Ziua pe care ar trebui să o cinstim mai mult

Trebuie să recunoaștem, că noi, românii, nu ne-am făcut datoria  față de Ziua națională, din 1992, de când aceasta este  1 Decembrie. Ca mureșeni și târgumureșeni am avea chiar un motiv  în plus să ținem la acest eveniment pentru că, la vremea aceea, noi, cei din Vatra Românească am cerut deputaților și senatorilor Partidului Unității Naționale Române să susțină în Parlament instituirea la  1 Decembrie a Zilei Naționale a României, propunere care, spre bucuria noastră, a întrunit o largă majoritate. Abia anul acesta parcă am început să ne trezim din „somnul cel de moarte" și să încercăm să „dăm Cezarului ce-i al Cezarului". Adică să-i acordăm importanța cuvenită, ca orice națiune care se respectă. Motivele le știm cu toții. În primul rând datorită debarasării noastre de haina patriotismului și a naționalismului, pe care nu știm din ce motive am considera-o desuetă, adică, depășită și ieșită din uz, iar în al doilea rând datorită nenorocitei obediențe a clasei noastre politice, îndeosebi a partidelor aflate la putere, față de surata lor - UDMR, din teama de a nu-și supăra aliații șantajiști, mereu la putere, fără aportul cărora ar fi putut să-și facă valiza și să treacă în opoziție. O judecată imbecilă care s-a propagat de la nivel central și care a prins copios și la nivel local, județul Mureș și municipiul Târgu-Mureș nefiind ocolite de asemenea manifestări. Ne aducem aminte, până mai anii trecuți ce eforturi am făcut noi, cei de la ziarul„ Cuvântul liber", pentru a convinge autoritățile locale să dea în presă câteva rânduri pentru a îndemna locuitorii municipiului reședință de județ și ai județului să arboreze Drapelul României și să participe la festivitățile publice.

Iar dacă extindem problematica și la nivelul celorlalte două județe: Harghita și Covasna, lucrurile sunt mult mai dramatice, și ele au rămas la fel și în ziua de azi.

De 1 Decembrie avem suficiente motive de bucurie și satisfacție pentru că România, chiar dacă încă nu este complet reîntregită, se numără printre cele mai mari surate ale continentului (locul 9 la populație și locul 12 ca suprafață), dar și printre țările cu cea mai valoroasă și glorioasă zi națională. Este valoroasă și în același timp glorioasă pentru că ea nu semnifică banalul, neînsemnatul, adică ziua de naștere a vreunui prinț sau rege, a vreunei personalități marcante din atâtea câte avem, ci ea este legată de momentul de apogeu al zămislirii națiunii noastre, zămislire care are la temelia ei milenii de istorie, truda și sacrificiul de veacuri ale unui popor căruia i-a fost hărăzit de soartă să îndure vitregii nesfârșite până a ajunge la împlinirea sa ca popor și ca națiune. Actul de la 1 Decembrie 1918, cât și cele care l-au precedat, au marcat reconstituirea după mai bine de două mii de ani a patriei în hotarele Vechii Dacii, când prin voința unanimă a românilor s-au regăsit sub același scut Ardealul, Moldova, Țara Românească, Basarabia, Bucovina și Dobrogea cu Cadrilaterul.

O Românie cum n-a mai existat, dodoloață, cum obișnuiau contemporanii să o răsfețe și care avea o suprafață de aproape 300.000 kmp (294.244 kmp), mai mare cu 24 la sută decât cea de astăzi, pămâmt din pământul strămoșilor noștri, niciun strop din al altora. Dodoloață, deci, dar nu destul pentru că, dacă luăm în considerare moștenirea de la geto-daci și traci, noi, românii ar trebui să dominăm demografic și teritorial, întreaga zonă centrală și est europeană, inclusiv Balcanii, din Pindul grecesc și până de capătul de nord al Carpaților și în Alpi. Un spațiu de peste un milion de kmp, adică de peste 4 ori mai mare decât actuala suprafață a țării. Imens spațiu deținut acum de către alții, unde îi întâlnim sub ocupație străină pe frații noștri români basarabeni și bucovineni, vlahi, aromâni, macedo-români, megleno-români, istro-români și traco-iliri. O nemaiîntâlnită coroană a unui trunchi de arbore care își are rădăcini întinse și adânc înfipte în vastul spațiu european. Evident, ceea ce reliefăm noi aici este istorie, dar o istorie care ne aparține și ne doare care nu ne poate lăsa indiferenți, iar apartenența ei la spațiul Carpato-Danubiano-Pontic, care ne definește, ar trebui să nască în noi sentimente și implicare, dar și răspunderi pentru viitorul și arhitectura acestei imense zone generatoare de atâtea fapte istorice în trecut, cu perspective de a se repeta în viitor. Marele nostru necaz este că simțul acesta al atașamentului, al mândriei și demnității față de ceea ce a fost strămoșesc ne pare străin nu numai față de imensul întreg, ci și față de spațiul dintre actualele hotare. Dacă ar fi altfel, cu siguranță ne-ar interesa și ceea ce se întâmplă prin propria noastră ogradă, ba chiar prin inima ei, pe la Miercurea Ciuc și Odorhei, pe la Covasna și Sfântu Gheorghe, acolo unde cizma hungaristă continuă să-și facă de cap, umilind autoritățile și populația românească, obligând-o să părăsească zona. Este strigător la cer faptul că în perioada ultimului sfert de veac, în care horthyștii lui Antal Arpad și ai lui Tamaș Sandor au făcut legea locului nestingheriți (unde marele nostru erou Avram Iancu a fost simbolic spânzurat în public, fără ca cineva să-i ia de guler pe acești neofasciști), populația românească a scăzut în județul Harghita cu 18 la sută, iar în Covasna cu 20 la sută. Perspectiva este cât se poate de evidentă și de dureroasă.

