Un scandal… agroalimentar, ca să zicem aşa, stă să izbucnească între România, Ungaria şi judeţul Covasna, odată cu instalarea dlui Achim Irimescu la cârma destinelor agricole ale ţării: abordând priorităţile din domeniu, dânsul a ajuns la concluzia că, din perspectivă tehnocratică, cel puţin, colacul secuiesc (kurtoskalacs) este get-beget românesc, sens în care s-au pronunţat şi nişte oficiali din Ungaria cu care s-a consultat dl ministru încă de pe vremea când nu era încă ministru, urmând ca, pe termen scurt sau mediu, cele două ţări vecine şi prietene să acţioneze împreună pentru înregistrarea corespunzătoare a acestui produs.
Sigur că, în agricultura ţării mai sunt nişte probleme, atât în domeniul cultivării pământului, cât şi în zootehnie: lipsă infrastructură, lipsă finanţare, lipsă irigare, lipsă canalizare, lipsă accesare fonduri europene, lipsă materii prime şi îngrăşăminte, lipsă acordare plăţi pentru fermieri în funcţie de terenul deţinut / cultivat, alte şi alte lipsuri şi neajunsuri, care vor fi analizate şi dezbătute după rezolvarea kurtoskalacs-ului. Adică, din punct de vedere tehnocrat şi tehnocratic, toate la vremea lor: să ne vedem, mai întâi, cu colacul înregistrat, după care o să ne ocupăm şi de oierit, albinărit, cultivarea viţei de vie, a pomilor fructiferi, a fondurilor europene etc.
Numai că viziunea tehnocrată a dlui Irimescu a intrat în coliziune cu viziunea secuiască a Consiliului Judeţean Covasna, al cărui preşedinte, dl Tamas Sandor, văzându-şi colacul ameninţat cu deznaţionalizarea, i-a scris ministrului o scrisoare lungă şi deschisă (pesemne că nici prin Covasna nu prea mai sunt probleme, de au oamenii aceştia mintea aşa de hodinită), în care i-a expus, pe larg, lunga şi zbuciumata istorie a colacului, care „este pe cale să devină un produs Hungaricum, fiind clasificat drept una dintre valorile maghiare cu importanţă naţională deosebită". Originea lui - detaliază dl Tamas - aproape că se pierde în negurile istoriei, prima atestare documentară datând din 1450, iar prima reţetă i-a aparţinut contesei Mikes Maria din Zăbala, judeţul Covasna, şi datează din 1784.
Venind mai încoace, spre timpurile noastre, spre istoria modernă şi contemporană, aflăm că există chiar şi un site al colacului şi o comisie internaţională pe bază de colac, la care au aderat peste 34 de producători şi ONG-uri din toată Europa. Mai mult, administraţia covăsneană a editat pliante în 16 limbi, o carte în engleză şi maghiară (în curs de traducere până şi în româneşte), toate despre istoria şi procesul de fabricare a controversatei cocături. Comisia colacului a iniţiat, prin Ministerul de Agricultură al Ungariei, înregistrarea lui în UE, ca produs tradiţional special, aşa că dl Tamas nu-şi poate imagina cu ce fel de oficiali unguri a discutat dl Irimescu despre originea românească a colacului secuiesc, dar, în mod sigur, ei habar nu aveau despre ce vorbeau ori au minţit cu bună ştiinţă. Totuşi, dl Tamas îşi exprimă disponibilitatea de a colabora cu ministrul de resort pentru promovarea colacului, dar să se reţină că acesta „provine de pe teritoriul Ungariei şi se leagă şi astăzi de cultura maghiară".
Situaţia este gravă şi tensionată întrucât, colac peste pupăză, un grup de istorici, după îndelungi cercetări, a stabilit că produsul în discuţie are origini în Cehia, fiind foarte apreciat de nobilimea şi de burghezia din Praga, încă din Evul Mediu. Aşa că, secuii să nu se laude cum că au inventat ei kurtos-ul, ci să recunoască adevărul istoric, că l-au şterpelit de la poporul ceh. Varianta secuiască fiind, în cel mai bun caz, un „copy-paste", un plagiat.
De fapt, scormonind prin trecutul istoric, rezultă că relaţiile româno-ungare au mai fost zdruncinate din motive agricole: acum vreo 15 ani, ungurii au vrut să ne fure găinile. Mai precis, vecinii de ogradă au vrut să omologheze rasa „Gât golaş de Transilvania" pentru a obţine monopolul de vânzare în UE. A fost scandal în toată regula. Şi cu acel prilej, au intervenit istoricii şi cercetătorii ştiinţifici, pronunţându-se cum că Ungaria n-ar trebui să emită pretenţii asupra galiţei respective deoarece ea provine din Austria, de unde a pătruns în Ardeal, adaptându-se climei de aici. Conform rapoartelor întocmite de specialiştii în materie de galinacee, golaşa este foarte rezistentă, foarte ouătoare şi foarte grăsuţă. Păcat că n-a rămas în Austria. Au fost mai multe runde de convorbiri şi negocieri, au fost sesizate centrele de cercetare a găinii de pe tot cuprinsul Europei şi ONG-urile de profil, urmând a se lua o decizie finală în această complicată speţă agricolă cu ample conotaţii internaţionale.
Ghinionul, fir-ar să fie, face, iată, că, pe lângă greaua moştenire a găinii, tehnocraţii agricoli proaspăt instalaţi s-au procopsit şi cu problema colacului.
… Găina, ca găina: golaşa, în ciuda potenţialului ouător, e aşa de urâtă, săraca, cu gâtul ei chel şi cu creasta bleagă, încât nici nu-ţi vine s-o fugăreşti prin bătătură; dar chestiunea kurtos-ului trebuie rezolvată numaidecât, înainte ca tensiunile să escaladeze. Surse de pe facebook susţin, deja, că dl Obama de la Casa Albă e mult mai supărat chiar decât dl Tamas din Covasna deoarece tradiţionalul colac secuiesc atestat în 1540 seamănă cu tradiţionala gogoaşă americană, atestată de pe vremea coloniştilor danezi, doar că are gaura mai mică. Sau mai mare. Sau ceva.
