„Dumnezeu, nu are nevoie de cuvinte, de scuze, de explicații, ci de inimile noastre. Să iubim bine, să iubim frumos să iubim rana și pe cel care a făcut rana. Vrei, nu vrei, trăiește viața așa cum a ordonat-o Dumnezeu și cum propovăduiește Biserica și gata. Cei care nu se luptă cu patimile nu cunosc bucuria biruinței duhovnicești. Nicio nenorocire nu este de nereparat atâta timp cât credința e în picioare".
***
„Diavolul este un tolerat, nu este o putere. Atacă permanent, dar dacăte rogi cu insistență nu are nici un fel de putere. Dacăte închini, închinarea și crucea au o foarte mare putere asupra lui, pentru că zicem: „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh". Adică toată înălțimea, toată adâncimea și toată lățimea sunt pline de Sfânta Cruce".
***
„Ar trebui să ne fie rușine ori de câte ori intervine în viața noastră câte ceva care aduce depărtare, care împinge, care respinge, care întoarce răutatea, care întoarce ura în suflet, care aduce vârtej. Ar trebui să ne fie rușine ori de câte ori în sufletul nostru se ivesc niște răutăți care ne depărtează omul de lângă noi. De fapt, omul de lângă noi este cel mai însemnat. Nu trebuie să ne gândim la oamenii de peste mări și țări, ci trebuie să-l avem în vedere pe omul de lângă noi, pentru că Dumnezeu vrea să fim bucuroși unii de alții și să împlinim ceea ce lipsește. Asta face iubirea: împlinește, completează, adaugă. Dacă ai pe cineva apropiat, îi treci cu vederea defectele. Dacă iubești pe cineva, îl iubești cu scăderile lui cu tot, cu patimi, cu răutăți cu tot. Dacă nu-l iubești, nu-l iubești nici cu calitățile lui, nu-l iubești nici cu virtuțile lui".
Părintele ARSENIE PAPACIOC (1914-2011), a fost unul din cei mari duhovnici ortodocși din Biserica ortoodxă Română. Din anul 1976 este duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. A trecut prin pușcăriile comuniste unde a pătimit alături de părintele Iustin Pârvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănesau și alții. S-a călugărit în anul 1946, după eliberare și s-a nevoit la Mănăstirea Antim din București. Din 1949 până în anul 1950 a fost sculptor la Institutul Biblic, apoi preot la Seminarul Teologic Monahal de la Mănăstirea Neamț. În 1958 este arestat din nou, pentru că făcea parte din „Rugul aprins", și condamnat la 20 de ani muncă silnică, dar în 1964 a fost grațiat de la Aiud, odată cu grațierea generală. În timpul prigoanei de urmărire fuge pe la Mănăstirile: Cozia, Cioclovina, Sihăstria , unde stareț era părintele Cleopa. Apoi a fost egumen la Mănăstirea Slatina. A scris mai multe cărți cu caracter religios și social-moral. În anul 2002, președintele României Ion Iliescu i-a conferit „Ordinul național Pentru merit în grad de Cavaler", pentru crearea și transmiterea cu talentși dăruire a unor opere lirerare pentru civilizația româneascăși universală.
Autor de citate:
** „Sfatul cel mai important: iubește, iubește, iubește cu tot sufletul și ... iartă".
** Nici inteligența, nici educația, nu au nicio valoare dacă nu sunt în slujba dragostei și a iubirii de Dumnezeu și semenul său".
* „Suferința este un dar al lui Dumnezeu; Niciun creștin nu este scutit, sub nici un chip, de crucea sa".
*„Așa să fie un tânăr: un mare erou pentru Hristos".
„1001 CUGETĂRI"
