Nu-i de glumă! Pentru câteva zile, oraşul Bruxelles, capitala Belgiei şi (neoficial) a Statelor Unite ale Europei, a fost un oraş sub asediu! Stare de alertă maximă în rândul autorităţilor! Şi al civililor! Oamenii au fost...terorizaţi de ideea că teroristul implicat în atacurile de la Paris, Salah Abdesalam, se află printre ei, liber.
Oraşul este marcat de două mari stări extreme: una este aşteptarea, intrarea în acea stare de pace, de linişte, de bunătate sufletească premergătoare marii Sărbători creştine a Naşterii Domnului, cealaltă este starea de teamă, de panică, stări provocate de pericolul producerii unor atacuri teroriste.
Îmi stăruie în minte o poză dintr-un ziar: în imediata apropiere a bradului de Crăciun, instalat şi decorat în La Grande Place din Bruxelles, staţionează vehicule militare blindate. Se mai văd câţiva soldaţi, care patrulează. Sunt mai mulţi soldaţi decât trecători. Plouaţi cu toţii. La propriu şi la figurat.
Din câte am văzut la tv, tristeţea, teama au pus stăpânire pe oameni, care s-au retras în case, renunţând la ieşirile în oraş, la cumpărături prin marile magazine, la cafenele etc. Cum să-ţi mai ardă de aşa ceva, când atacurile teroriste par iminente, iar Poliţia, Armata, sunt implicate în ample şi complexe operaţiuni antiteroriste?
Ce-i drept, în noaptea de duminică spre luni, Poliţia a anunţat încheierea operaţiunilor, dar starea de pericol pluteşte, persistă în aer. Nici oamenii n-au ieşit imediat după anunţ din starea de panică. Încă sunt sub efectul stării de spirit (mai degrabă, al stării de...război!) indusă de asaltul terorismului asupra Europei, şi, în mod concret, de pericolul de atac terorist care paşte oraşul.
Într-un fel, „efectul Bruxelles" s-a propagat concentric, dinspre capitala Europei spre toate statele bătrânului continent. Doamne, fereşte-ne! Pe noi, şi pe toată lumea! A fost de-ajuns ce-am văzut la alţii!...
Şi, totuşi, aici, la Bruxelles, din ce se vede la tv, încet-încet, timid, oamenii revin la ale lor „tabieturi" zilnice. Cu excepţia şcolilor şi a metroului, care rămân închise (aşa stau lucrurile acum, când scriu, în dimineaţa zilei de 24 noiembrie), viaţa oraşului revine la normal, se redeschid magazine, transportul în comun „se mişcă" etc.
Ce frumos au cooperat, au pus umărul cetăţenii belgieni la demersurile autorităţilor! La sugestia Poliţiei şi Armatei, principalele site-uri belgiene de ştiri au „rarefiat" serios informaţiile în timp real despre operaţiunile antitero.
„Ideea" tăcerii a fost prinsă din zbor de populaţie, care a decis să nu mai posteze pe site-urile de socializare niciun fel de referire la stadiul operaţiunilor.
Astfel, site-urile au fost invadate de poze hazlii cu pisici, cea mai tare (părerea mea) fiind una mai veche, virală pe net, cea cu un motănel care, la vederea unei ţevi de pistol îndreptat spre el, ridică lăbuţele deasupra capului, în semn că se predă. Într-un fel, aceste postări glumeţe sunt şi un revigorant al tonusului greu încercat al bruxellezilor.
Lăsând gluma la o parte - dar nu prea departe -, să pornim cu gândul bun, vesel şi tonic, spre Belgia! Hai să ne oprim la Bruxelles, nu departe de Grand Place, undeva, la intersecţia a două străduţe, Rue de l'Étuve (Stoofstraat) cu Rue du Chêne (Eikstraat). Fals pudibunzii din grupul nostru de turişti virtuali (români, nu americani, ca-n filmul „Dacă e marţi, e Belgia"!) să-şi ascundă privirile, pentru că avem în faţă un băieţel care, în văzul lumii - câtă neruşinare, dom'le!-, gol-goluţ, face pipi! Lăsaţi, domnilor, nu vă mai ruşinaţi! E o simplă şi micuţă (61 cm înălţime) statuetă ludic-indecentă, din bronz, parte componentă a unei fântâni, de sute de ani un adevărat simbol al Bruxelles-ului!
Îţi trebuie mult simţ al umorului ca să faci din această statuetă un brand al oraşului! N-am nicio îndoială că oamenii vor găsi resurse să depăşească rapid tristeţea ce li se citeşte acum pe feţe!
Pentru cei care nu o ştiu, iată o scurtă istorie a „celui mai vechi cetăţean al Bruxelles-ului", Manneken Piss, sau Petit Julien, iar pentru cei care o ştiu, o plăcută readucere aminte. Statueta este opera din 1619 a sculptorului Jerome Duquesnoi-pére.
Dintre legendele care se crede că l-ar fi inspirat pe autor, mie îmi place una, din secolul XIV, cea care spune că inamicii care asediau oraşul, exasperaţi de rezistenţa opusă, au hotărât să arunce în aer zidurile, punând la temeliile lor explozibil. Un băieţel, Julianske, a văzut fitilul arzând şi, aşa, ca într-o joacă, a făcut pipi pe el, ca să-l stingă. Astfel, oraşul a fost salvat!
Pe 1 Decembrie 2010 i-a venit rândul României să-l îmbrace pe Micul Julien în hăinuţe româneşti (costum popular), continuând o tradiţie veche de la 1698, ca, la diferite ocazii, date importante, sărbători ale oraşului, mai apoi şi ale altor state ale lumii, rotofeiul salvator al Bruxelles-ului să fie îmbrăcat în hăinuţe specifice ţării onorate de a se ocupa de garderoba micului erou.
Acum 320 de ani, în 1695, Micul Julien a scăpat nevătămat din asediul francezilor (sic!), fiind apărat cu străşnicie de bruxellezi. Să sperăm că, şi de acum înainte, Micul Julien va fi ferit de distrugeri, chiar dacă vorbim doar de o copie fidelă (originalul se află la Casa Regală).
Să sperăm că Julien îşi va păstra candoarea şi belgienii simţul umorului!
