Credinţa, o virtute de care avem atâta nevoie

Cred că oricine citeşte sau ascultă Sfânta Evanghelie, nu se poate să nu se oprească, mai întâi şi în chip special, asupra cuvintelor: „De veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia - mută­te de aici dincolo, şi se va muta!" (Matei 27, 20). Bineînţeles că toate cuvintele Scripturii sunt importante, dar aceste cuvinte mi se par că se disting de celelalte şi sunt, cumva, întremătoare şi în ceea ce priveşte credinţa noastrăşi în ceea ce priveşte credinţa altora.

Este o istorioară cu un om care avea această credinţă că, prin orice suferinţă a sa, Dumnezeu se preamăreşte pe Sine, dar şi pe om. El a fost condamnat la moarte pentru credinţa sa. Gardienii săi ştiau de crezul lui cu privire la suferinţă, cum că Dumnezeu se măreşte pe Sine prin suferinţa lui şi că lui i se întoarce spre bine şi, de aceea, îl luau mereu în râs. Mergea călare spre locul de execuţie dintr-o altă localitate, însoţit de gardienii săi necredincioşi. La un moment dat, pe marginea unei râpe, toţi caii se poticnesc şi cad. El a căzut cel mai rău, căşi-a frânt un picior. Au urmat alte luări în râs ale credinţei lui. Din cauza piciorului său rupt au trebuit să mai zăbovească vreo câteva zile. În acest timp, cel care rostise condamnarea la moarte a murit subit, iar cel care i-a urmat la putere a anulat toate condamnările la moarte şi i-a pus în cinste pe cei condamnaţi. Atunci, gardienii necredincioşi s-au convins de acest adevăr de credinţăşi s-au convertit.

Să ne ajute Dumnezeu să avem atâta credinţă încât să putem face ceva cu ea, să putem schimba ceva în viaţa noastră, să înmulţim binele în lume şi să avem puterea de a scăpa de răutăţile pe care le aduce vrăjmaşul în sufletele noastre.

Lasă un comentariu