Luna trecută, Romgaz a anunţat că, într-un perimetru de 1006 km2 din platforma continentală a Mării Negre, a fost descoperit un zăcământ gazeifer estimat la 30 de miliarde metri cubi, echivalând cu consumul total al României în decursul a trei ani. Este bine de ştiut că în platforma continentală a Mării Negre mai existăşi alte permietre concesionate, având ca operatori Petrom, Romgaz, Lukoil, PanAtlantic Petroleum şi Exxon Mobil. Preţul de comercializare pe piaţa internăeste de 170 dolari/1.000 metri cubi, astfel că, în prezent, noul zăcământ ar valora aproximativ 5 miliarde de dolari.
Din acest punct de vedere, ţara noastrăşi-a câştigat independenţa, lucru cu care nu se pot lăuda niciunul dintre statele vecine, care depind de Rusia pentru a-şi asigura necesarul de consum intern. S-a estimat că România dispune în prezent pe zăcăminte în valoare de 666 de miliarde de euro, ceea ce te duce cu gândul că e mare păcat că a fost distrusă industria petrochimică română, atât de bine cunoscută în lume la un moment dat. Trist este să vezi cum bogăţiile solului şi subsolului nostru iau drumul străinătăţii, într-un moment în care pur şi simplu nu mai putem înghiţi termenul de „criză", considerând că nu ar trebui să fie asociat unei ţări atât de bogate în resurse de orice fel.
Gazul metan românesc se extrage în prezent din aproximativ 300 de câmpuri petrolifere şi 120 de regiuni. Statul vrea să scoată la licitaţie, după spusele autorităţilor în domeniu, 36 de perimetre noi, majoritatea în Marea Neagră, acolo unde americanii de la Exxon şi ruşii de la Lukoil, nu au nicio problemă să dea cu ochii unii de alţii, în colaborarea lor cu Petrom şi Romgaz. Nu este păcat, însă, că România, care are cea mai mare piaţă de gaze naturale din Europa Centralăşi care a fost prima ţară care a utilizat gazele naturale în scopuri industriale, să se dea bătută aşa de uşor în faţa provocării de a-şi relansa propria industrie petrochimicăşi de a-şi prelucra propriile resurse? Transformările profunde care au reconfigurat piaţa şi sectorul gazelor naturale nu au avut rezultate dintre cele mai fericite pentru economia noastră, iar cadrul legal, modificat continuu, nu a făcut altceva decât să lase acces liber la sistemele din sectorul gazelor unor companii străine care nu lucrează în interesul nostru naţional.
Dezastrul nuclear din Japonia, a determinat o reorientare mondială spre identificarea altor resurse energetice alternative, cea mai agreată ca resursă fiind aceea de gaz metan. Cererea acestuia la nivel mondial se estimează că va creşte continuu, ajungând până la 5,1 trilioane de metri cubi în anul 2035 (cifre publicate de Bussines Insider). Aceasta este doar una dintre motivaţiile care ar putea reporni motorul industriei noastre petrochimice. Facultăţile cu profil de petrol şi gaze din ţară trebuie să ocupe un loc prioritar în programele Ministerului Educaţiei Naţionale şi, să nu uităm că specialiştii noştri pregătiţi de-a lungul timpului în aceste unităţi de învăţământ au făcut o treabă foarte bună, demonstrându-şi abilităţile până în Golful Persic sau în zonele de maximă concentraţie a zăcămintelor gazeifere.
Ce ne putem dori mai mult pentru ţara noastră decât să-şi găsească drumul pentru a-şi valorifica bogăţiile solului şi subsolului, ca o componentă ideală de a se relansa economic?