 Apreciem faptul că după atâția ani în care oficialii noștri locali s-au dovedit timorați de servilismul practicat față de UDMR, anul acesta și-au îndeplinit mai bine rolul pe care trebuiau să-l joace de multă vreme în organizarea manifestărilor de Ziua Națională a României. În acest sens semnalăm inițiativa Consiliului Județean Mureș, de a distribui gratuit 2021 de drapele roșu-galben-albastru, cetățenilor, număr care apoi a fost dublat, în vederea conștientizării participării lor la marele eveniment. Din păcate aceste drapele nu prea s-au văzut în spațiul citadin al municipiului. Oricum, gestul a constituit o încurajare, o veritabilă gură de oxigen oferită acelor târgumureșeni care aveau nevoie de un impuls, un puternic imbold în a-i determina să particpe în număr cât mai mare la manifestările organizate, dar și la pavoazarea cu drapele a municipiului reședință de județ, așa cum nu s-a mai întâmplat niciodată în sfertul de veac scurs de la evenimentele din decembrie 1989. Râzând cu un ochi, cu celălalt nu putem să nu plângem știind că la doi pași de noi, dar și de românescul Brașov, românii nu se pot bucura de eveniment pentru că acolo tartorii maghiarimii decid altfel. În județele Harghita și Covasna, chiar în ajunul marii sărbători au avut loc manifestări antiromânești, care prin sloganurile puse în circulație, antistatale și autonomiste ar putea cădea sub incidența actelor de terorism, fapt ce s-a și întâmplat de Ziua Națională la Târgu Secuiesc. În timp ce, sâmbăta care a trecut, 28 noiembrie, la sediul episcopal din Miercurea Ciuc, avea loc Adunarea Generală a Forumului Civic al Românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș, cu prilejul a 10 ani de existență, în care se aborda tocmai tema bunei conviețuiri, în piața centrală a orașului se desfășura o mare adunare de protest, o manifestare antiromânească, organizată de toți liderii locali ai maghiarimii, cerând nici mai mult nici mai puțin, decât noi și noi drepturi, evident ca să justifice cererea lor de separatism, de a scoate de sub jurisdicția românească a așa-zisului Pământ secuiesc cum le place liderilor maghiari să spună. Pământ care parcă ar fi fost adus de către cineva anume, pentru că el n-ar fi existat acolo dintotdeauna, de pe vremea strămoșilor noștri, a dacilor și tracilor, a romanilor și, în consecință, el n-ar face parte din străbunul nostru teritoriu românesc, oferit acestora cu o generozitate nemeritată, pentru dăinuirea lor. Iar ca sfidarea să fie și mai mare să amintim aici de „întâmplarea" de la Sfântul Gheorghe, în preziua sărbătorii noastre naționale, când steagul României de la statuia ostașului român a fost înlocuit cu cel secuiesc. Câtă impertinență și obrăznicie!

 Din păcate acestea nu sunt singurele probleme pe care România le-ar avea de rezolvat și nu le-a rezolvat. La doar trei ani până la sărbătoarea centenarului unirii constatăm că regimurile și guvernele care s-au perindat în acest interval n-au făcut nici pe departe ceea se impunea pentru cimentarea unității teritoriale și de neam. Iar cele mai restanțiere la acest capitol sunt guvernele de după 1989, care în loc să contribuie la consolidarea statului național unitar și indivizibil au lucrat cu osârdie la șubrezirea lui, acțiuni de-a dreptul criminale care au permis manifestările de care vorbeam. De asemenea, dacă românii sunt știuți, apreciați de unii și invidiați de alții pentru unitatea lor de limbă și spirituală, sunt foarte deficitari la infrastructura care ar putea să-i facă și mai uniți, dar și mai puternici. Să nu uităm de lipsa căilor moderne de comunicații, în speță a autostrăzilor, care să lege mai puternic provinciile istorice una de alta, care ar fi permis o mai bună circulație a persoanelor și mărfurilor, a forței de muncă, dar și a valorilor materiale și spirituale. Întrebarea care se pune este: vor reuși actualii guvernanți ca în scurtul răstimp să finalizeze autostrada Transilvania, adevărata coloană vertebrală a țării, care să lege Bucureștiul de celelalte capitale ale Europei occidentale, apoi a Moldovei și Basarabiei de Transilvania, a acesteia de Țara Românească și a oricăreia de inima țării? Va fi greu desigur, dar nu imposibil în condiții de normalitate, de răspundere față de destinul acestei țări, mereu aflat la ora întrebărilor. 

Lasă un comentariu