Vai şi amar de slăbiciunea omenească!

Trăia, odată, în Muntele Athos, un călugăr, care locuia în Karyes. El bea şi se îmbăta în fiecare zi, scandalizând pelerinii. În cele din urmă a murit, iar acest lucru i-a uşurat pe o parte dintre credincioşi, ei mergând şi spunându-i, încântaţi, părintelui Paisie Aghioritul, că s-a rezolvat în cele din urmă această problemă uriaşă. Părintele Paisie le-a răspuns că şi el ştia despre moartea călugărului, după ce a văzut un batalion întreg de îngeri care au venit să ridice sufletul acestuia. Pelerinii au fost uimiţi, iar unii au protestat şi au încercat să-i explice mai bine părintelui, gândindu-se că bătrânul nu a înţeles.

Părintele Paisie le-a explicat: „Acest călugăr s-a născut în Asia Mică, la scurt timp înainte de distrugerea de către turci, atunci când au adunat toţi băieţii. Deci, ca să nu-l ia de la părinţii lui, aceştia îl luau cu ei la seceriş, şi astfel, pentru a nu plânge, au pus raki (rachiu) în laptele lui, pentru ca el să doarmă. Prin urmare, el a crescut şi a ajuns un alcoolic.

Acolo el a găsit un bătrân care i-a declarat că a fost şi el alcoolic. Bătrânul i-a spus să facă metanii şi rugăciuni în fiecare noapte şi s-o implore pe Maica Domnului să-l ajute să taie câte un pahar de băutură. După un an, cu pocăinţă şi luptă, a reuşit să ajungă de la douăzeci de pahare de băutura la nouăsprezece. Lupta a continuat pe parcursul anilor şi a ajuns la două-trei pahare, cu care el tot se îmbăta.

Lumea a văzut un călugăr alcoolic care scandaliza pelerinii, dar Dumnezeu a văzut un luptător, care a dus o bătălie lungă cu patima sa. Iar noi, dacă nu am mai judeca atât, am avea mai mult timp să iubim.

Lasă un comentariu