Iubirea milostivă dobândește veșnicia

Vreau să vă aduc aminte iarăși de milostenie, spunea Părintele Cleopa - Dumnezeu să-l odihnească: nimic nu poate apropia inima de Dumnezeu ca milostenia, scria Sfântul Isaac Sirul. Iar când dai, să nuți pară rău. Să dai cu bucurie că lângă tine e îngerul care te scrie în cartea cu faptele bune. Iar dacă îți pare rău, nu te poate scrie, că te îndoiești în inima ta. Și lui Dumnezeu nu-i plac îndoielile. Dumnezeu e drept și bun și vrea să fim și noi la fel. Sfântul Ioan Gură de Aur spune în acest sens că: „…milostenia n-a fost lăsată pentru cei ce primesc, ci pentru cei ce dăruiesc, nu pentru cei ce iau, ci pentru cei ce dau, fiindcă aceștia, în principal, câștigă mai mult”, deoarece „…nu dai atât cât iei! Dai argint și primești Împărăția cerurilor.”

Povestea următoare e una care ne vorbește despre această virtute pe care e bine a încerca să o practicăm cu toții. Să ne aducem aminte că, atunci când oferim un dar cuiva, îi dăm de fapt lui Hristos.

Un preot a spus într-o zi că se va face la Biserica unde slujea o colectă pentru o femeie căreia i se amputaseră ambele picioare. Ea avea nevoie să-și cumpere un cărucior.

„Am luat și am pus bani puțini în colectă, povestea parohul. Îmi dădeam seama rușinat că mare lucru nu am adunat. Am văzut apoi că a apărut o fată în biserica noastră. Era și ea tot într-un picior, căci celălalt îl avea amputat și umbla în cârje. Și a venit acea tânără în cârje, fără un picior, a ajuns în față (că la noi colecta se adună în față, acolo vin oamenii și pun banii într-o farfurie). Mi-am dat seama că avea niște haine ponosite, dar mai poseda ceva. Avea doi cercei; erau cercei primiți de la mama sau de la bunica ei, căci era un model vechi, erau doi cercei din aur. Și i-a scos de la urechi și i-a pus acolo în cutia aceea, după care și-a târât cârjele și a plecat afară. Eu atunci, în momentul acela, când mi-am dat seama ce haine are pe ea, am realizat că de fapt ea dăduse tot. Ea avea un picior tăiat. Preotul s-a dus și a luat cerceii din farfurie și a fugit după ea; ieșise pe ușă afară, căci era sfârșitul slujbei, și i-a spus:

 Uite, tu nu ai bani, nu trebuie să dai tu; lasă că mai facem colectă și o să adunăm bani pentru femeia respectivă. Nu trebuie ca să dai tu cerceii aceștia, ia-ți cerceii înapoi. Fata s-a întors spre slujitorul bisericii și, cu o voce foarte calmă, i-a spus:

- Părinte, eu nu v-am dăruit dumneavoastră cerceii aceștia, eu i-am dăruit lui Hristos. Așa că dumneavoastră nu mi-i puteți da, că nu-s ai dumneavoastră!

Și încet, încet, târându-și cârjele (și nu am mai văzut-o de atunci), a plecat…

Lasă un comentariu