De ce nu este România o ţară dezvoltată? (VIII) - Lipsa economiei de piaţă şi intervenţia nepotrivită a statului în economie, două cauze posibile

Referitor la economia de piaţă impresia mea este că România nu a avut niciodată, şi nu are nici în prezent economie de piaţă în adevăratul sens al cuvântului. Aceasta deoarece, până la Al II-lea Război Mondial România a fost o ţară eminamente agrară cu peste 70% din populaţia ei lucrând în agricultură; o agricultură orientată preponderent spre autoconsum, fără o diviziune clară şi profundă a muncii în interiorul ramurii: producătorii agricoli nu erau specializaţi, fiecare din ei producea de toate sau aproape de toate (până şi îmbrăcăminte) şi, deci, nu prea făceau schimb între ei. Eventualele surplusuri fie le exportau (moşierii), fie le vindeau populaţiei urbane în curs de formare (producătorii mici), însă fără o concurenţă veritabilă între ei. Prin urmare, marea majoritate a populaţiei era în afara economiei de piaţă.

Cât priveşte industria, aceasta a apărut fie la iniţiativa unor străini, sau a unor cetăţeni români, dar de altă etnie, fie la iniţiativa statului. Iată ce spune în această privinţă Victor Axenciuc: „În toată opera de modernizare a societăţii româneşti, de promovare a industriei mecanizate, de creare a instituţiilor stimulatoare ale progresului, statul a avut rolul determinant. El a substituit de multe ori iniţiativa privată şi mijloacele financiare private care se lăsau mult aşteptate; a construit cu mijloace publice căile ferate, reţeaua de telegraf, telefon şi poştă, a susţinut protecţionismul industrial şi încurajarea materială a întreprinderilor, a ridicat marile edificii publice, a participat la fondarea unor instituţii bancare de bază ale ţării, a construit marile poduri, porturile fluviele şi maritime..." (N. N. Constantinescu- coord -, 1997, p.442) Cu toate acestea, până la Al II-lea Război Mondial ponderea ei în totalul economiei era relativ mică (în jur de 30%). Totodată, numărul firmelor din principalele ramuri industriale era şi el relativ mic (deci monopoluri sau oligopoluri), iar cele cu adevărat importante aparţineau capitalului străin, aşa cum se ştie. În plus, în perioada interbelică, când putem vorbi cu o oarecare justificare despre industria României, aceasta s-a aflat aproape permanent sub un protecţionism pronunţat, aşa cum demonstrează cercetările empirice (B.Murgescu, 2010, p.109 şi 250-264) şi cum se afirmă şi în citatul precedent. De altfel lozinca „prin noi înşine", lansată şi pusă în practică în perioada respectivă de către liberali, este bine cunoscută şi nu numai românilor. Istoricii mai afirmă că „Piaţa internă pe teritoriul locuit de poporul nostru a fost, totuşi, frânată în mişcarea sa de existenţa rămăşiţelor feudale în agricultură." (N. N. Constantinescu, 1997, p. 320-321)

În perioada comunistă nu putem vorbi, cu atât mai puţin, de economie de piaţă în România, iar în prezent situaţia ei este destul de critică nu numai în România ci, aşa cum am mai spus, cam peste tot în lume din cauza gradului înalt de concentrare şi centralizare a capitalului şi a implicării directe şi, de regulă, exagerate a guvernelor în economie (detalii în J. Buchanan, R.Wagner, 2013; vezi, de asemenea, Gh. Olah, Banii şi crizele economice - manuscris).

În aceste condiţii, poate că tocmai absenţa economiei de piaţă din România, pe aproape întreg parcursul istoriei sale, este cauza principală a subdezvoltării ţării noastre. Sau, exprimat altfel, poate că tocmai implicarea exagerată şi de regulă greşită, aşa cum arată aceleaşi cercetări empirice (B. Murgescu, 2010, p. 269), a guvernelor României în economie reprezintă cauza principală a subdezvoltării ei. Într-adevăr, dacă nici religia românilor şi nici dominaţia otomană sau habsburgică nu constituie cauzele principale ale subdezvoltării României, dacă, în al doilea rând, piaţa cu concurenţă perfectă a fost aproape absentă din economia României pe întreg parcursul istoriei sale, atunci poate că tocmai această absenţă, înlocuită de implicarea statală probabil nepotrivită, reprezintă cauza principală a subdezvoltării ţării noastre. O altă cauză nu există. Problema este însă de ce; de ce nu am avut până acum, aproape de loc, economie de piaţă în România şi de ce guvernele României s-au implicat nepotrivit în activitatea economică? La aceste întrebări voi încerca să răspund în cele ce urmează. Că guvernele României s-au implicat nepotrivit în activitatea economică nu reprezintă pentru mine o surpriză foarte mare din moment ce şi guvernele altor ţări au procedat mai mult sau mai puţin la fel, chiar dacă unele dintre ele au beneficiat şi de consilierea unor specialişti de prim-rang. Totuşi guvernele României sau, înainte de Unire, ale Principatelor Române au avut, cred, motive suplimentare să se implice nepotrvit în activitatea economică; cel puţin comparativ cu cele ale guvernelor unor ţări dezvoltate. Voi vorbi despre aceste motive în paginile următoare. Mai întâi, însă, voi încerca să arăt de ce nu a avut România până acum, aproape deloc, economie de piaţă.

 

(va urma)

Lasă un comentariu