Sâmbătă, 7 noiembrie 2015, românii creştini ortodocşi şi greco-catolici au participat la slujbele religioase de pomenire a morţilor. Cu o zi înainte sau în dimineaţa acelei zile, mii de iernuţeni şi de luduşeni, unii dintre ei sosiţi de la mari depărtări, s-au îngrijit ca mormintele celor dragi ai lor să fie curăţite, să aşeze lângă crucea de la căpătâi flori de crizanteme, măcar o candelă sau o lumânare aprinsă, să înalţe rugăciuni de iertare a păcatelor şi de pomenire a rudeniilor decedate în împărăţia lui Dumnezeu, să le mulţumească acestora pentru moştenirea de suflet şi materială lăsată urmaşilor, să-şi ceară iertare pentru vina de a nu le fi ascultat toate poveţile, pentru puţina iubire pe care le-au dăruit-o cât timp au vieţuit pe acest pământ. În după-amiaza zilei de sâmbătă, ei au participat la slujbele de pomenire oficiate de preoţii parohi în cimitirele de la Iernut, Lechinţa de Mureş, Sfântu Gheorghe, Oarba de Mureş, Sălcud, Deag, Luduşşi Gheja.
În acea zi de pomenire a morţilor am urmat traseul recunoştinţei pe care mi l-am stabilit cu ceva ani în urmă. Am început la mormintele părinţilor şi bunicilor mei, dinspre mamă. După rugăciunile de pomenire şi de mulţumire, am rememorat povestirile bunicilor mei, Ioan şi Anica Gatea, despre suferinţele pe care le-au îndurat în timpul Imperiului Austro-Ungar. Am evocat anii fericiţi când, datorită tatălui meu, zugrav român din Târgu-Mureş, ne-am bucurat de protecţia preotului protopop ortodox Ştefan Rusu, cel care m-a botezat, a profesorului Traian Popa, cel care mi-a ales prenumele de Mircea, a fostului primar Emil Aurel Dandea, care ne-a facilitat obţinerea unei locuinţe confortabile pe strada Ştefan cel Mare, a ofiţerilor de la Regimentul 82 Infanterie, care i-au asigurat tatălui meu oferte de muncă; am jelit cu gândul la Diktatul de la Viena, care ne-a deviat brutal sensul vieţii pentru mulţi ani. La mormântul unchiului Ioan Gatea, i-am mulţumit lui Dumnezeu că i-a dat putere acestui premergător al meu să reziste perioadei de internare într-un lagăr de concentrare din Ungaria, după intrarea României în Primul Război Mondial, iar după eliberare, să participe cu puţinele lui forţe la mişcarea naţională de unire a Transilvaniei cu patria mamă România, să apere ordinea ca membru al Gărzii Naţionale Române din Iernut. La mormântul sergentului-major Gheorghe Ilea, iernuţean de baştină, rănit grav în timpul luptelor de la Oarba de Mureş, trecut în veşnicia lui Dumnezeu în spitalul militar din Aiud, la 17 februarie 1945, după cinci luni de suferinţe, mi-am amintit că în timpul slujbei de înmormântare, bocetele de jale şi de durere ale părinţilor şi fraţilor lui, ale mulţimii de iernuţeni îndoliaţi au acoperit cântările şi iertăciunile preotului. La o margine de cimitir, m-am oprit la mormântul învăţătorului memorandist Longin Alexandru Macarie (1870-1939), patronul spiritual al Cercului ASTRA, din oraşul Iernut. Lângă crucea mormântului, am început a-mi grăi laudele mamei mele la adresa lui Alexandru Macarie, cel care i-a fost învăţător la şcoala confesională din Iernut, precum şi bucuria inginerului Dorin Alexandeu Ţuchel, din Bucureşti, când, în ziua de 14 februarie 2008, l-am vizitat ca să-mi permită să valorific arhiva moştenită de la bunicul său, învăţătorul memorandist Longin Alexandru Macarie. Sugerez Cercului Astra din Iernut ca, în colaborare cu Şcoala Gimnazialăşi Liceul Tehnologic din localitate, să organizeze grupuri de tineri, care să ia spre îngrijire mormintele sergentului-major erou Gheorghe Ilea şi învăţătorului memorandist Longin Alexandru Macarie.
Revenind la Luduş, am urcat cu greu treptele deteriorate ale aleii betonate care duce la Cimitirul Eroilor. În acel spaţiu sacru am descoperit că plăcile de marmură de pe gropile comune ale celor 238 de eroi români, cunoscuţi şi necunoscuţi, au fost vandalizate, textele în limba română au dispărut. În schimb au fost lăsate inscripţiile în limbile rusă, românăşi maghiară, de la 9 mai 1950, care atestă că în timpul luptelor pentru eliberarea Luduşului de sub ocupaţia horthysto-hitleristă (septembrie-octombrie 1944) şi-au pierdut viaţa 28 de ofiţeri şi soldaţi sovietici. În cimitirul românesc civil din Luduş m-am oprit la mormântul avocatului doctor Ioan Oltean (1875-1949), liderul unionist al românilor luduşeni în timpul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, membru al Marelui Sfat Naţional Român, membru al Despărţământului din Luduş al Astrei, personalitate activă în viaţa socială, economică, culturalăşi politică a comunei Luduşşi a judeţului Turda, singurul luduşean distins cu Ordinul Coroana României în Grad de Cavaler (1926). Deoarece dr. Ioan Oltean nu are urmaşi în viaţă, sugerez Primăriei şi Consiliului Local Luduş să iniţieze lucrări de reabilitare urgentă a mormântului avocatului dr. Oltean şi al soţiei sale Olivia Oltean, iar Liceul Tehnologic Nr. 1 din Luduş să ducă flori şi lumânări la aceste morminte de Ziua pomenirii morţilor şi de Florii. Consider căŞcolii Gimnaziale ,,Ioan Vlăduţiu" îi revine datoria de onoare să facă acelaşi lucru la mormântul profesorului universitar doctor Ioan Vlăduţiu (1920-1991), patronul spiritual, începând cu anul 2002, al şcolii care îi poartă numele. Nici la mormântul lui, situat lângă Cimitirul Eroilor, nu mai are cine se ruga şi nici aşeza flori, lăstari de salcie şi lumânări.
