Nu uita că ești român...

Distribuie pe:

Sfântul Apostol Andrei... învățătorul nostru... ocrotitorul nostru... mijlocitorul nostru către Preabunul Dumnezeu. O zi aleasă, o zi sfântă, o zi binecuvântată pentru că și în acest an, comunitatea creștină din Vătava s-a adunat la rugăciune în biserica din sat, tineri și bătrâni, pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru facerile de bine revăsate din belșug, dar și pentru a se ruga pentru neamul românesc, pentru țara noastră și pentru pace în toată lumea.

Rugăciunea s-a îngemănat cu aducerea aminte de eroii și de istoria sfântă a neamului românesc. Anticipând Ziua Națională a României, după intonarea Imnului Național, a urmat slujba de Te Deum, iar apoi oficialitățile locale au evocat mărețul eveniment de la 1 Decembrie 1918. Manifestările s-au încheiat cu un moment artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale Vătava.

Cu emoție sfântă, toți credincioșii au retrăit o pagină din istoria neamului românesc și într-un glas au urat țării: TRĂIASCĂ ROMÂNIA!

Și noi ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze țara noastră și pe toți românii!

 

Lasă un comentariu