Un bun credincios își câștiga pâinea pentru el și familia sa muncind din greu la spargerea pietrelor. Proprietarul unei mari moșii a trecut într-o zi pe lângă el și a intrat în vorbă cu el: „Astăzi am isprăvit de arat și semănat. Toată valea cât se vede e a mea. Și ogoarele de pe cealaltă parte tot ale mele sunt. Uite și pădurea de colo, de pe coastă, tot a mea este." „Dar cerul de deasupra ei?", a întrebat pietrarul. Proprietarul a strâns din umeri. „Acela este al meu", a spus omul credincios și privea cu o mai mare bucurie într-acolo, decât bogatul la holdele sale.
Averea unuia era trecătoare, a celuilalt este veșnică. (1 Timotei, capitolul nr. 6. versetul nr. 17)
