Un om de viță nobilă nu putea avea copii și s-a rugat la Sfântul Nicolae să îi dăruiască un copil. Și a promis că dacă va primi un asemenea dar neasemănat va dărui un potir de aur Bisericii Sfântului Nicolae. Și nobilul a primit darul și soția lui a născut un prunc frumos și binecuvântat. Iar când copilul a crescut, tatăl a comandat la un aurar un potir prea frumos pentru Biserica Sfântului Nicolae. Când a fost gata, omului i-a plăcut atât de mult potirul, încât și-a rănit inima cu el, hotărând să-l păstreze. Și a comandat un alt potir de aceeași valoare pentru Sfânt.
Dar pe când era el pe mare împreună cu fiul său, venind către Mira, a poruncit fiului său să meargă și să umple potirul cu apă. Dar copilul a alunecat și a căzut în mare împreună cu vasul cel frumos. Tatăl s-a aruncat după el, dar nu l-a mai găsit din pricina valurilor mari. Și a plâns îndelung și a mers la Biserica Sfântului Nicolae, punând pe altar potirul cel de-al doilea. Dar acesta a sărit de pe altar, ca aruncat de o mână nevăzută. Făcând aceasta și a doua și a treia oară, preotul Bisericii i-a zis: „Darul tău nu este primit de marele ierarh. Deci pătrunde în inima ta și vezi cu ce ai greșit, iar sfântul va ierta păcatul tău".
Atunci, omul, căzând la picioarele altarului, a mărturisit păcatul său și cum a făcut un alt potir pentru sfânt. Și deodată, tatăl s-a auzit strigat. Și iată, fiul cel înecat a intrat în Biserică ținând în mână potirul de aur închinat sfântului. Și a povestit: „Am alunecat și am căzut în apa învolburată, dar un bătrân preafrumos m-a apucat de mână și m-a dus pe deasupra valurilor învolburate până ce m-a lăsat înaintea acestei Biserici". Atunci, omul, venindu-și în fire, a dăruit amândouă potirele Bisericii Sfântului Nicolae, mulțumind îndoit pentru că Sfântul i-a dăruit de două ori viața fiului său.
