Pledoarie pentru Addenda la o carte veche

Intrând în sala de lectură a Bibliotecii Județene Mureș, simți nu doar ochii scrutători ai cărților, ci, mai întâi, liniștea (se vorbește doar în șoaptă în acest loc!) ce îți strânge mâna și fruntea încă de la intrare. Sub astfel de priviri scrutătoare, cele ale cărților, și în liniștea ce se așază hlamidă peste minte, citesc pe o copertă din anul 1933: Astra Reghin, „Figuri mureșene" de dr. Eugen Nicoară și Vasile Netea, Editura revistei „Progres și cultură", Tipografia Ardeleana, Târgu-Mureș. Este o carte despre „oamenii mari", cum precizează „Introducerea", definindu-se prin jertfa vieții lor, devenind pilduitori, „în mijlocul beznaticei răsturnări de valori" , prin odrăsliri ale cugetului, speranței și mântuirii, dând timpului, drept moștenire, iubirea caldă pentru Regiunea Mureșului Superior și ținutul Gurghiului. „Fericit satul și locul unde au luptat trăind și unde au murit jertfindu-se", consemnează, în continuare, „Introducerea" volumului, despre cei care, „când neamul sângera", purtau părintească grijă și veghe la destinul românesc.

„Medalioanele" sau portretele din „Figuri mureșene", alese pagini de istorie culturală, sunt, în crezul autorilor, „închinări" și mesaje pentru posteritate, „ca nu, prin trecerea timpului, să se facă cu totul uitați și neștiuți." Dimpotrivă, cei cu „vocațiunea" de a se jertfi, zidiți în propria viață și operă, să poarte în timp simbolul Învierii. Detaliind biografia profesorului și scriitorului Virgil Onițiu, „una dintre cele mai superbe minți ale Ardealului", pe care Titu Maiorescu, scriind despre renașteri literare în Ardeal, 1897, o numea „promițătoare nădejde", autorii „Figurilor mureșene" amintesc versurile lui Andrei Bârseanu: „Acel ce-n virtute trăit-a încins/ Viează de-a pururi..."

„Figuri mureșene" este cartea ce ilustrează, credem, în modul cel mai expresiv, ideatica Imnului ASTREI (dr. Eugen Nicoară și Vasile Netea fiind reputați astriști), nevoia de schimbare a „ursitei", jelirea sorții cerându-se înlocuită cu lucirea idealului cultural, iar pe de altă parte, credem, „Figuri mureșene" ilustrează reflecția dr. Eugen Nicoară despre sensul vieții ce trebuie căutat, nu așteptat. În pleiada căutătorilor de sens apar Petru Maior, Gheorghe Șincai, Alexandru Papiu Ilarian, Constantin Romanu-Vivu, Baronul Vasile Pop, Virgil Onițiu, Nicolae Petra Petrescu-Moșul, adânci conștiințe, vizionare și vrednice „prin naștere, prin faptă, prin moarte" și prin izbânda luminii. Scria Nicolae Titulescu: „Și chiar dacă nu voi fi far, ci candelă, ajunge. Și chiar dacă nu voi fi candelă, tot ajunge, fiindcă m-am străduit să aprind lumina".

Ediția din 1933 a „Figurilor mureșene" are paginile tot mai șterse. O reeditare e necesară, mai ales când se împlinesc 30 de ani de la moartea medicului, astristului, ctitorului de așezăminte culturale, autorului de cărți științifice și de spiritualitate românească, Eugen Nicoară; știind ceea ce reflecta Denis Diderot: „Posteritatea e cea care dă prețul cuvenit adevăratului merit". Desigur, o reeditare va cuprinde ca Addenda biografiile autorilor, cu aceeași „vocațiune" a jertfei ca și Petru Maior, Șincai, Romanu-Vivu, Papiu Ilarian ș.a.m.d., întru „legea cea nouă" a ieșirii din umilințe, răni, nedreptăți, a găsirii Dumnezeului din om; căci, se spune, „când oamenilor li se frâng brațele, le rămân aripile".

Foto Valentin Marica, Răzvan Ducan, Nicolae Băciuț și Dumitru Silitră, la Reghin, la o evocare a personalităților culturale locale.

 

Lasă un comentariu