14 NOIEMBRIE - ZIUA DOBROGEI

În istoria României, atât de des şi de dureros sfârtecată de-a lungul timpului, ziua de 14 noiembrie poartă pecetea anului 1878, an în care, după o îndelungată şi grea aşteptare, Dobrogea a reuşit să se unească cu ţara mamă şi să-şi reintre în drepturile istorice consfinţite prin posesiunea de pe vremea lui Mircea cel Bătrân şi a lui Ştefan cel Mare. Aşa cum s-a demonstrat de multe ori în istorie, pământurile aflate sub administrare străină sunt limitate în dezvoltare, astfel încât eliberarea Dobrogei a adus cu sine un viitor de pace şi înflorire într-o zonă din care trupele ţariste au fost scoase cu greu şi cu multă jertfă. Se menţionează chiar în cronicile timpului că, deşi administrarea a fost preluată în totalitate de către România la 14 noiembrie 1878, trupele ţariste nu au părăsit cu totul pământurile dobrogene decât la 4 aprilie 1879 şi din apele teritoriale române la data de 22 aprilie a aceluiaşi an.

Vorbind despre Dobrogea, nu putem ignora faptul că, prin revenirea sa la ţara mamă, pe lângă alte aspecte care au contribuit la începutul unei noi etape din procesul formării statului naţional unitar român, s-a modificat şi frontiera, aceasta căpătând conotaţii maritime prin fâşia de 244 km de deschidere la Marea Neagră, în coordonate care asigurau consolidarea procesului de dezvoltare şi modernizare în matca suveranităţii dobândite prin jertfele din războiul anilor 1877-1878. Unirea Dobrogei cu ţara a fost doar unul dintre paşii care au condus la Marea Unire din 1918 şi a reprezentat la vremea sa o piesă de bază în susţinerea intereselor noastre politice şi comerciale.

Aniversarea acestei zile aduce în fiecare an în prim-plan importanţa faptului că unirea în sine nu a reprezentat doar comasarea resurselor materiale şi spirituale de care dispune pământul românesc, ea reprezentând în fapt o compilare fericită a valorilor care au conferit statului român dinamism, forţă şi prestigiu în plan mondial. Prin urmare, dacă dorim un stat puternic, dinamic şi de prestigiu, nu putem renunţa la nicio palmă din pământul care ne aparţine şi care a fost apărat cu preţul vieţii de-a lungul mai multor generaţii.

 

Lasă un comentariu