Bărbuncul din Ardeal a fost inclus oficial în patrimoniul UNESCO!

Distribuie pe:

Cercetătorul științific Zamfir Dejeu, membru în Comisia Națională de Salvare a Patrimoniului Cultural Național Imaterial, a anunțat pe pagina sa de Facebook că, luni, jocul fecioresc a intrat oficial în Patrimoniul UNESCO: „Dragi prieteni, vă înștiințez cu bucurie că, ieri, Comisia UNESCO de la Paris a decis înscrierea Jocului fecioresc din România în Patrimoniul universal. Mulțumesc tuturor colaboratorilor la acest proiect, care devine istorie". În ultimii ani, cercetătorul Zamfir Dejeu a adunat zeci de filmări, documente și fotografii despre dansurile feciorești din Transilvania, pentru a se asigura că una dintre perlele dansurilor tradiționale primește recunoașterea internațională meritată. Specialiștii au luat la pas, anul trecut, peste 40 de localități din toată Transilvania, pentru a identifica locurile unde încă mai pot fi urmărite jocurile feciorești. Printre cele mai cunoscute astfel de dansuri care se mai întâlnesc în Ardeal sunt „Băița", „Bărbuncul" și „Rara". Printre localitățile unde a fost documentat jocul fecioresc s-a numărat și comuna bistrițeană Șieuț, unde și sătenii duc mai departe tradiția Bărbuncului, nu doar ansamblurile folclorice. „La noi încă se mai joacă Bărbuncul, ce-i drept doar pe la sărbători, nunți sau alte ocazii mai speciale. Eu îl știu de la tatăl meu, care îl știe de la tatăl lui, și așa mai departe. A circulat din generație în generație. Și fiul meu, în vârstă de 20 de ani, știe să-l joace. Acum se învață cu instructor, înainte se învăța de la cei mai bătrâni, care-l jucau la ocazii. Acum câțiva ani era nelipsit de la evenimente, acum cred că îl mai joacă 30 de persoane din comună", mărturisea, pentru „Adevărul", Traian Dedean (45 de ani) în anul 2013, când s-au făcut primele demersuri de a introduce jocurile feciorești în Patrimoniul UNESCO. Dacă Traian Dedean nu consideră Bărbuncul, pe care îl joacă încă din tinerețe, un joc dificil, instructorii de dansuri tradiționale spun că acesta nu este tocmai floare la ureche, fiind considerat chiar mândria ansamblurilor. „Jocul fecioresc este unic și ne face pe noi, românii, unici. Are o diversitate foarte mare, diferă de la localitate la localitate, este tehnic, este spectaculos. Este jucat doar de bărbați, și ajunge la 40-50 de ani tocmai datorită complexității sale. Trebuie exersat mult ca să fie jucat cum trebuie. Bărbuncul, dansul fecioresc în general, ca tehnică, este unul dintre cele mai dificile jocuri tradiționale", explică Ioan Simionca, instructorul care a ajutat și el la documentarea Bărbuncului. Ca multe alte jocuri românești, Bărbuncul, alături de celelalte jocuri feciorești, este dans ritualic ostășesc. Numele său vine de la nemțescul „werbung", care înseamnă „înrolare", și a luat naștere și s-a dezvoltat în cadrul ceremoniilor de recrutare cu joc în armata austro-ungară, în secolul al XVIII-lea, pe vremea Mariei Tereza. Bărbuncul nu era jucat însă de tinerii care se înrolau, ci de ostașii din armată, când veneau cătanele împărătești la recrutare. Compania de cătane campa la marginea satelor din Transilvania, iar în acel loc se organiza o mare petrecere, în cadrul căreia ostașii din armată jucau Bărbuncul, încântându-și astfel superiorii, dar și pe viitorii recruți, care erau încurajați astfel să ia calea milităriei. Jocul era mai des întâlnit în zonele de înrolare, astăzi fiind considerat un dans de sărbătoare întâlnit în satele de pe Valea Someșului. Specialiștii spun că Bărbuncul are mișcări energice cu amplitudine marea, dând astfel dansului un caracter milităresc. Acesta a fost preluat și modificat și de către ucrainieni, cehi și maghiari, care îi spun „verbunk". (Sursa: adevărul.ro)

 

Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud România se poate mândri, de luni, cu încă un element al tradițiilor sale în patrimoniul UNESCO. Este vorba despre jocul fecioresc Bărbuncul, care se joacă în special în zona Ardealului, considerat perla dansurilor tradiționale.

                                                                                                                                                                                

Lasă un comentariu