„Suntem mulţi, dar nu proşti!"

Distribuie pe:

Sighişoara, ca multe oraşe din ţară, a început să se trezească, să-şi definească priorităţile, declicul ce a declanşat nevoia de primenire, a fost ieşirea în stradă a zecilor de mii de oameni la Bucureşti, după accidentul tragic din acel club al morţii unde şi-au frânt aripile atâţia îngeri.

Astfel, ca o prelungire firească a două adunări spontane ale locuitorilor urbei din faţa Primăriei municipiului Sighişoara, din spusele oamenilor răzbătea un adevărat val al nemulţumirilor. Majoritatea celor prezenţi şi-au arătat indignarea faţă de cum este condus şi administrat oraşul, acuzând executivul de ne-transparenţă decizională manifestată recent şi la ultima şedinţă de Consiliu local privind stabilirea impozitelor şi taxelor pe anul viitor. Voci din care transpărea indignarea la vederea atâtor afaceri ce au împărţit oraşul în clanuri, unii punând mâna pe tot ce înseamnă spaţii comerciale. La orizont se prefigurează un adevărat tsunami al încălcărilor de lege în care sunt implicaţi tocmai cei care ar trebui să vegheze ca lucrurile să-şi urmeze făgaşul normal. Cineva spunea cu revoltă, despre cei ajunşi la putere: „Prin repetate abuzuri, concertate de distrugerile principalelor întreprinderi ne-au fost alungaţi copiii din oraş. În prezent nu există programe viabile, nu există nicio viziune de perspectivă care să lanseze economic oraşul. Mai-marii zilelor noastre şi-au bătut joc de tot efortul atâtor oameni de bine, de-a lungul atâtor generaţii, cu palmele lor şi-au construit o cetate, iar acum este lăsată să se dărâme, o adevărată bătaie de joc, la adresa a ceea ce ne-au lăsat înaintaşii noştri, tolerată de incompetenţa existentă de la cel mai mic până la cel mai înalt nivel". Ieşirea în stradă a dus la concretizarea propunerii unei întâlniri ce a avut loc la sala Sander - actualul Centru de Informare Turistică Sighişoara

Cu acest prilej s-a dat citire listei cu revendicări a celor care „îşi vor oraşul înapoi", făcându-se, totodată, apel la calm şi discernere privind viitorii paşi de urmat.

În perspectiva coagulării cât mai multor idei s-a lansat un apel pentru a colecta propuneri, iniţiative venite din partea cetăţenilor, contribuind în acest fel la cristalizarea periodică a unor dezbateri publice, stabilirea unor întâlniri între executivul din primărie şi locuitorii oraşului. Se doreşte în primul rând transparenţă la nivelul administraţiei publice locale, ca prim-pas, discutarea problemei salubrizării oraşului, colectarea gunoiului menajer, cât şi situaţia, mai mult decât alarmantă, a imensului depozit de gunoi, ştiind faptul că în momentul de faţă datorită unui contract opac se aduc gunoaie de te miri unde, devenind groapa de gunoi a mai multor oraşe din ţară. Locuitorii oraşului cer modernizarea funcţională a Pieţei agroalimentare, prelungirea obligatorie a Planului Urbanistic General şi a Planului Urbanistic Zonal al cetăţii. Un punct nevralgic, de o importanţă covârşitoare, este stadiul accesării proiectelor europene, din câte se pare la capitolul acesta există un zero barat. Urmează ca factorii decidenţi, executivul din primărie, şefii unor servicii, societăţi de utilităţi publice, alături de consilierii locali, la o dată de comun convenită, să se întâlnească cu locuitorii oraşului pentru a le asculta păsurile, propunerile, a lua la cunoştinţă de ceea ce îşi doresc sighişorenii, concomitent cu luarea de măsuri concrete care să schimbe în bine faţa întregii comunităţi.

Lasă un comentariu