Cum o fi mai bine?! De la „obiceiurile" comuniste, la metehnele capitaliste!

Distribuie pe:

Înainte, predominau muncitorii, acum, se înmulţesc şomerii; tinerii se stabileau la oraşe, acum, pleacă, cu miile, în străinătate, iar cei care nu pot, pe la… sate!

Ne întrebăm, adeseori, de ce astăzi, circa 3,5 milioane de români se află în străinătate? Unii, temporar, iar alţii, definitiv. Înaintea unui răspuns, câteva precizări…

…Înainte de '89, pe vremeaindustrializării ţării (bună, rea cum a fost ea!), oraşele - şi ele în plin avânt - atrăgeau ca un „magnet" populaţia (tânără, mai ales!) din mediul rural. Tentaţia era mare, deoarece cei care au trăit vremurile de atunci ştiu că, după absolvirea unei şcoli (indiferent de grad), tânărul ajuns la oraş primea imediat loc de muncă, adeseori, un apartament, încât, nu doar cei din prima generaţie de ţărani (ajunşi orăşeni), aveau o „bună bază de plecare" în viaţă.

Sigur, era şi partea mai puţin bună (plăcută) a lucrurilor. Înainte de Revoluţie, românii (în special, orăşenii) reuşeau cu greu - deşi aveau bani - să-şi cumpere unele produse. Bunăoară, în vremea lui Ceauşescu - pe care, oricum, mulţi îl regretă acum! - ca să-ţi cumperi o maşină „Dacia" sau ARO, trebuia să aştepţi, uneori, cu anii. Greutăţi întâmpinau, de asemenea, şi în procurarea unor alimente.

Şi totuşi, mirajul oraşului era atunci omniprezent, iar fenomenul plecării „în masă" la muncă „afară", inexistent. Acum? Statisticile oficiale din ultimii ani arată că, în România, este predominantă tendinţa de mutare de la oraş la sat, deşi România se caracterizează deja printr-un grad redus de urbanizare în comparaţie cu statele din Europa. Cât despre românii plecaţi din ţară, aceleaşi statistici indică o cifră de peste 3 milioane (unele, 3,5 milioane). Potrivit unui studiu al Institutului de cercetare de piaţă Gfk România - citat de Agerpres - aproximativ 2 la sută dintre orăşenii în vârstă de peste 15 ani declară că doresc să se stabilească „la ţară" (şi mai ales, să plece din ţară!) în următorul an, că cei care s-au mutat deja de la oraş la sat în ultimele 12 luni reprezintă şi ei 2 la sută din eşantionul reprezentativ de 1.100 de persoane cu domiciliu în zone rurale şi urbane, chestionate de Gfk România.

Una dintre explicaţiile acestui proces: migrarea de la oraş spre sat. În mod paradoxal, înainte de '89 erau bani, dar lipseau produsele, iar acum sunt produse alimentare berechet (de autoturisme nu mai vorbim!), dar nu prea sunt bani. Evident, cu excepţiile de rigoare. Şi „nu prea sunt bani", întrucât s-au împuţinat drastic locurile de muncă şi au apărut (fenomen inexistent înainte de '89) şomerii. După '89, politicienii au ignorat în mod constant, nu autoturismele, ci problemele alimentaţiei. Potrivit studiilor sociologice şi analizelor economice, circa jumătate din bugetul gospodăriei medii româneşti se duce pe mâncare, având o pondere de 2-3 ori mai mare decât media europeană. Acum, restricţiile la alimente - care în decembrie 1989 au justificat o bună parte din revolta de atunci - nu mai vin „de sus" (de la conducerea de partid, pentru aşa-zisa plată a datoriilor externe, cum era înainte de '89), ci ele se referă la preţuri şi venituri. Adică, preţurile sunt mari, iar veniturile, mici!

Înainte de'89, România (românii, de fapt) a (au) plătit datoriile externe, acum, România face datorii externe. Şi încă ce datorii!

Şefa FMI, Andrea Schaechter, spunea, nu demult, că, din nefericire, criza a lăsat moştenire, iar nivelul de îndatorare a ţării s-a triplat; că şomajul în rândul tinerilor depăşeşte 20% şi acest lucru trebuie tratat cu seriozitate.

Avem, aşadar, acum…alte constrângeri. Una dintre ele… preţurile şi costul vieţii - pe fondul pierderii slujbelor - au început să crească alarmant în România. Fapt sesizat şi de Misiunea Fondului Monetar Internaţional aflată la Bucureşti în perioada 21 ianuarie - 5 februarie pentru a debloca acordul cu România. Printre altele, ce „uită" politicienii noştri (apropo şi de migraţia de la oraş spre sat)? Că, în UE, România se singularizează prin aceea că are cel mai bun teren agricol şi cea mai mare populaţie ocupată cu producerea hranei. Drept pentru care, nu doar din motive propagandistice şi electorale, cea mai mare problemă a tranziţiei postdecembriste ar trebui să fie, după decenii de nepăsare, problema agriculturii şi a ruralului. La noi, în România, de prea mult timp, prea mulţi oameni lucrează prea prost cel mai bun teren agricol din Europa. Ceva-ceva se face în acest sens, însă aceasta ar trebui să constituie preocuparea nr. 1 a politicienilor noştri. Până acum, datorită nepăsării cronice a clasei politice, în general, s-a ajuns ca cealaltă jumătate a ţării, cea urbană, să fie nevoită să plătească cele mai mari preţuri din Europa pentru a se hrăni.

I-a păsat cuiva de acest lucru, în ultimii ani? Deloc! Din cele mai vechi timpuri, politicienii români s-au rugat să plouă în mai (că aduce, chipurile, mălai!) - acum, să ningă, dar nici unuia nu i-a păsat cu adevărat de ţăranii României. Credeţi, cumva, stimaţi cititori, că liderilor partidelor le pasă de cele 3,5 milioane de amărâţi care produc circa 80% din mâncarea noastră zilnică acceptând atâtea umilinţe? Nu! Deşi problema rămâne. Căci cea mai mare problemă a ţării noastre, în conjunctura internaţională actuală (când toate preţurile cresc), rămâne agricultura şi ruralul.

Din păcate, cum remarca un analist politic, „asasinarea sinistră a scorniceşteanului a marcat debutul metafizic al agoniei postdecembriste. România s-a îmbolnăvit de blazare, ca toţi muribunzii, de altfel, şi-şi trimite în genunchi politicienii şi fruntaşii justiţiei să bată temele la ambasada licuriciului alfa. România se comportă aidoma individului neînstare să decidă asupra propriului destin şi pare o ţară lipsită de capacitatea de exerciţiu. Organismele transnaţionale au pus-o deja sub curatela lor şi o batjocoresc cum le vine la mână". Trist!

Poate (şi) de aceea, orăşenii îşi iau… lumea-n cap.

Unii pleacă la ţară, alţii… din ţară!

Lasă un comentariu