NICOLAE IORGA, TITAN AL CULTURII ROMÂNE. 75 DE ANI DE LA ASASINAREA LUI

În ordine cronologică, N. Iorga este al treilea mare erudit român, după Dimitrie Cantemir şi B.P. Haşdeu, el fiind o personalitate culturală copleşitoare în epoca sa, prin capacitatea intelectuală neobişnuită, prin dorinţa de a se impune în cât mai multe domenii ale culturii.

După afirmaţia lui Barbu Theodorescu din monografia „Nicolae Iorga", 1968, opera marelui cărturar se compune din 1.250 de cărţi şi vreo 25.000 de articole, o uriaşă şi inestimabilă comoară spirituală a naţiunii române.

În conştiinţa românilor, N. Iorga e cel mai mare istoric al nostru, celebru profesor erudit şi poliglot, fascinant orator de catedră şi politic, mare moralist, original critic şi istoric literar, ca şi poet şi dramaturg. A fost şi om politic, militant neabătut pentru realizarea unităţii statale a românilor şi un adversar al fascismului şi nazismului care ameninţau libertatea popoarelor europene.

Marele nostru om de cultură s-a născut în 5 iunie 1871, la Botoşani, în familia avocatului Nicu Iorga şi a Zulniei, născută Arghiropol. A urmat şcoala primară şi gimnaziul la Botoşani, apoi Liceul Naţional din Iaşi şi a terminat Facultatea (secţia istorico-literară) într-un singur an (1889), uimindu-şi profesorii.

Orfan de tată de la cinci ani, a îndurat multe privaţiuni dar le-a învins. A urmat cursuri de specializare la Paris, Berlin şi Leipzig, ca bursier recomandat de profesorii săi, Al. D. Xenopol, Al. Odobescu ş.a. A luat o licenţă la Paris şi un doctorat în istorie la Leipzig. La numai 23 de ani devine profesor de istorie universală la Universitatea din Bucureşti, şi, ceva mai târziu, la Sorbona din Paris.

Pentru activitatea sa ştiinţifică a fost ales membru corespondent al Academiei Române, la 26 de ani, şi membru deplin, la 39 de ani (1910).

A colaborat la multe reviste ştiinţifice şi literare din ţară şi străinătate. A condus reviste (Sămănătorul, Revista de istorie) şi ziarul „Neamul Românesc" (1906-1940). A fondat şi condus instituţii de cultură în ţară ( Universitatea populară de la Vălenii de Munte, 1908-1940); Fundaţia „N. Iorga" din Bucureşti, iar în străinătate: Şcoala română din Franţa, din Roma şi Veneţia, Institutul Sud-Est European ş.a.

A fost declarat doctor honoris causa al multor universităţi din lume şi al unor academii din străinătate.

Ca istoriograf, N. Iorga avea „o putere de evocare epică… neîntrecută în istoria universală", susţinea istoricul M. Berza. Această putere de evocare şi bogăţie de informaţii se pot vedea în principalele sale lucrări de istorie: „Documente privitoare la istoria românilor", 5 volume, „Studii şi cercetări cu privire la istoria românilor", 31 volume (1901-1916), Geschichte de rumänischen volkes", 2 volume (1905) „Geschite des Osmanischen Reiches", 5 volume (1906-1913), „Istoria comerţului românes", 2 volume, „Istoria învăţământului românesc", „Istoria bisericii româneşti", 2 volume, „Istoria armatei româneşti", 2 volume, „Supt trei regi"" (1934), „Istoria românilor", 10 volume, „Discursuri parlamentare",

2 volume (1940), „Istoria românilor prin călătorii", 3 volume (1929), „Sfaturi pe întuneric", 2 volume (1936-1940) s.a.

Ca memoralist, a publicat: „Oameni cari au fost", 4 volume (1934-1939), „O viaţă de om, aşa cum a fost", 3 volume, scrisă după ce trecuse de 60 de ani. Această carte „este realizarea cea mai complexă, aceea în care se îmbină toate darurile de scriitor ale lui Iorga"… (M. Berza).

Din multele însemnări de călătorie, amintim volumele: „Sate şi mănăstiri din România", „Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Ungurească", „America şi românii din America" (1930) ş.a.

O mare şi constantă atenţie acorda N. Iorga literaturii ca fenomen cultural şi moral. În analizele sale de critic literar, Iorga se ghida după criteriile etic şi cel etnic, căci literatura trebuia să contribuie la realizarea unităţii şi solidarităţii românilor.

N. Iorga admira foarte mult pe Mihai Eminescu, socotit „omul deplin al culturii româneşti". Ca istoric literar, N. Iorga a scris: „Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea", 2 volume (1901), „Contribuţii la istoria literaturii române în veacul al XVIII-lea şi al XIX-lea", 3 volume (1906), „Istoria literaturii româneşti în veacul al XIX-lea de la 1821 înainte", „Istoria literaturii româneşti", 3 volume (1925-1933), „Istoria literaturii româneşti contemporane", 2 volume, „Istoria literaturii religioase a românilor până la 1688" (1904), „Istoria literaturilor romanice…", 3 volume, (1920-1925.)

N. Iorga a publicat şi două volume de poezii lirice şi peste 40 de drame istorice, în proză şi în versuri, inspirate din istoria naţională şi din cultura universală.

Răpit de la masa de lucru, din vila sa de la Sinaia, de un grup de mistici acefali, N. Iorga a fost maltratat şi ucis de gloanţe în inimă şi zdrobit cu toporul „cel mai formidabil creier românesc". Această crimă abominabilă a uimit ţara şi lumea. 45 de universităţi din străinătate şi-au arborat drapelele în bernă. „Uriaşul de la Dunăre" - cum îl numeau francezii - a fost doborât banditeşte pentru convingerile sale democratice şi patriotice, pentru ferma dezaprobare a nazismului şi a spiritului revanşard. A murit ca Miron Costin şi stolnicul C. Cantacuzino, cărturari care au căzut victime celor răi. După G. Călinescu, „N. Iorga a jucat în cultura română, în ultimele patru decenii, rolul lui Voltaire".

Lasă un comentariu