Contribuţia preoţimii mureşene la realizarea idealului naţional, reflectată în publicistica lui Vasile Netea

Vasile Netea, în formaţia sa de istoric, se ocupă de evenimentele majore ale istoriei noastre, în mod accentuat de cele mai importante, evocând şi rolul pe care l-au jucat la momentul respectiv personalităţile vremii. Cărturarul Vasile Netea este unul dintre cei mai mari istorici ai unităţii naţionale a poporului român şi cartea sa intitulată „O zi din Istoria Transilvaniei - 1 decembrie 1918" - , vine să demonstreze acest lucru. Vasile Netea prezintă grandoarea evenimentelor din memorabila zi de 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia, zi în care se vede împlinit idealul tuturor românilor: unirea într-un singur stat liber şi independent.

Vasile Netea se referă, prin scrisul său, la contribuţia, jertfa, sacrificiul preoţilor români mureşeni, la realizarea marelui ideal naţional. Vasile Netea, în articolul său intitulat „Contribuţia preoţimii române din ţinutul Mureşului la realizarea idealului naţional", publicat în Gazeta Mureşului, III, nr. 44, 3 decembrie 1933, pagina 1, se referă la sacrificiul şi jertfa preoţilor mureşeni în timpul primului război mondial, care au dus la împlinirea de veacuri a poporului român, unitatea naţională.

Vasile Netea dă în acest articol numele acelor vrednici preoţi ai Mureşului, care în vâltoarea războiului pentru întregirea neamului, şi-au adus prinosul lor de jertfă. Cărturarul din Deda Mureşului ne spune că datele pe care le oferă sunt scoase din cartea lui Sebastian Stanca, intitulată „Contribuţia preoţimii române din Ardeal la războiul pentru întregirea neamului".

Vasile Netea spune că: „Din această carte aflăm numele preoţilor de pe aceste meleaguri, care în urma activităţii lor naţionale din timpul războiului, au fost arestaţi, batjocoriţi, şi condamnaţi la ani îndureraţi de temniţă amară. Aceasta le-a fost răsplata, findcă au voit să mângâie orfanii şi văduvele din parohiile lor şi fiindcă predicau în satele necăjite credinţa în izbânda dreptăţii, în izbândă românească.

Iată numele şi timpul de închisoare îndurat de ei: Ion Seuca - Mercheaşa: 1 noiembrie 1916 - 1 noiembrie 1918; Alexandru Gligor - Şard: 23 martie 1915 - mai 1917; Petru Gara - Fărăgău: 25 octombrie 1916 - 15 mai 1918; Maier - Topliţa: 30 august 1916 - 16 martie 1918; Nicolae Motora - Sângeorgiu: 1916 - 15 aprilie 1917; Vasile Muntenescu - Solovăstru: 3 septembrie 1916 - 18 mai 1918; Alexandru Nicolescu - Stânceni: 11 martie 1917 - 11 martie 1918; Octavian Petra - Ibăneşti: 1 septembrie 1916 - 1 august 1918; Ariton Popa - Reghin: 6 septembrie 1916 - 12 iunie 1917; Ştefan Russu - Tg.-Mureş: 9 septembrie 1916 - 21 iulie 1918; Mihail Todea - Idicel-Pădure: 9 septembrie 1916 - 12 iunie 1917. Toţi aceşti venerabili preoţi au fost răpiţi de la altarele lor şi din sânul familiilor dragi pentru a fi târâţi cu neruşinare în temniţele duşmane, iar unii dintre ei trimişi în exil forţat la Şopron (Fertomegyes) în Ungaria.

Mai publicăm aici - spune Vasile Netea în continuare - încă o listă de preoţi care, fără a fi fost condamnaţi oficial, au fost totuşi prigoniţi, alungaţi din satele lor: Ion Bişcauean - Luieriu; Gheorghe Cazan - Filea; Ion Duma - Săcal; Vasile Gliga - Ibăneşti; Zaharia Lupu - Hodac; Alex. Oltean - Jabeniţa; Ion Sălăgean - Idicel; Pavel Suciu - Deda; Victor Şuteu - Caşva.

Mai adaugă Vasile Netea că: Am pomenit aici cu evlavie numele celor de mai sus, fiindcă actualitatea ţine prea puţin seamă de meritele şi de jertfele lor. Dar, în vâltoarea vijeliei, sufletele lor au stat împotriva duşmanilor asemenea stejarilor puternici. Într-o vreme când toţi conducătorii satelor ardelene erau duşi departe pe câmpuri de bătaie, aceşti preoţi au fost stăvilarele deznădejdii şi mângâietorii inimilor îndurerate.

În 1916, când steagul românesc intra biruitor în Ardeal, inimile lor au vibrat puternic şi exploziile de bucurie au răsunat în inimile credincioşilor lor. Ei care ştiau din cronicile vremii despre bătrânele descălecări, aşteptate de veacuri să se întoarcă, ei care vor fi vorbit norodului, în pildele vreunei predici, despre vitejiile voievodului de la Turda, ei, preoţii credinţei au crezut că ceasul mântuirii sosise. L-au vestit de la amvon, să ştie norodul şi să se bucure pregătindu-se de sărbătoare.

De aceea toate arestările s-au efectuat în 1916, anul intrării României în război. De atunci a început prigoana împotriva lor, prigoană care nu s-a sfârşit decât în 1918, odată cu zdrobirea cătuşelor milenare, odată cu reînvierea neamului pe care ei o vestiseră cu un ceas mai curând!".

Iată, cât de frumos vorbeşte Vasile Netea, unul dintre cei mai mari istorici ai unităţii naţionale a poporului român, despre jertfele şi sacrificiile preoţilor mureşeni, aceşti slujitori ai altarelor străbune care s-au răstignit pe altarul de suferinţe al neamului românesc, suferinţe, jertfe şi sacrificii care au contribuit la realizarea unităţii naţionale a poporului român.

 

Lasă un comentariu