Sfințirea ,,Troiței Eroilor" de la Șeulia de Mureș

Distribuie pe:

Pomenirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil este un prilej de mare bucurie pentru Biserica Ortodoxă, deoarece multe dintre biserici îi au ca ocrotitori pe Sfinții Arhangheli, printre care se numără și biserica noastră.

Cu această ocazie, credincioșii din Șeulia de Mureș s-au adunat în număr foarte mare la biserică, împărtășindu-se de harul Sfântei Liturghii la care au slujit părintele ieromonah Ilie de la Mănăstirea Oașa, părintele pensionar Ilie Belean și preotul paroh Ionel Pintilie. La strană răspunsurile au fost date de corul parohiei format din copii și tineri, condus de doamna preoteasă Gențiana Pintilie.

După rugăciunea de pomenire a Eroilor, s-a sfințit o nouă ,,Troiță " ridicată în cinstea lor, donată de văduva Valonia Gherasim din Luduș, nepoată de preot și fiică a satului Șeulia de Mureș.

La acest eveniment, pe lângă credincioșii parohiei noastre, ne-au onorat cu prezența oaspeți de seamă, după cum urmează: general maior (r) Gheorghe Popa, președinte al Asociației Naționale a Veteranilor de Război - filiala Mureș și al Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere Mureș, maior Sergiu Petru Colceriu, comandant al Comenduirii Garnizoanei Tg.-Mureș, însoțiți de: colonel (r) Costin Paul, colonel (r) Ioan Frunză, Sergiu Benescu, Vasile Fulger.

De asemenea, Asociația Națională Cultul Eroilor Mureș a fost reprezentată de vicepreședinții organizației, domnii Șimon Adrian, Ioan Hosu și Vasile Gorea. Cu acest prilej a fost prezent primarul Comunei Cucerdea, domnul Ioan Oltean, însoțit de consilierii locali Vasile Morar, Teodor Ignat și Emil Deac.

Sărbătoarea a fost încununată de programul artistic excepțional susținut de profesorul Nicolae Rus, la chitară, și de solista vocală Cristina Sorina Creț din județul Bistrița - Năsăud și de copii Școlii Gimnaziale din Șeulia de Mureș, însoțiți de domnul director Alecu Marius și de profesoarele Laura Grec și Lenuța Degan.

La sfârșitul programului fiecare dintre vorbitori a ținut să arate importanța cinstirii eroilor și respectul pentru jertfa lor. Prețuind acest efort Asociația Națională Cultul Eroilor Mureș, condusă de domnul președintele colonel (r) Ioan Judea, a premiat-o pe inimoasa donatoare cu o diplomă de aleasă cinstire si cu o carte scrisă și semnată de președintele organizației.

Nădăjduind că rugăciunile noastre au fost ascultate și jertfa plăcută Bunului Dumnezeu, îi mulțumim pentru toate binefacerile primite și să nu ne uităm niciodată înaintașii cum bine scrie poetul Nicolae Iorga: ,,Și fiindc-am fost tot ce v-am fost/Când ni-am făcut al vieții rost/În bucuria voastră, frați,/Nu ne uitați"! 

Lasă un comentariu