„Dumnezeu este peste tot şi vede tot şi nicio îndreptare a minţii către El nu poate rămâne. Uneori, în viaţă simţim o sete de cunoaştere, sete de viaţă, sete care nicăieri şi prin nimic nu poate fi potolită decât numai la Domnul şi prin Domnul. El Însuşi coboară, ca ploaia, în duhul care însetează de El, şi, unindu-se cu El, îl şi adapă, îl şi încălzeşte, îl şi trezeşte, îl şi îndrumă".
„Există Dumnezeu - Cârmuitorul lumii şi Cârmuitorul fiecărei persoane, mai ales persoanelor care slujesc Lui. Orice îi trimite El omului este spre mântuire. Aprindeţi-vă credinţa aceasta şi cu nădejde însufleţiţi-vă spre răbdare! Adică, cum ar spune părintele Cleopa: «Răbdare, răbdare, răbdare». Ce trebuie să căutăm noi, credincioşii, în viaţa aceasta? Unirea vie, simţită cu Domnul. Aceasta ne-o dă harul lui Dumnezeu, dar trebuie să ne trudim şi noi pentru ea. Dumnezeu este aproape de noi, de inima noastră. Să-L strigăm în căutarea noastră, şi El, cu siguranţă, va găsi şi pentru noi o rezolvare a cerinţelor noastre".
„Dumnezeu aşteaptă cu braţele deschise pe toţi cei ce vin către El. Mergeţi şi voi fără să vă temeţi. Fiecare merge cu povara sa şi primeşte uşurare de la Domnul. Toţi cei osteniţi şi împovăraţi cu povară mai mare sau mai mică sunt odihniţi de Domnul când, la chemarea Lui, merg către El. Pe Domnul Îl avem Mântuitor şi Ajutătorul nostru cel Atotputernic... Cei care nădăjduiesc în El totdeauna dobândesc milă, dacă se îndreaptă către El cu rugăminţi înţelepte şi în chip raţional".
Sfântul TEOFAN ZĂVORÂTUL (1815-1894), Scriitor de seamă al literaturii ascetice şi profet. Este bine cunoscut ca sfânt al Bisericii Ortodoxe Ruse. Din tată preot ortodox, se îndreptă, din tinereţe, către Seminariile Teologice din Lyvni, Orel şi Kiev. Nu a fost numai un ierarh şi un dascăl de prim-rang, recunoscut astfel atât în vremea sa, cât şi în vremurile noastre, ci şi un om smerit, accesibil pentru cei simpli. Pentru a se face înţelese unele adevăruri adânci şi de taină creştinilor din timpul său, a căror mântuire o dorea sincer, s-a folosit de un limbaj simplu. Calea către mântuire, aşa cum bine ştia, înseamnă dobândirea duhului Părinţilor, care presupune o inimă smerită, un fel de a fi smerit şi neprefăcut. În anul 1841 a fost hirotonit preot şi a devenit călugăr, luând numele de Teofan, iar mai târziu ajunge episcop de Tambov. Cunoaşterea învăţăturii patristice i-a fost înlesnită de slujirea în cadrul Misiunii Ortodoxe în Ţara Sfântă, unde a avut mult folos din cercetarea vechilor biblioteci ale Ierusalimului, Mănăstirii „Sf. Sava" şi a Sinaitului. Din cauza persecuţiilor timpului a fost nevoit să aleagă viaţa severă de zăvorât, de unde şi numele. După terminarea studiilor, la Academia Teologică de la Kiev, devine profesor la Seminarul Teologic, inspector şi preot în Ierusalim şi Constantinopol. La sfârşitul vieţii, timp de 28 de ani, s-a izolat de lume, dar a avut o activitate literară ascetică laborioasă. Primea zilnic până în 40 de scrisori şi le răspundea tuturor. În biblioteca lui se găseau cărţi în limba rusă, slavonă, greacă, franceză, germană şi engleză, ale multor filosofi şi oameni de ştiinţă. Rămâne pentru posteritate cunoscut prin cărţile sale cu privire la viaţa spirituală, în special cu privire la subiectele de viaţă creştină şi formarea de tineri în credinţă. Părintele Teofan Zăvorâtul a jucat un rol important în traducerea „Filocaliei" din slavonă, în limba rusă. A fost canonizat de Biserica Rusă în anul 1988, şi înmormântat în Catedrala din Kazan.
Autor de citate :
„Vorbele bune zidesc, pun rânduială, întăresc în bine; vorbele rele strică şi slăbesc tot ce este bun şi pregătesc la rău".
„Sănătatea şi boala sunt în mâinile purtării de grijă a lui Dumnezeu, mijloace pentru mântuire, atunci când ambele sunt folosite în duhul credinţei".
„Nu raţiunea este potrivnică credinţei, ci inima destrăbălată".
„Dumnezeu dăruieşte harul Său, dar El vrea ca omul să Îl caute şi să dorească a-L primi, închinându-se cu toate ale sale lui Dumnezeu".
„1001 CUGETĂRI"
