Istoria vieţii sfinţilor relatează experienţe încărcate de mare dramatism. Una din aceste întâmplări aparţine unei călugăriţe dintr-un ordin catolic. Căsătorită cu un soţ înstărit, a dus un timp o viaţă îmbelşugată. A avut o căsnicie frumoasă din care s-a născut un copil. În urma unui accident soţul moare, iar mama rămâne singură cu copilul. Ea începe să fie atrasă din ce în ce mai mult de mănăstire. Pe când copilul avea patru ani, se hotărăşte să-l părăsească şi să intre în mănăstire. Hotărârea mamei are un efect puternic asupra micului ei copil. El nu poate înţelege gestul mamei care îl părăseşte. Într-un act disperat de a-şi recupera mama, împreună cu alţi copilaşi, în ziua de Sfânta Maria, s-au adunat în faţa mânăstirii strigând în cor: „Daţi-mi mama înapoi… Daţi-mi mama înapoi…"
Poate o mamă să-şi uite fiul ei? Poate să poată! Dar noi, nu se poate să fim uitaţi de Maica Domnului, niciodată. Iată ce spune Scriptura: „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, şi să nu aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi, Eu nu te voi uita cu nici un chip". (Is. 49, 15)
