, „predică evangheliul libertăţii naţionale". Mâna lungă a răzbunării duşmanului îl urmăreşte. Trece munţii, devine „comisar de propagandă" în Dâmboviţa, apoi se întoarce şi participă la cea de-a treia Adunare Naţională de la Blaj, unde, ca membru al Comitetului Naţional Român, secretar, arhivar şi inspector, însufleţeşte masele prin ale lui „cuvinte fierbinţi". În luna mai 1849, neputându-se răzbuna pe el, duşmanii se răzbună pe tatăl lui, Ioan Pop Bucur, preotul din Budiu, care este spânzurat, iar casa-i incendiată.

Este nevoit, punându-se la cale suprimarea lui, să treacă munţii. Însoţit de vărul lui, Iosif Hodoş, şi de Simion Bărnuţiu iau calea bejeniei, peregrinează, din nou, prin ţări străine, ajunge la Pavia şi la Viena, unde îşi continuă studiile, cu ajutorul unei burse. La Viena refuză să poarte decoraţia acordată de guvern, pentru meritele lui în revoluţie. În capitala austriacă, între 1851-1852, munceşte enorm, zi şi noapte, pentru a ne lăsa volumul al doilea din acel „monument scris", numit: „Istoria Românilor din Dacia Superioară".

Aici, unde pentru prima oară a înflorit visul voievodului Viteazului Mihai, aici, unde noi, românii, suntem deodată cu vremea şi ne-am croit hotar statornic, Alexandru Papiu Ilarian s-a dovedit nu doar un remarcabil istoric, ci şi un bărbat al Neamului, un profund şi mare patriot. Întrebat odată care-i deosebirea între naţionalism şi patriotism, de sfetnicul domnului primei Uniri, Alexandru Ioan Cuza, luptătorul Alexandru Papiu Ilarian răspundea: „Când va zice cineva să fiţi patrioţi, spuneţi că naţionalist român şi patriot în Transilvania, totdeauna şi aceeaşi însemnează".

Chemat la Iaşi, profesor la Facultatea Juridică, unul dintre cei mai influenţi sfătuitori ai domnului, datorită clarei lui viziuni, Papiu Ilarian, este numit procuror general al Curţii de Casaţie din Bucureşti şi ministru al Justiţiei în Cabinetul Kogălniceanu. Profesorul de legi, de statisticăşi de istorie, cu o cuprinzătoare operă juridică, dar şi filologicăşi lingvistică, cu preocupări constante privind reformele domnului Cuza, puterea armată la români, vechimea şi continuitatea românilor în cuprinsul Vechii Dacii, dovedea înalta lui viziune politică.

Cu gândul la glorioşii înaintemergători, Alexandru Papiu Ilarian spunea: „Străbunii noştri totdeauna se distinseseră prin fapte mari şi strălucitoare, spre a lăsa, ca moştenire, o Patrie Română".

De un interes deosebit, ca noutate în domeniu, s-a bucurat cartea „Independenţa constituţională a Transilvaniei", în limbile română, germană, francezăşi italiană.

Preocupat de problemele „limbii dulci melodioase", „scump odor, acest nepreţuit tezaur al naţiunii româneşti", spunea: „Limba naţională- este fundamentul culturii (…), în limbă, poporul român rămâne suveran, perpetuu şi dictator, chiar de şi-ar pierde toate celelalte drepturi".

La 150 de ani de la apariţia în latină a „Discriptio Moldaviae" a lui Dimitrie Cantemir, însărcinat de Societatea Academică Română, trece la traducerea acestui monument de cultură românească, reuşind să încheie primele două capitole şi redactarea prefeţei, după manuscrisul aflat la Petrograd.

Aplecat asupra operei lui Şincai, personalitate cu acea tristă viaţăşi destin tragic, cu îndrăzneaţa lui inteligenţă, Alexandru Papiu Ilarian ţine acel impresionant discurs de recepţie, la Societatea Academică Română, despre „Viaţa, opera şi ideile lui Gheorge Şincai", ilustru înaintaş. Între 1861, 1862, 1863, scrie, după 12 ani de muncă, cele 1.200 de pagini din „Tezaur", „Pentru ca românii să nu fie fiinţe lipsite de memorie", cuprinzând documente despre Petru Rareş, Mihai Viteazul şi domnia lui, despre istoria Moldovei, răpirea Bucovinei, incursiuni în istoria împărăţiei otomane, istoria Munteniei.

Prin cele trei volume, cuprinzând „Tezaurul de monumente istorice pentru România", Papiu ne mai oferă o lecţie a aducerii aminte, a iubirii de neam şi de limbă românească, prin respect faţă de trecutul învolburat al existenţei noastre.

Luptător, „nu atât pentru viaţă, cât pentru limbă", pentru acea „revoluţie în filologie, admirabilăşi necesară", precursor al unităţii naţionale a românilor, prin curaj şi consecvenţă, cu „dimensiune de monument prin timp", după o viaţă zbuciumată, ca şi a lui Şincai, cu un sfârşit şi mai crud şi mai zbuciumat decât al acestuia, Alexandru Papiu Ilarian trece la cele veşnice la 11/23 octombrie 1877.

În cuvântul funerar, la căpătâiul tânărului înflăcărat, Nicolae Petra Petrescu (Moşul) spunea: „Papiu a lucrat, zi şi noapte, pentru naţiunea sa până ce geniul său a obosit de atâtea frământări, a fost acoperit de un val întunecat, întocmai ca şi comilitantul său Iancu (…) Fii sigur, umbră măreaţă, că junimea română din toate unghiurile României te va lua de model în întreprinderile sale, ca pe un exemplu de zel, de energie şi patriotism. Ne vom devota cauzei naţionale, întocmai ca şi tine, şi atunci sperăm că ne vom bucura de ceea ce nu ţi-a fost permis ţie, ilustre părinte."

Din păcate, posteritatea i-a refuzat un monument în Bucureşti. Prin viaţa lui curatăşi vrednică, a fost un strălucit exemplu de luptător pentru cauza naţională. „Istoricul adânc, românul vizionar, omul nefericit (…), o figură luminoasă, integrat în seria marilor cărturari ai culturii române", ne-a lăsat opera lui, „o podoabă de frumuseţe, de adevăr, de românism."

Pioasă închinare la monumentul lui din Sibiu!

Sursa: Grigore Ploeşteanu, „Contribuţii la cunoaşterea vieţii culturale şi politice a românilor din ţinuturile mureşene. Studii şi portrete"; Alexandru Papiu Ilarian: „Istoria Românilor din Dacia Superioară"; George Bariţiu: „Părţi alese din istoria Transilvaniei".

Lasă un comentariu