FII AMBASADOR PENTRU TRICOLOR!

Distribuie pe:

Consilierii judeţeni au votat joi, 26 noiembrie 2015, o hotărâre prin care s-a suplimentat bugetul pentru derularea programului cu titlul „FII AMBASADOR PENTRU TRICOLOR!", astfel încât să se achiziţioneze încă 2021 drapele naţionale.

Astfel, la sediul Consiliului Judeţean Mureş, vor fi disponibile încă 2021 de steaguri tricolore. Cetăţenii judeţului Mureş vor putea să intre în posesia acestora prezentându-se la intrarea principală a Palatului Administrativ, în ziua de vineri, 27 noiembrie 2015, pe baza actului de identitate.

Scopul acestei activităţi este acela de a promova ideea de solidaritate, unitate şi afirmare a valorilor specifice naţionale, care ne individualizează. Nu în ultimul rând, activitatea se constituie şi într-un îndemn la arborarea drapelului; orice fotografie realizată cu unul dintre aceste drapele va putea fi încărcată şi vizualizată în mediul on line.

Totodată, în ziua de 1 Decembrie, în holul mare al Palatului Culturii, va putea fi admirată o amplă expoziţie dedicată Zilei Naţionale, realizată în colaborare cu principalele instituţii de cultură subordonate Consiliului Judeţean, dar şi Arhivele Naţionale Mureş. Tematica propusă de fiecare instituţie este: Biblioteca Judeţeană Mureş şi Arhivele Naţionale Mureş - Documente ale Marii Uniri în cărţi şi publicaţii periodice din colecţii, respectiv Facsimile după documentele de epocă privind marele eveniment de la 1 Decembrie 1918; Muzeul Judeţean Mureş - Mureşenii şi Marea Unire; Centrul Judeţean pentru Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică Mureş - Tradiţie şi autenticitate: expoziţie fotografică.

Consiliul Judeţean Mureş te îndeamnă să fii ambasador pentru simbolul naţional, DRAPELUL TRICOLOR. Vino în 27 noiembrie, în holul principal al Palatului Administrativ (intrarea principală) şi ia-ţi steagul pe care să-l arborezi de Ziua Naţională a României.

Lasă un comentariu