Sfântul Ierarh Nicolae este, probabil, cel mai cunoscut și mai iubit sfânt al Bisericii noastre, și nu numai. Popularitatea de care el se bucură se datorează în primul rând generozității sale față de cei săraci și nevoiași. El este ocrotitorul prin excelență al marinarilor, pescarilor, farmaciștilor, parfumierilor, dogarilor, copiilor, fetelor care urmează să se căsătorească, școlarilor, avocaților și al celor care suferă nedreptăți la judecată. Tot el este protectorul celor care fac comerț pe mare, motiv pentru care, de exemplu, chipul său a fost așezat pe stema Camerei de Comerț din Bari.
Redactarea unei „Vieți" a Sfântului Ierarh Nicolae, în sensul pe care astăzi îl are cuvântul biografie, este aproape imposibilă. Acest lucru este cauzat în primul rând de faptul că unica „Viață" a Sfântului, alcătuită în secolul al IV-lea sau al V-lea, și despre care amintește preotul Eustratie din Constantinopol (circa 580), s-a pierdut. Din această operă s-au salvat doar două relatări: prima, în care se amintește de eliberarea miraculoasă a trei locuitori nevinovați din Mira, iar a doua, în care se vorbește despre eliberarea a trei comandanți din armata lui Constantin, condamnați la moarte pe nedrept. Aceste două relatări vor constitui ceea ce istoricii au numit „Praxis de stratelatis".
Participarea Sfântului Ierarh Nicolae la primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, menționată de Teodor Anagnostul (anagnost - citeț - în Biserica „Sfânta Sofia" de la Constantinopol), autor al „Istoriei Tripartite", pare a fi singurul indiciu sigur privind istoricitatea Sfântului Ierarh Nicolae, de vreme ce documentele de care Teodor Anagnostul s-a folosit proveneau ori direct de la acest sinod, ori de la persoane care participaseră la el. Mare parte dintre informațiile referitoare la viața Sfântului Ierarh Nicolae provin însă din texte separate, ca de exemplu: Encomionul (Cuvântare de laudă) Sfântului Andrei Criteanul († 740), redactat spre sfârșitul sec. al VII-lea, în care este menționată încercarea Sfântului Ierarh Nicolae de a-l convinge pe Teognid (episcop în Niceea la 325, simpatizant al arienilor) să treacă de partea ortodocșilor. O altă sursă importantă o reprezintă o biografie a Sfântului, scrisă de un anume Mihail Arhimandritul (sec. al VIII-lea sau al IX-lea), în care sunt amintite mai multe episoade din viața sa, ca de exemplu: întâmplarea cu cele trei fete care urmau să se căsătorească, alegerea sa ca episcop în Mira, deși era numai un laic, ajutorul dat celor din Mira pe timpul foametei (este vorba, probabil, de foametea din perioada 311-313 sau 333-334) și distrugerea templului zeiței Diana. Din păcate, aceste relatări proveneau dintr-o tradiție orală din Mira, consemnată de arhimandritul Mihail abia după 400 de ani.
În concluzie, „Viața" Sfântului Ierarh Nicolae nu este decât o înlănțuire de episoade importante din viața sa, care scot în evidență în chip magistral personalitatea lui.
Mutarea sfintelor moaște de la Mira la Bari, în anul 1087, reprezintă în viziunea istoricilor, momentul crucial al dezvoltării cultului Sfântului Ierarh Nicolae în lume. Totuși, aducerea sfintelor moaște la Bari nu este, după cum s-a crezut și se crede astăzi, un fapt care urmărea, mai întâi de toate, răspândirea cultului Sfântului Nicolae în Occident, în condițiile în care cei 62 de marinari din Bari le-au luat din Mira tocmai pentru a ridica prestigiul religios și comercial al orașului lor, dat fiind faptul că Sfântul Nicolae era unul dintre sfinții care se bucurau de cea mai mare cinste în Occident în secolul al XI-lea. Cu toate acestea, aducerea sfintelor moaște la Bari (fapt care s-a răspândit ca vântul) va influența foarte mult răspândirea cultului Sfântului Ierarh Nicolae în Occident. Evenimentul din 9 mai 1087 (ziua în care au sosit sfintele moaște la Bari), menționat de toate cronicile și analele timpului, va fi consemnat în mod detaliat de către Nichifor din Bari și de diaconul Ioan (între 1087-1088), iar în următorii zece ani vor mai apărea alte două redactări: una în franceză și una în rusă. Potrivit relatărilor timpului, sfintele moaște au fost așezate acolo unde s-a oprit carul cu boi care le transporta.
Cinstirea Sfântului Ierarh Nicolae își are originea în Asia Mică, începând cu secolul al VI-lea. Documentele vremii menționează faptul că, la Constantinopol, în această perioadă existau deja 25 de biserici închinate lui. Tot în această perioadă sunt consemnate pelerinaje la mormântul Sfântului, care se afla în afara orașului Mira Lichiei. Cinstirea de care se va bucura Sfântul Ierarh Nicolae se va datora în primul rând numeroaselor scrieri redactate în limba greacă și latină și dedicate acestuia, ca de exemplu Encomioanele (Cântări de laudă):
Printre scrierile care au ajutat la răspândirea cultului Sfântului Ierarh Nicolae în lumea creștină, se numără și: „Praxis de tributo", „Praxis de stratelatis", Sinaxarul constantinopolitan, dar și textele liturgice. În America (la New York), cultul Sfântului Ierarh Nicolae se va răspândi odată cu venirea coloniștilor olandezi; de altfel, Sfântul Ierarh Nicolae este ocrotitorul orașului Amsterdam, cunoscut sub numele de „Sinterklass".
Până în secolul al X-lea, data morții Sfântul Ierarh Nicolae nu a interesat pe nimeni. Acest lucru s-a datorat, pe de o parte, lipsei datelor precise privind anul morții Sfântului, dar și faptului că hagiografii au fost mai puțin preocupați de redarea exactă a unor evenimente din viața Sfântului. Aceștia au căutat, mai întâi de toate, să se adreseze inimii și apoi minții. Primul dintre cei care vor propune o dată a morții Sfântului Ierarh Nicolae este Ioan Diaconul (cca 880), care va redacta și o Viață a Sfântului. În general, ca dată a morții Sfântului Nicolae a fost recunoscută ziua de 6 decembrie 334, ca urmare a faptului că această dată a morții Sfântului este indicată de cea mai răspândită lucrare a Evului Mediu, și anume „Legenda Aurea" („Legenda Sanctorum") a lui Jacoppo da Voragine († 1298).
Sursa: ziarullumina.ro
