Craiova - ASA Tg.-Mureş 1-1. Ocazii imense şi câte o bară de fiecare parte

Distribuie pe:

Într-un duel pentru un loc de play-off, CS Universitatea şi ASA Târgu-Mureş şi-au împărţit punctele la Craiova, în etapa a XVII-a a Ligii 1, după remiza cu scorul de 1-1. Mureşenii au fost mai periculoşi în start - Romario Kortzorg l-a lobat pe Bălgrădean, dar mingea a ocolit şi poarta (minutul 3). Ocazia următoare, însă, şi-a atins ţinta - Jazvic a înscris la vinclu după ce Bălgrădean scosese şutul lui Kortzorg (minutul 13). Putea fi 2-0 pentru ASA, dacă Voiculeţ nu nimerea bara cu un lob de efect (minutul 32). Ocaziile s-au răzbunat, cu 10 minute înainte de pauză - Zlatinski a centrat din lovitură liberă şi Ramiro Costa a marcat în proprie poartă (minutul 35). În partea secundă s-a jucat numai la poarta lui Stăncioiu - oltenii s-au aruncat în atac, în căutarea unei noi victorii acasă, după 3-0 cu Dinamo. Rând pe rând, Dumitraş (minutul 51) Curelea (minutul 59), Nuno Rocha (minutul 73), Bawab (minutul 76) şi Vătăjelu (minutul 87) n-au reuşit să mai trimită mingea în plasă. Zlatinski a zguduit şi el bara, cu un şut de excepţie, care a amintit de execuţiile lui Hagi (minutul 85). CS Universitatea Craiova - ASA Tg.-Mureş s-a încheiat 1-1. În urma acestui egal ASA ocupă locul 6 în clasamnent cu 26 de puncte. Pentru ASA au evoluat: Stăncioiu - Golanski, Bejan, Balaur, Velayos - Ndöye, Brandan - Jazvic (84-Dedov), Voiculeţ (62-Hanca), Romario (74-L. Pedro) - R. Costa. Alte rezultate ale rundei a 17-a: CSMS Iaşi - Pandurii Târgu Jiu 1-0, FC Viitorul - Astra Giurgiu 1-2, FC Voluntari - CFR Cluj 2-2, ACS Poli Timişoara - Dinamo 1-0, Steaua - FC Botoşani 5-3. Partida Petrolul Ploieşti - Concordia Chiajna s-a disputat luni.

Lasă un comentariu