Se spune că, cu cât un stat este mai corupt cu atât are mai multe legi. Apărând în ritmul în care apar ciupercile după ploaie, legile din dulcea noastră țară demonstrează din plin această teorie. E greu să țină cineva pasul cu ele în toate domeniile, dar și mai greu este să vezi cum oamenii, cărora Părintele tuturor celor văzute și nevăzute le-a dăruit bunătatea la naștere, cad pe capete în lațul unei societăți din care adevărul este izgonit mai abitir decât ar trebui să fie izgoniți hoții. Apoi, după ce adevărul este pus cu botul pe labe, corupția purcede mai departe, la înlocuirea muncii cu trândăvia și setea de înavuțire. Atunci când legea vieții nu mai este munca, ci bogăția, corupția își scoate victorioasă pieptul în față și își demonstrează puterea, transformând oamenii în animale, cărora ar trebui să le cerem scuze pentru o astfel de jignire.
Atunci când corupția pătrunde în clasa politică, ajunge să atingă în mod direct modul de viață al celor nevinovați. Cei ce greșesc în mod voit ca urmare a corupției nu pot purta decât numele de criminali. Eminescu avea pentru astfel de cazuri o vorbă: „greșelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări întregi și se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei". Câți politicieni își privesc activitatea într-o astfel de interpretare sau câtor dintre ei le pasă? Corupția aduce cu ea nepăsare, calcă peste valori și trădează fără să clipească interesele de țară și de neam. De ce ar trebui să fie lăsată să-și facă de cap? Cei care tolerează corupția, nu fac altceva decât să devină complicii ei!
Corupția nu se conduce după principii, căci ea se supune doar intereselor, așa încât, nu poți fi sigur niciodată că fructele corupției vor îndulci viața unei națiuni. Probabil că ea va arunca mulțimii câteva firimituri cu care să-și astâmpere setea de valori, iar în umbră, își va face mendrele, neoprită, jubilând de fiecare dată când nu îi sunt descoperite multele și mincinoasele fețe. Corupția se ridică pe umerii celor prea slabi pentru a o da jos din locul în care s-a urcat și poate poza artistic într-o mulțime de ipostaze în care ea una nu crede, fiind totuși mulțumită că alții cred.
Ar fi o copilărie să credem că există ceva în lumea aceasta care să nu poată fi corupt. Romanii spuneau chiar că nu există cetate care să nu poată fi cucerită cu un măgar plin cu desagi de aur. Deci trebuie să-i credem și pe bătrânii noștri care susțineau că orice măr își are viermele lui. Prin urmare, orice stat poate fi corupt, iar într-un stat corupt totul este posibil. Unul dintre germenii corupției este imaginea. Imaginile frumoase și temeinic construite pot foarte bine să ascundă fețele schimonosite de lăcomie și minciună ale corupției.
Și, cu toate acestea, trebuie să credem că cinstea poate răzbi mai bine decât corupția, căci altfel, pacea și bunăstarea, ca stare naturală de fericire a omenirii, nu ar mai avea loc în lumea noastră. Tineretul are datoria de a lupta împotriva corupției căci viitorul le aparține, iar pentru ca strădania lor să fie încununată de succes, nu este de ignorat nicio mână întinsă care poate să pună o piedică cât de mică în calea a ceea ce poate deveni un tăvălug distrugător.
