Faptele bune ajută după moarte

  Spune povestea că, undeva în munții Neamțului, era un cioban - Niculae îl chema - care în fiecare primăvară aduna oile satului, făcea stână și încheia contract. Se învoia la primărie și peste ceea ce cerea - un bănuț, faină de mălai și celelalte - mai adăuga și două mielușele. Totdeauna în contractul lui figurau și două mielușele.

Toamna, când întorcea el oile din nou pe la casele oamenilor, la gospodării, i se dădeau cele două mielușele. Iar el, sărmanul, le dădea, la rândul lui, de pomană. Dar de ce două mielușele, vă veți întreba?

Un nepot de-al lui, când se afla Niculae la hotarul de trecere în lumea de dincolo, l-a întrebat ce era cu cele două mielușele și de ce numai două, negreșit. Atunci, Niculae i-a spus taina: tatăl lui fusese argat la un boier, și boierul, zgârcit foc (foc - adică vrednic și el de văpaie, sărmanul), și-a călcat pe inimă și, la nunta lui Niculae, i-a dat în dar o mielușea. A murit boierul, iar tatăl lui Niculae, care-i fusese argat, l-a văzut, ca într-un fel de arătare, pe boier, cum, asemenea bogătașului, ardea în flăcări. Dar în chinul lui, din când în când, vedea mielușeaua pe care o dăduse cadou la nuntă. Și mielușeaua aceea se ducea la un iezer departe, intra în iezer, se îmbiba de apă, venea deasupra lui și se scutura; și-l răcorea biata mielușea. Apoi iar pleca până la iezerul de departe, din nou venea, se scutura, și-l răcorea. Atunci, iată ce-a zis tatăl lui Niculae: dacă boierul ar fi dat nu una, ci două mielușele, atunci ele ar fi făcut cu schimbul: când era una să-l răcorească, cealaltă s-ar fi pregătit la iezer să facă la rândul ei lucrul acesta. De aceea Niculae, cu înțelepciune, dăruia totdeauna două mielușele. 

Lasă un comentariu