O cercetare a Academiei Române

„Aicea, guvernanții noștri dacă nu se deșteaptă, aproape că suntem în al 12-lea ceas." Cu aceste cuvinte ale unui țăran din Belin, județul Covasna, se deschide Raportul de cercetare al Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române, publicat sub numele Slăbirea comunității românești din Harghita-Covasna. Autorii, prestigoși cercetători, Radu Baltasiu, Gabriel Săpunaru și Ovidiana Bulumac, cărora li se adaugă studenți de la Universitățile din București și Craiova, întreprind un demers sociologic și geopolitic critic privind situația spațiului interior al României, arealul Harghita-Covasna, cu accent pe starea comunității românești, desfășurându-și anchetele în localitățile Livezi și Doboi din județul Harghita, și Hăghig, din județul Covasna.În aceste spații autorii identifică „restrângerea românescului", complexul abandonului, maghiarizarea brutală, însoțite de un constant sentiment de frică-angoasă (sentimentul de fond al românilor intervievați), care are la origini și anul 1940, cu actele brutale asociate cedării Ardealului de Nord. Deși românii din Livezi-Harghita reprezintă 21% din populație, au un singur reprezentant la primăria localității. A reacționa la această stare de lucru, detaliază autorii Raportului, pornind de la fișele de interviuri cu localnicii, este riscant, nesăbuit, pentru că nu există apărarea „din partea instituțiilor de stat".

Cartea are ca temei, indubitabil, profesionalismul cercetării de teren, pe urmele celei mai bune tradiții sociologice create de Dimitrie Gusti, identificând cum etnicitatea în Harghita-Covasna apare structurată comunitar pe două direcții: comunități naturale, propriu-zise, și comunități imaginate, aflate în plină ofensivă politico-administrativă. Ambele comunități etnice, susține Raportul de cercetare, suferă de oboseală demografică evidentă. Comunitatea românească se retrage, sub presiunea înaintării comunității imaginate maghiare, care, aflată în plin „imperialism etnic", deși se bucură de succesul cuceririi administrației, se află pe o pantă descendentă demografic.

Remarcăm rigoarea științifică a cercetării și obiectivitatea datelor din fișele de interviuri de la fața locului, dovedind cum minoritatea românească este strivită în sânul altei minorități, reiterând strigătul disperat al lumii românești din Harghita-Covasna. Etnicii maghiari, argumentează cercetarea academică, domină autoritatea locală, întreprinzătorii maghiari controlează munții și economia locală, în timp ce comunitatea românească este pusă în inferioritate absolută în ce privește afirmarea ei ca grupare socială autonomă. În satul Iacobeni, comuna Plăieșii de Jos, românii maghiarizați nu mai vorbesc românește. „Singurii care mai cunosc limba sunt bătrânii, dar nu o vorbesc. Cei mai tineri vorbesc doar maghiara. Locuitorii știu că au fost cândva români." (vezi Fișa de  

observație, Doboi). Autorii Raportului vorbesc, la Doboi, unde numele pe monumentele funerare ortodoxe apar în exprimare mahiară, de o maghiarizare accelerată, documentată de peste 150 de ani.

Cercetarea sociologică la care ne referim ajunge la concluzia că județele Harghita și Covasna stau sub semnul unei „urgențe mute", pentru că nimeni dintre cei care ar trebui să vegheze la integritatea comunității românești nu își asumă răspunderi. Urgența mută este definită, în Raportul de cercetare, ca sentiment colectiv al neputinței, corelat cu sentimentul abandonului prin retragerea statului român din Harghita-Covasna. Realitatea locală stă sub semnul „dezechilibrului simbolic" sub care se dezvoltă celelalte dezechilibre din plan administrativ, economic, cultural, demografic. Majoritarii maghiari își supraîntăresc comunitatea sub umbrela geopoliticii maghiare a Bazinului Carpatic, în timp ce minoritarii români, lipsiți de suportul societății și al statului, se masifică, rămânând fără comunitate, având statutul de națiune tolerată.

Raportul de cercetare este extins și asupra Legilor Educației Naționale, privind situația minorităților din perspectiva egalității de șanse, legi care favorizează enclavizarea, politizarea actului educațional, creșterea distanței sociale dintre comunități, legi prin care, în teritoriul cercetat, educația e factor de clivaj, nu de integrare, cu trimiteri la diferite forme de autoritarism, în contradicție cu principiul societăților deschise, larg acceptat în plan european. Se adâncește procesul de separare prin socializarea elevilor în limbi diferite, după manuale cu material informativ diferit, beneficiind de finanțare pe criterii diferite, construindu-se, astfel, personalități axate pe istorii și culturi care sunt acut diferențiate. Problema nu este doar a limbii de predare, cât a spiritului, a conținuturilor în care sunt predate materiile cu greutate în formarea personalității și identității cetățenești, acestea putând fi vectori de înstrăinare. Școala din Hăghig are clase mixte de români cu rromi, dar clase separate pentru etnici maghiari care sunt doar 2-3 într-o clasă. Într-o fișă de interviu de la Doboi-Plăieșii de Jos se consemnează declarația: „În școlile maghiare, copiii învață pe invers istoria."

Raportul de cercetare - ar fi o inepție să fie și acesta acuzat de viziuni naționaliste -trebuie, în opinia acad. Ioan Aurel Pop, autorul prefeței, urmat de atitudini (acțiuni) adecvate și neîntârziate, autoritățile statului român fiind obligate prin Constituție să apere interesul național când acesta este periclitat. În Harghita-Covasna nu este doar periclitat, ci vorbim de periclitarea gravă, iminentă, a existenței comunității românești.

 

Lasă un comentariu