LA LUDUȘ, PREGĂTIRI PENTRU PRAZNICUL NAȘTERII DOMNULUI

Distribuie pe:

Vineri, 4 decembrie 2015, peste trei sute de preșcolari, școlari din clasele primare și gimnaziale, cărora li s-au alăturat și câteva zeci de liceeni au împodobit, sub îndrumarea doamnelor educatoare și profesoare, pe platoul din fața Primăriei, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 și pe strada Republicii, brazi strălucind de ghirlande și betele multicolore, de figurine confecționate în orele de arte plastice, de atelier sau acasă, din materiale recuperabile. Plăcuta lor activitate s-a desfășurat sub genericul ,,Cel mai frumos brad de Crăciun'', a marcat pregătirile pentru Crăciun și Anul Nou. Conducerea orașului s-a arătat darnică și în acest an și a oferit copiilor pachete cu dulciuri, ca dar din partea lui Moș Nicolae.

În aceeași zi, la ora 17, a fost amenajată, în prezența a numeroși copii, tineri și adulți, Diorama reprezentând staulul din Bethleem, în care s-a născut Fiul lui Dumnezeu.

Seară de seară, în parcul din fața Primăriei vin părinți cu prunci în brațe, cu copii de mână să-și bucure ochii cu jocurile de lumini ale ghirlandelor de leduri, care acoperă fațada Primăriei și împodobesc întregul oraș.

Duminică, 6 decembrie 2015, enoriașii de la Biserica ,,Sfântul Ierarh Nicolae'', din Parohia Ortodoxă Luduș II, au avut surpriza să fie colindați de Corul Protopopiatului Luduș, dirijat de părintele dr. Daniel Camară, din Sărmașu.

Miercuri, 16 decembrie 2015, începând cu ora 10, două sute de preșcolari din Luduș și din comunele învecinate participă la Festivalul Colindelor la preșcolari, organizat de Grădinița ,,Căsuța Fermecată'', la Casa Orășenească de Cultură ,,Pompeiu Hărășteanu''. Toți colindătorii vor primi daruri din partea lui Moș Crăciun.

Joi, 17 decembrie 2015, începând cu ora 10, Casa de Cultură ,,Pompeiu Hărășteanu'' găzduiește Concertul de Colinde al tinerilor creștini de la Liceul Tehnologic Nr. 1 din localitate, îndrumați de profesorul de religie Septimiu Pop.

Duminică, 20 decembrie 2015, după Sfânta Liturghie, Moș Crăciun va fi prezent la Parohia Ortodoxă Luduș II pentru a-i răsplăti pe colindătorii de la Centrul Educațional ,,Sfântul Mina'' și de la Școala Gimnazială ,,Ioan Vlăduțiu''.

În aceeași zi, dar de la ora 17, în sala mare a Casei de Cultură, protopopiatul Luduș, în parteneriat cu Primăria, Consiliul Local Luduș și Casa de Cultură ,,Pompeiu Hărășteanu'' dăruiește ludușenilor Concertul de Colinde ,,Vine Crăciun Cel Bătrânu'', realizat împreună cu solistul de muzică populară și religioasă Florin Vos, Cvartetul Grazioso, corul Protopopiatului Ortodox Luduș și actrița Anca Florea. Intrarea este liberă.

Luni, 21 decembrie, și marți, 22 decembrie 2015, cete de colindători de la Liceul Tehnologic Nr.1, Școala Gimnazială ,,Ioan Vlăduțiu'' și Școala Gimnazială Nr.1 se întâlnesc în spațiul dominat de busturile statuare ale poeților naționali Mihai Eminescu și George Coșbuc și în preajma brăduților împodobiți cu câteva zile înainte, ca să îi colinde pe angajații Primăriei. Ca în fiecare an, domnul primar Cristian Moldovan îi va întâmpina și, ca o gazdă bună, îi va răsplăti cu dulciuri.

Miercuri, 23 decembrie 2015, beneficiarii și personalul medical de îngrijire de la Centrul Neuropsihiatric Luduș celebrează Nașterea Fiului lui Dumnezeu prin colinde, scenete și obiceiuri tradiționale de Crăciun. Un grup mai restrâns va colinda la Primăria orașului Luduș, la Consiliul Județean și la Prefectura județului Mureș.

La inițiativa primarului Cristian Moldovan, pentru prima oară în istoria sa, Ludușul are un patinoar artificial. Începând cu 1 Decembrie 2015, seară de seară, sute de copii, tineri și adulți frecventează acest patinoar amplasat în apropierea Bazinului de Înot Didactic. 

Lasă un comentariu