„Când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său… ca să răscumpere pe cei ce erau sub lege, pentru ca să căpătăm înfierea" (Galateni, capitolul nr. 4, versetul nr. 4, 5). Venirea Mântuitorului a fost prevestită în Eden. Adam şi Eva aşteptau să se împlinească în foarte scurt timp. Ei au primit cu mare bucurie pe primul lor născut, sperând că el ar putea fi Eliberatorul. Dar împlinirea făgăduinţei a întârziat. Începând de la Enoh, făgăduinţa a fost repetată prin patriarhi şi profeţi, păstrând vie nădejdea arătării Sale, dar, cu toate acestea, El nu a venit. Profeţia lui Daniel descoperea timpul venirii Sale, dar nu toţi au interpretat corect solia. Veacurile au trecut unul după altul. Glasurile prorocilor au tăcut. Mâna opresorului apăsa greu asupra lui Israel şi mulţi erau gata să zică: „Zilele se lungesc şi toate vedeniile rămân neîmplinite" (Ezechiel, capitolul nr. 12, versetul nr. 22). Dar, ca şi stelele în vastul circuit al drumului rânduit lor, planurile lui Dumnezeu nu cunosc nici grabă, nici întârziere. Tot astfel fusese hotărât în sfatul ceresc ceasul primei veniri a Domnului Hristos. „Când a venit împlinirea vremii Dumnezeu a trimis pe Fiul Său." Nu numai plânsetul amar al mamelor din Bethleem a ajuns la profet prin veacuri, ci şi strigătul din inima imensă a omenirii - Glasul auzit în Roma „plângere şi bocet mult, Rahela îşi jelea copiii şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau." (Matei, capitolul nr. 2.16) În „ţinutul umbrelor şi al morţii" oamenii şedeau nemângâiaţi. Cu ochii plini de dor, aşteptau venirea Eliberatorului, când întunericul avea să fie înlăturat şi taina viitorului să fie limpezită. Ei îşi întăreau credinţa, cercetând asigurarea dată prin Moise. „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica dintre fraţii voştri un proroc ca mine, pe El să îl ascultaţi în tot ce vă spune." (Faptele Apostolilor, capitolul nr. 3:22) Ei citeau cum El „va aşeza dreptatea pe pământ", cum „ostroavele vor nădăjdui în Legea Lui, cum neamuri vor umbla în lumina ta şi împăraţi în strălucirea razelor tale." (Isaia, capitolul nr. 42, versetul nr. 4, capitolul nr. 60:3)
Cuvintele rostite de Iacov înainte de a muri i-au umplut inima de nădejde: „Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui până va veni Şilo." (Geneza, capitolul nr. 40:10)
„Ea însăşi va dăinui veşnic." (Daniel, capitolul nr. 2:44) Privind la lumea noastră Fiul lui Dumnezeu a văzut suferinţa şi mizeria - spre o moarte în care nu mai este speranţă de viaţă, spre o noapte în care nu mai apare dimineaţa. Ce privelişte pentru infinita puritate! Dar, în loc să distrugă Lumea, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său să o salveze. Fiul lui Dumnezeu a venit cu solia harului divin. Şi când a venit împlinirea vremii, Divinitatea a fost glorificată prin aceea că a turnat asupra lumii un potop de har vindecător, care niciodată nu avea să fie oprit sau retras până când planul de mântuire nu avea să fie împlinit. Iisus a venit să refacă în om chipul Creatorului său. Nimeni altul în afară de Hristos nu putea remodela caracterul care a fost ruinat de păcat. El a venit să ne ridice din ţărână, să refacă, după modelul caracterului său dumnezeiesc, caracterul nostru stricat şi să-l înfrumuseţeze cu propria Sa glorie.
