Moșul BC Mureș!

Distribuie pe:

Stimați suporteri, fani BC Mureș! Ajutați-ne să fim Moșul BC Mureș și în anul acesta! Mulți copii așteaptă cu sufletul la gură, venirea Moșului, unii dintre ei, poate degeaba. Clubul BC Mureș dorește să-i ajute pe acești copii să aibă și ei zâmbetul pe buze de sărbători. De aceea, vă așteptăm să vă alăturați demersului BC Mureș, care împreună cu Rotaract Teka și Rotaract Club organizează Moșul BC Mureș o dată cu desfășurarea partidei dintre BC Mureș și U-BT Cluj-Napoca. Astfel fanii sunt rugați să aducă la meciul de vineri, 4 decembrie 2015, ora 17.15, un pachețel pentru cei care au mai mare nevoie de surprize. Pachetul poate conține îmbrăcăminte, rechizite, dulciuri sau jucării. Se va putea dona și o sumă de bani la intrare în holul de la intrarea în Sala Sporturilor. Îi vom avea ca invitați la meciul de vineri, pe aproximativ 40 de copii de la Casa de Copii a Fundației Sf. Elisabeta. Totodată va fi organizată și o TOMBOLĂ cu premii surpriză. Vă așteptăm vineri să fiți Moșii BC Mureș! 

Lasă un comentariu