Întrebarea întrebărilor: cine poate să se mântuiască? Arsenie Boca

Distribuie pe:

Întrebarea aceasta a „îngrozit", a „înspăimântat" şi a „înfricoşat" pe Apostoli. Ei şi-au pus-o prima dată. Omul singur nu poate să se mântuiască. Nu-şi poate asigura veşnicia sa. De aceea Iisus a răspuns: „Aceasta-i cu neputinţă la oameni, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă".

Totuşi, de ce nu scăpăm de întrebare? Întrebarea e provocată de veşnicul din noi. Dumnezeu dezvăluie în noi întrebări, cărora numai El le poate răspunde. Iar răspunsul nu-l dă nimănui în cursul vieţii; poate că ar sparge limitele de acum ale omului.

Calea mântuirii e arătată de viaţa lui Iisus. Cine trăieşte şi moare ca Iisus se va mântui. Iată un răspuns: Prin Iisus, Dumnezeu a dat răspuns omului la întrebarea: „Cine poate să se mântuiască?". Omul trebuie să ajungă el însuşi un răspuns la întrebarea sa. De aceea este o întrebarea îngrozitoare: răspunsul îl costă uneori chiar viaţa. Lepădarea de sine, de avere, de toată rudenia lumii, de viaţă, pentru Iisus şi Evanghelia Sa, sunt, de fapt, răspunsuri Ia înfricoşătoarea întrebare. Toate aceste riscuri ale lepădărilor asigură „însutit" posesiunea răspunsurilor, încă din viaţa aceasta în mijlocul prigonirilor. Toată lumea e a ta, când ai renunţat la ea. Atunci eşti mai tare decât ea şi te ascultă. Această renunţare totală asigură „în veacul viitor viaţa veşnică".

Fiecare are ţesut în destinul său răspunsul la întrebarea mântuirii. Omul trebuie să-şi actualizeze sensul său în lume: aşa îşi construieşte răspunsul. De aceea întrebarea e perfect legitimă. Mai greu e răspunsul răspunzătorilor de oameni. „Ori te-ar asculta ori nu, tu fiul omului să nu te temi de ei, şi de vorbele lor să nu te sperii, deşi ei vor fi pentru tine spinii şi ciulinii şi tu ai să trăieşti între ei, ca între scorpii; să nu te temi, de vorbele lor să nu te sperii, ci să le spui cuvintele Mele; ori te-ar asculta ori nu te-ar asculta" (Iezechiel II, 3-7).

Trădarea misiunii sau chiar şi împlinirea ei cu „nepăsare" (Ieremia VIII, 11) îţi pune în pumni sângele oamenilor care mor pedepsiţi cu dreptate după păcatele lor, dar cu ei te pierzi şi tu. „Iar dacă tu ai prevenit pe păcătos să se abată de la calea lui, şi el nu s-a abătut, atunci el va muri pentru păcatele lui, dar tu ţi-ai mântuit viaţa" (Iezechiel XXXIII, 9).

Pentru atâta răspunsul e atârnător şi de om, întrucât ajută sau nu la mântuirea oamenilor. E un răspuns de corelaţie, în care ne găsim între Dumnezeu şi oameni. Un răspuns de răspunsuri („Fiii învierii" - manuscris)

 (Străjerul Ortodox 1- 1997)

Lasă un comentariu