Vai şi amar de slăbiciunea omenească!

Distribuie pe:

Trăia, odată, în Muntele Athos, un călugăr, care locuia în Karyes. El bea şi se îmbăta în fiecare zi, scandalizând pelerinii. În cele din urmă a murit, iar acest lucru i-a uşurat pe o parte dintre credincioşi, ei mergând şi spunându-i, încântaţi, părintelui Paisie Aghioritul, că s-a rezolvat în cele din urmă această problemă uriaşă. Părintele Paisie le-a răspuns că şi el ştia despre moartea călugărului, după ce a văzut un batalion întreg de îngeri care au venit să ridice sufletul acestuia. Pelerinii au fost uimiţi, iar unii au protestat şi au încercat să-i explice mai bine părintelui, gândindu-se că bătrânul nu a înţeles.

Părintele Paisie le-a explicat: „Acest călugăr s-a născut în Asia Mică, la scurt timp înainte de distrugerea de către turci, atunci când au adunat toţi băieţii. Deci, ca să nu-l ia de la părinţii lui, aceştia îl luau cu ei la seceriş, şi astfel, pentru a nu plânge, au pus raki (rachiu) în laptele lui, pentru ca el să doarmă. Prin urmare, el a crescut şi a ajuns un alcoolic.

Acolo el a găsit un bătrân care i-a declarat că a fost şi el alcoolic. Bătrânul i-a spus să facă metanii şi rugăciuni în fiecare noapte şi s-o implore pe Maica Domnului să-l ajute să taie câte un pahar de băutură. După un an, cu pocăinţă şi luptă, a reuşit să ajungă de la douăzeci de pahare de băutura la nouăsprezece. Lupta a continuat pe parcursul anilor şi a ajuns la două-trei pahare, cu care el tot se îmbăta.

Lumea a văzut un călugăr alcoolic care scandaliza pelerinii, dar Dumnezeu a văzut un luptător, care a dus o bătălie lungă cu patima sa. Iar noi, dacă nu am mai judeca atât, am avea mai mult timp să iubim.

Lasă un comentariu