LITERATURA PENTRU COPII, O POVESTE APROAPE UITATĂ

Într-o lume în care copiii sunt invadaţi din toate părţile de lucruri negative, într-o lume în care modelele lor nu sunt cele mai potrivite, într-o lume în care politeţea, buna creştere şi empatia sunt considerate demodate, există o mare nevoie a reîntoarcerii la regulile elementare de convieţuire, atât în cadrul familiei, cât şi în cel al spaţiului educaţiei formale şi al societăţii, în general.

Progresul tehnologic le oferă acum copiilor multiple moduri interactive de cunoaştere şi învăţare, ceea ce este bine, doar că, în aceste condiţii, literatura pentru copii, tot mai puţin utilizată ca mijloc de asimilare a regulilor de comportament, pierde din ce în ce mai mult teren. Mulţi copii nu mai au bucuria şi curiozitatea de a citi o carte, iar atunci când sunt nevoiţi să o facă, percep această sarcină ca pe o corvoadă, ca pe ceva plictisitor şi inutil.

O poveste citită copilului mic înainte de culcare, i-ar putea insufla acestuia dragostea pentru lumea poveştilor, pentru ca mai târziu, când va învăţa el însuşi să citească, să considere lectura o activitate firească şi plăcută. Eu ţin minte şi acum poveştile pe care mi le spunea bunica sau pe care mi le citea mama seara, înainte de culcare şi pot spune că ele au reprezentat o parte magică a copilăriei mele.

Cine nu se întoarce cu drag în vremea copilăriei, când cu toţii ştiam să măsurăm bucuria la pas, când lucrurile simple ne făceau ochii strălucitori, când pentru a fi fericiţi aveam nevoie de atât de puţin? Cine nu-şi aminteşte de lumea poveştilor, de timpul în care ne visam zâne sau prinţi, de clipele în care am fi putut să ţinem piept zmeilor sau vrăjitoarelor, de zilele în care soarele ne însoţea ca un străjer vrednic şi credincios?

Pentru cei cărora soarta le-a fost favorabilă (doar pentru ei, din păcate), copilăria înseamnă poveste. O poveste din care ne trezim adulţi prea devreme, o poveste în care ne reîntoarcem cu nostalgie pentru a regăsi emoţia copilului din noi.

O carte despre aceste emoţii este şi volumul de faţă, „Cuib de rouă", publicat la Editura Nico, pe care l-am scris din perspectiva copilului care încă mai sunt, deşi, la rândul meu, am devenit între timp mamă.

De ce „Cuib de rouă"? Mi-am imaginat copilăria ca pe un spaţiu protector, un cuib, o asociere cu ideea de „acasă", roua simbolizând puritatea, limpezimea, sinceritatea, nevinovăţia. Am adus în poezia mea minunata lume a vietăţilor şi plantelor, a jocurilor copilăriei, a anotimpurilor, nelimitându-mă doar la aspecte descriptive, ci transformând aceste elemente în veritabile personaje ale căror păţanii, comportamente şi atitudini pot reprezenta lecţii de viaţă pentru micul cititor şi nu numai.

Mi-am propus să scriu acest volum cu mult timp în urmă, când am avut privilegiul de a lucra pentru o perioadă de câţiva ani cu nişte copii minunaţi, din ciclul preşcolar şi primar, cărora le datorez o mare parte din convingerile mele de viaţă de acum şi cărora le mulţumesc pentru toată dragostea pe care mi-au oferit-o şi pe care, sper, au simţit-o şi ei din partea mea.

Le dedic cu drag această carte, chiar dacă în momentul de faţă sunt deja adolescenţi, iar eu le mai ajung abia până la umeri.

Lasă un comentariu