Târgul de Cariere începe joi la Târgu-Mureș. În ce domenii se fac angajări

Distribuie pe:

Aproximativ 600 de oportunităţi de carieră sunt disponibile săptămâna aceasta la Târgu-Mureş. E vorba despre locuri de muncă din aproape toate domeniile de activitate, internshipuri, stagii de practică şi de voluntariat.

Cea de-a 9-a ediţie a Târgului de Cariere ajunge joi, 5 noiembrie, la Târgu-Mureş. Persoanele aflate în căutarea unor oportunităţi profesionale vor fi aşteptate la Teatrul Naţional, între orele 10:00-19:00. Intrarea este liberă!

Care sunt posturile disponibile

Aproximativ 25 de companii şi organizaţii vor participa la evenimentul de recrutare. Printre companii se numără CamelWeb Creations, CIE Matricon, Hirschmann România, Accenture, Stefanini.

Oportunităţi importante de angajare ori practică aduc şi alţi participanţi: ActiveLabs (PentruCariera.ro), AIESEC Târgu-Mureş, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureş, Auchan, Career Consulting, Evozon, Global Art Production, IRUM, JCI Târgu-Mureş, Kastamonu Romania, KFC, Lugera, McDonald's, Pirelli, RCS & RDS, Romcab, Studio Moderna, TotalStay Group, Universitatea Petru Maior.

„În acest moment avem afişate pe site-ul nostru 420 de joburi cu normă întreagă, în condiţiile în care unele companii - care s-au înscris în ultimele zile - nu au reuşit să publice încă toate posturile pe care le au disponibile. În total, vom ajunge joi la aproximativ 600 de oportunităţi de carieră", afirmă Louisa Olar, Project Manager Târgul de Cariere.

Angajatorii oferă locuri de muncă în domenii precum IT&Software, auto&automotive, producţie&tehnică, industria alimentară, retail, recrutare, consultanţă şi altele.

Astfel, se caută specialişti IT, developeri, ingineri, electricieni, mecanici, agenţi de vânzări, economişti, specialişti resurse umane, casieri, vorbitori de limbi străine, traducători autorizaţi de poloneză, cunoscători de suedeză, consultanţi call center.

Multe dintre companiile care vin la târg au oportunităţi disponibile atât în Târgu-Mureş, cât şi în alte localităţi precum Reghin, Bistriţa, Sibiu, Cluj-Napoca, Braşov, Alba Iulia, Satu Mare, dar şi în Bucureşti, Piteşti, Slatina, Craiova sau Ploieşti.

La ce sunt atente companiile

Companiile declară că în cazul tinerilor fără experienţă apreciază participarea la internshipuri, stagii de practică şi voluntariat, dar şi interesul pe care îl au candidaţii pentru domeniul ales. De asemenea, angajatorii susţin că sunt în căutare de angajaţi hotărâţi şi perseverenţi.

„Considerăm că cele mai importante aspecte fac referire la identificarea unei preferinţe clare asupra domeniului de interes, dorinţa de învăţare şi perseverenţa, considerată adevăratul motor al oricărei acţiuni indiferent de obstacolele profesionale pe care le poate întâlni un candidat", afirmă reprezentanţii companiei Hirschmann România.

Compania CIE Matricon e în căutare de persoane care să-şi dorească să se dezvolte profesional, să acumuleze cunoştinţe, să fie dispuse să lucreze în echipe multidisciplinare şi multiculturale şi să aibă o atitudine pozitivă faţă de schimbare.

Bea-ţi cafeaua la TdC!

Participanţii sunt aşteptaţi la Târgul de Cariere cu o cafea sau cu un ceai pentru ca în faţa angajatorului să-şi maximizeze şansele de a face o impresie bună. Pot beneficia de cafea sau ceai toţi cei care dau like paginii de Facebook Targul de Cariere.

Târgul de Cariere va avea loc joi, 5 noiembrie, între orele 10.00-19.00 la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş. Intrarea va fi liberă.

Detalii despre participanţii la Târgul de Cariere găsiţi aici:

http://www.targuldecariere.ro/targu-mures

Date de contact:

Corina Brânduşan, PR Manager 0724 071 422, corina@fapte.org

Lasă un comentariu