A doua „Eră a ticăloşilor"

Cu mai mulţi ani în urmă, mai precis în anul 1980, celebrul scriitor român Marin Preda, unul dintre cei mai mari prozatori ai României, în celebrul său român „Cel mai iubit dintre pământeni" folosea sintagma „Era ticăloşilor" descriind dramele acelor timpuri, problemele insolubile ale societăţii socialiste, afront adus regimului Ceauşescu. Se foloseau pe atunci la adresa ticăloşilor epitete precum: „cretini", „primitivi", „demagogi rudimentari", „duri", „analfabeţi periculoşi" etc.

În prezent, se poate spune că, faţă de ce a fost „Era ticăloşilor" pe vremea lui Marin Preda, ticăloşeniile zilelor noastre sunt înspăimântătoare. Astăzi, ticăloşii au succes pe scară largă, s-au înmulţit ca lighioanele care se adună să sfârtece un cadavru, sunt mai conştienţi de ei şi de forţa lor, şi nu mai acţionează spontan, ci coordonat. Găştile toxice pe care le formează nu mai sunt întâmplări izolate sau fenomene locale. Ticăloşii sunt acum un fenomen social major care gripează mecanismele sociale, ne jecmănesc şi îşi bat joc de noi de 25 de ani încoace. Răutatea şi influenţa lor, avatarurile ciocoieşti ale acestora au ţesut o pânză în jurul celorlalţi care ne sufocă prin agresiunea nesimţirii. Ei au sufletele găunoase, ascunzându-se în haine scumpe şi bijuterii valoroase sau în spatele unor funcţii şi titluri de cele mai multe ori cumpărate. Nu mai au omenie, nu mai au scrupule, nu mai au mijloacele morale necesare bunei-cuviinţe.

Ticăloşii fac în zilele noastre atât de multe nenorociri, sărăcind ţara, încât subiectul devine acut, actual şi foarte arzător. Se înţeleg între ei eficient, pentru bani şi deţinerea puterii la toate nivelele societăţii. Ei arată ca oamenii normali şi din acest motiv sunt o toxină socială, arma răului, specii care trăiesc, fac averi din minciună, făţărnicie şi jigodism. Se molipsesc de turbare şi atunci uită de frică, se dau în spectacol, luând în colţi tot ce întâlnesc în cale, căci turbarea este cel mai groaznic lucru, adică nebunia de care ne ferim şi fugim cu toţii. Ticăloşia este cel mai odios mod de afirmare. Aşa-zisul linge-blide înşală, umblă cu vorba, bârfeşte, nu se dă în lături de la nicio ticăloşie, se hrăneşte cu zvonuri şi închipuiri pe care le culege de la alţi ticăloşi, cretinisme în exces: magnaţi, consilieri de tot felul, miniştri, secretari de stat, afacerişti de carton. (...)

Parlamentul României este ocupat de mulţi indivizi fără morală şi respect, o ruşine această instituţie care ţine în loc ţara. Dar problema nu e instituţia în sine, ci ticăloşii care au luat-o ostatică.

Ticăloşii în bună măsură ne conduc, iar cine nu este ticălos şi ne conduce este obligat să lucreze cu alţi ticăloşi, să facă o serie de concesii, şi poate să termine prin a se ticăloşi. În ultimii 25 de ani am acceptat mulţi farisei şi ticăloşi la conducerea ţării! O semnătură oficială a unui ticălos îndatorează familii întregi de români. De unde plusvaloare în ţara asta pentru români? De ce? Am vândut, am despuiat, am triat, am înstrăinat tot ce era de valoare şi ar fi putut aduce profit. Acum stăm cu mâna întinsă la câte o „pastilă de fericire" pe care ne-o servesc impostorii. Ţară condusă de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei. Aici ne-au adus unii politicieni ordinari, hoţi improvizaţi astăzi în moralişti, miniştri care s-au vândut pe arginţii Iudei, deputaţi şi senatori, contrabandişti, o epidemie înfricoşătoare de meningită morală. Datorii tot mai mari şi tot mai puţine resurse economice pentru statul român. Pierderea suveranităţii este ultimul pas, în timp ce datoria externă a ţării creşte neîncetat.

Trăim, în prezent, viitorul trecutului. Astăzi plătim pentru toate ticăloşeniile care s-au făcut de la revoluţia din 1989 şi până acum. Iar când Dumnezeu loveşte cu legea fărădelegea, atunci nici 15 milioane de români nu pot opri pedeapsa dată de Dumnezeu poporului român. În problemele fundamentale ale destinului nostru ca neam, de la mineriadele şi adepţii lui Ion Iliescu şi până la Traian Băsescu, Victor Ponta şi Klaus Iohanis, deosebirile şi contradicţiile, ticăloşeniile şi marile greşeli s-au spălat ca un puf de păpădie după o ploaie bună. Poate fi ceva mai relevant decât recenta dezbatere a cazului Elenei Udrea în Camera Deputaţilor?! Cine sunt mai vinovaţi pentru starea de nenorocire în care se zbate ţara, românii sau străinii care au pus mâna pe bogăţiile ţării? Cred că cei dintâi şi mai mari vinovaţi sunt românii ticăloşi! (...) Probabil ca o să vină şi o zi în care groapa de gunoi a istoriei va fi singurul loc de întâlnire al acestor netrebnici.

Cum este posibil să acceptăm şi mai ales să tolerăm o situaţie a absurdului, respectiv să avem în Parlamentul României demnitari, cercetaţi sau condamnaţi de justiţie, iar aceştia să mai facă parte din rândul parlamentarilor, să primească drept recompensă pentru toate infracţiunile săvârşite un salariu de demnitar şi să mai aibă drept şi la o pensie socială?! Nu trebuie să fim lipsiţi de reacţie la aceste ticăloşenii pe care întreaga clasă politică le face la adresa poporului român. Cum de acceptăm aşa ceva şi până când?

 

Lasă un comentariu